Unitatea, un dar care vine de sus

Interviu luat cardinalului Walter Kasper

Publicăm în continuare interviul dat de cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, în vederea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor şi apărut în al şaptelea număr al revistei Paulus (ianuarie 2009), dedicat temei "Caracteristica esenţială a sfântului Paul: a fi apostol".

* * *

de Paolo Pegoraro

Faptul că adevărul este o slujire - şi nu un braţ de fier sau un comerţ cu compromisuri - este din totdeauna o profundă convingere a cardinalului Walter Kasper. El a găsit în Scrisoarea către Efeseni propriul program personal de muncă: "Până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit... Fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos" (cf. Ef 4,11-16). Cu preşedinţia Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, în anul 2001, cardinalul Kasper a ajuns la capătul unui parcurs foarte bogat: de la douăzeci de ani de catedră la universităţile din Münster şi Tübingen, alături de prietenul Joseph Ratzinger, la numirea în Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor în anul 1979, până la cei zece ani de conducere pastorală a diecezei de Rottenburg-Stuttgart. L-am întâlnit într-un rar moment de calm, abia întors din Istambul şi deja pregătit să plece la Moscova, ca delegat papal la ceremonia înmormântării patriarhului Alexei al II-lea.

• Pentru Anul Paulin, Benedict al XVI-lea a cerut să se imprime un "nou elan" dialogului ecumenic. Aşadar, a existat un moment de stagnare?

Nu o stagnare, cât mai ales o mare schimbare a situaţiei ecumenice. Biserica este mereu peregrină, de aceea trăieşte inserată în schimbările istorice continue. De aceea avem nevoie de un nou elan şi de un nou entuziasm, pentru a privi la unica ţintă care este unitatea vizibilă a Bisericii, care nu înseamnă uniformitate, ci unitate în credinţă, în sacramente şi în slujirea apostolică. Conceptul catolic nu poate fi altul decât acesta şi ne obligă voinţa Domnului care s-a rugat pentru ca toţi să fie una. Acesta este, ca să spunem aşa, "programul" nostru.

• În intervenţia dumneavoastră la Tars, cu ocazia deschiderii Anului Paulin, aţi subliniat că "Paul era un martor arzător al lui Cristos şi în acelaşi timp un om de dialog". Aşadar, mărturie şi dialog. Care este modul corect de a face ecumenism?

Papa Ioan Paul al II-lea a dat o definiţie clară afirmând că "Dialogul ecumenic nu este numai un schimb de idei, ci un schimb de daruri". Fiecare comunitate are darurile sale, aşadar putem învăţa unii de la alţii în reciprocitate şi astfel să ne apropiem tot mai mult de Isus Cristos. În acest context, este necesară în primul rând mărturia. Nici o Biserică nu poate abandona condiţia sa şi credinţa sa, însă mărturia face în aşa fel încât celălalt să poată înţelege mai bine şi să accepte mai bine ceea ce el afirmă. "Dialog" înseamnă a nu-l oprima pe celălalt cu propriile convingeri, cât mai ales a-l invita la primire şi la acceptare. Aşa a făcut şi continuă să facă Biserica, după patruzeci de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican.

• Dumneavoastră aţi luat ca moto episcopal tocmai cuvintele pauline "Veritatem facientes in caritate" (Ef 4,15). Ecumenismul are o vocaţie profetică şi în faţa marilor provocări sociale din timpul nostru, în care raportul cu cel străin/diferit este conceput în mod utopic sau în mod cinic, dar rar cu realism solid?

Fundamentale pentru ecumenism sunt adevărul şi împărtăşirea adevărului. Înainte de toate adevărul nu este "al nostru", ci este un adevăr care ne-a fost dăruit de Domnul în revelaţia sa. Şi conţinutul acestui adevăr este că Dumnezeu este iubire. Şi trebuie să spunem asta în aşa fel încât celălalt să poată înţelege şi accepta. Să fie clar: acest mod de a comunica adevărul nu este utopie, ci singura alternativă adevărată la violenţă. Mai curând este cinică violenţa, care este şi ea o utopie, pentru că nu rezolvă nimic. Însă, pe de altă parte, nici nu cred că se va ajunge la un moment dat istoric în care toţi creştinii vor fi unul şi acelaşi lucru. Am făcut unele progrese cu ortodocşii şi cu orientalii, este în desfăşurare o apropiere şi de mulţi protestanţi... numai aşa se înaintează, pas după pas. Dar avem promisiunea Domnului nostru: el ne-a spus că el este cu noi. Aşadar, dialogul nu trebuie înţeles numai între oameni, ci este şi dialog cu Dumnezeu. Şi noi suntem convinşi că ecumenismul este un impuls al Duhului Sfânt: în el trebuie să ne încredem.

• Benedict al XVI-lea a stimulat în mod rodnic dialogul cu Biserica ortodoxă: se apropie întâlnirea dintre Roma şi Moscova?

Trebuie spus că intenţia Sfântului Părinte este de a ne apropia ulterior de toate Bisericile ortodoxe. Avem aceleaşi sacramente, aderăm la venerarea sfinţilor şi mai ales a sfintei Fecioare Maria, împărtăşim slujirea episcopală şi dogmele din primul mileniu. Recent, când am fost la Constantinopol pentru celebrarea sărbătorii sfântului Andrei, se percepea că între noi există o adevărată prietenie. Şi chiar cu Biserica ortodoxă rusă raporturile s-au îmbunătăţit mult şi vrem să se mai îmbunătăţească. Totuşi, nu trebuie să se încerce o "îmbrăţişare istorică" între Moscova şi Roma care să excludă celelalte Biserici. Vrem un dialog cu toate Bisericile ortodoxe în ansamblul lor, în pofida tensiunilor dintre Constantinopol şi Moscova.

• În schimb, cum înaintează dialogul cu comunităţile reformate? Nu s-au înregistrat adeziuni la celebrarea Anului Paulin în bisericile lor mai mari dedicate apostolului.

Comunităţile protestante au un alt mod de a celebra şi a participa la acest eveniment. De exemplu, sunt multe pelerinaje la bazilica sfântului Paul din afara zidurilor, deşi nu le sunt date o însemnătate corectă. Şi au fost implicaţi într-un simpozion academic despre scrisorile pauline care a avut loc în mănăstirea sfântului Paul. Astfel, şi la deschiderea Anului era prezent un delegat al arhiepiscopului de Canterbury. Au fost foarte impresionaţi că Biserica Catolică ia în serios scrisorile sfântului Paul, fundamentale mai ales pentru doctrina despre îndreptăţire în ambientul protestant. Numai pornind de la scrisorile pauline putem ajunge la un consens mai amplu şi cred că în lumea protestantă acest An Paulin va avea rezultate pozitive. Este adevărat că astăzi dialogul cu ei este mai dificil decât cel cu ortodocşii şi trebuie să recunoaştem asta cu sinceritate, dar din această cauză nu trebuie să ne închidem. Cel care vrea un dialog serios cu Biserica catolică, poate să-l aibă.

• În jurul cristologiei există un consens general, în timp ce sunt încă deschise chestiunile ecleziologice: slujirea petrină pentru fraţii ortodocşi, fundamentul episcopal pentru fraţii reformaţi.

Da, pentru aceasta ecleziologia este în centrul dialogului nostru. Cu ortodocşii împărtăşim aproximativ aceeaşi ecleziologie sacramentală şi episcopală, şi actualmente ne concentrăm asupra primatului petrin. Am început să discutăm despre asta deja la întâlnirea de la Ravenna şi ne pregătim pentru un nou pas foarte important: un document care trebuie prezentat la următoarea şedinţă plenară din Cipru cu privire la rolul episcopului de Roma în comuniunea universală din primul mileniu. Cu protestanţii există câteva apropieri, dar e vorba de cu totul altă ecleziologie... succesiunea apostolică a episcopilor este numai vârful aisbergului. Mai întâi trebuie tratate fundamentele ecleziologiei. Dar deocamdată dialogul nu este foarte uşor. Aşadar, în faţa diferenţelor trebuie să ne amintim că dialogul cere multă răbdare şi că răbdarea este sora cea mică a speranţei.

• În cartea dumneavoastră Căile unităţii aţi scris că progresul ecumenic este încredinţat convertirii nu a celuilalt la sine, ci a fiecăruia la Cristos: fără aceasta, oricine este suficient de inteligent să prelungească de-a lungul secolelor lanţul obiecţiilor. Ce este ecumenismul spiritual?

Faptul că ecumenismul spiritual este adevărata inimă a ecumenismului l-a subliniat Conciliul al II-lea din Vatican şi este şi convingerea mea personală. Pentru că unitatea în Biserică nu este ceva ce noi putem face sau organiza la birou. Unitatea Bisericii este un dar, un cadou care ne vine de sus. Şi de aceea ecumenism înseamnă a ne însuşi rugăciunea lui Isus, pentru ca toţi să fie una. Ecumenism înseamnă a cere acest dar în numele lui Isus. Înseamnă a ne ruga şi a celebra împreună - dacă nu euharistia - desigur cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi în timpurile liturgice şi în sărbătorile comune. Înseamnă că putem colabora în diakonia, adică în slujirea altora în domeniul social şi educativ. Există multe lucruri pe care le putem face împreună, dar mai ales acum - după acest Sinod despre Cuvântul lui Dumnezeu - este foarte important să citim, să medităm şi să ne rugăm împreună Biblia. Cu privire la cuvântul lui Dumnezeu ne-am despărţit şi cu privire la cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne reunim din nou. Sinodul despre Cuvântul lui Dumnezeu mi s-a părut fundamental pentru un ecumenism realist. Este un ecumenism în sens spiritual - reafirm - pentru că toate iniţiativele care se pot şi trebuie să se facă vor da rod numai dacă provin dintr-o profundă realitate spirituală: unitatea cu Cristos. Cu cât suntem mai reuniţi cu Cristos, cu atât vom fi mai reuniţi şi cu alţii.

• Euharistia, sacrament al unităţii, este un alt centru al reflecţiei teologice pe care o faceţi: un punct de sosire sau un mijloc concret pentru a face vizibilă unitatea în unicul Domn?

Euharistia nu este numai o celebrare individuală, ci este celebrarea comunitară a Bisericii, conform unui principiu care provine de la sfântul Paul. În Biserica antică se participa la euharistie în comunitatea de care se aparţinea: era un semn al unităţii lor intime. Şi pentru noi, astăzi, celebrarea euharistiei aprofundează această unitate, şi astfel ea este semn şi instrument. Ce este euharistia? Unde se poate celebra euharistia? Sunt întrebări care trebuie aplicate şi pentru preoţie. Pentru aceasta, deocamdată, noi şi toate Bisericile orientale din primul mileniu suntem convinşi că, în stare de despărţire şi de schismă, euharistia comună din păcate nu este posibilă. Dar trebuie să facem tot posibilul pentru ca să devină posibilă. Înainte de orice euharistie ne rugăm pentru această unitate şi pentru pacea Bisericii şi acest lucru este, după părerea mea, cu adevărat esenţial.

(După Zenit, 14 ianuarie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.