Românul care în 1608 l-a văzut pe pruncul Isus

Dacă în acest timp sfânt al Crăciunului, tot mai mulţi vorbesc despre pruncuşorul Isus, la predici, în presa religioasă la fel vreau sa fac şi eu însă dintr-un unghi diferit. Voi încerca să prezint pe scurt una din viziunile fericitului Ieremia, care este bine cunoscută, şi mai ales se vorbeşte de ea când se fac referinţe la devoţiunea sfântului frate faţă de preasfânta Fecioară Maria. Fericitul Ieremia nu a fost nici primul sfânt, nici ultimul căruia i-a fost acordat acest minunat dar de-al vedea pe pruncul Isus, încă de pe acest pământ. Această viziune o voi relata pe scurt căci eu vreau să accentuez doar un lucru din această viziune: vederea pruncului în braţele Mariei.

Pentru că oamenii astăzi iubesc mai mult senzaţionalul decât supranaturalul voi prezenta această viziune care se pare după cum spune pr. Emanuele din Napoli, ar fi avut loc cu toată probabilitatea, în noaptea vigiliei sărbătorii Înălţării la cer a Sfintei Fecioare, în anul 1608, la care fratele Ieremia se pregătise - după cum obişnuia s-o facă pentru toate sărbătorile Sfintei Fecioare - cu un post început în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, faţă de care era foarte devotat. Întrebat fiind cum a văzut-o pe Maica Domnului, el spune că era îmbrăcată într-o tunică mai strălucitoare decât zăpada, umerii fiindu-i acoperiţi de o pelerină candidă, brodată cu stele, mai strălucitoare decât soarele. În braţe strângea la piept pe pruncuşorul Isus, care era de o frumuseţe de nedescris.

După o astfel de viziune aşa cum spune şi primul său biograf Francesco Severini din Napoli, îi era greu fratelui să ascundă bucuria de care a fost învrednicit, căci întreaga faţă îi strălucea de bucuria harului primit. Este ceva specific sfinţilor să nu vorbească mult despre cele din trăirea lor profundă personală, aşa ar fi vrut şi fratele nostru român care l-a văzut pe Pruncul Isus încă de pe pământ, însă îl dădea de gol comportamentul şi aspectul luminos al feţei, şi a trebuit să mărturisească cele întâmplate, unui bun prieten care era fratele Pacifico da Salerno, care era şi un specialist în viziuni.

Un suflet ca al fratelui Ieremia care s-a angajat în mod serios pe drumul duhovnicesc, prin rugăciune intensă, asceză şi sobrietate a vieţii, fiind încununată şi aprobată de Dumnezeu prin semnele supranaturale cel însoţeau, căci cu omul care este plin de Dumnezeu, şi trăieşte necontenit la prezenţa lui, mâna lui este prezentă peste tot cu el.

Acest prunc a fost văzut de către Ieremia, însă abia după ce a trecut prin multe probe de purificare, aşa şi noi spre a fi o iesle primitoare trebuie să facem voinţa lui Dumnezeu, adică să depunem efort pentru mântuirea noastră, căci Isus vrea o iesle simplă, dar primitoare, decât una bogată, comodă şi confortabilă care poate deveni chiar un tron pentru satana, el preferă să fie proprietar chiar dacă al unui suflet modest, decât să stea în chirie.

Ce vreau să spun cu cele de mai sus, Isus nu poate fi primit într-un suflet care este bogat de păcate, nici în acela iubitor de comoditate şi nici în acela în care se caută mereu maximul confort pentru binele personal, acest suflet devenind din ieslea rezervată lui Cristos, un tron pentru duşmanul sufletului nostru, iar sufletul care îl primeşte pe Cristos în sfânta taină a Împărtăşaniei, doar de marile sărbători este unul care îl primeşte pe Cristos însă doar îl găzduieşte pentru o perioadă scurtă de timp, Isus este un oaspete, stă în chirie pentru acest soi de creştini, şi nicidecum, un prieten şi un familial al inimii şi sufletului nostru, care poate veni când şi cum vrea fără să mai fie nevoie să dea cont proprietarului.

Când ajungem să fim vizitaţi de Cristos este semn că am început să ne asemănăm celui ce ne-a creat cu un suflet ce poate fi fericit doar dacă depunem efort să ne asemănăm tot mai mult prototipului nostru pruncul Isus, care întrupându-se a luat trup asemenea nouă, pentru ca mai apoi să poată îndumnezei şi trupul nostru rebel faţă de mesajul Evangheliei.

Inima îngheţată şi pietrificată credem noi că ar fi un obstacol pentru Isus, intrarea lui într-un astfel de suflet este posibilă şi ar fi doar începutul, căci la fel cum el este primit în lume tot într-o iesle rece, la fel aceste suflete reci au mai mare nevoie de Isus, căci el este cel care poate încălzii inimile reci, poate atrage haruri nenumărate peste sufletele indiferente de venirea lui Isus în lume.

Să ne străduim a fi găsiţi vrednici poate nu de vederea lui Cristos, dar cel puţin de vizitarea lui, dacă nu de prezenţa continuă în viaţa şi inimile noastre, iar bucuria vestită de îngeri va fi şi bucuria noastră, a fi oameni nu este suficient pentru mântuire, ci trebuie să fim oameni buni în vederea harului.

O inimă plină de har tuturor creştinilor!

Fr. Eugen Murariu

lecturi: 8.