Gânduri despre "Lumina păcii" de la Betleem

"Pentru aceasta ne va vizita un soare ce răsare din înălţime, ca să-i lumineze pe cei ce zac în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii"(Lc 1,78-79).

"Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel" (Mih 5,1).

La începutul vremilor, pe când pământul era doar un pustiu întins şi sterp, locuit doar de o nepătrunsă beznă, "Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!». Şi a fost lumină. Şi Dumnezeu a văzut că lumina era bună". Şi i-a creat pe oameni ca să se bucure de ea. Numai că, după o lungă înlănţuire de zile şi nopţi, uitarea s-a aşezat peste inimile lor şi i-a transformat în acelaşi pământ pustiu şi sterp de la începuturi.

Dar lumina era bună. Şi doar ea mai putea vindeca întunericul uitării.

Pe când puţini o mai aşteptau, lumina aceasta s-a arătat într-o micuţă grotă de păstori, în Betleem, cetate de-a regelui David. "Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om" (In 1,9).

Pe orice om... Orice om... de ieri, de azi, de mâine... sărac, bogat... liber, prizonier, sclav... copil, tânăr, bătrân...

Treceau secolele peste grota din Betleem... Doar lumina rămânea netrecută, veghind. Încă pâlpâia tăcută şi plăpândă, aşteptând să fie scoasă de sub obroc de către cei care au fost îndemnaţi să devină la rându-le lumina lumii, sarea pământului...

S-a întâmplat ca, printre pelerinii care se perindau prin faţa grotei în ajunul Crăciunului, să se strecoare un copil. Un copil care a înţeles mesajul nerostit al luminii de la Betleem şi a luat o flăcăruie cu el acasă, în Austria, unde a împărţit-o celor care o doreau. De aici a fost doar un pas până când un simplu gest s-a transformat în obicei. Lumina nu putea sta ascunsă.

Curând a devenit liant între oameni de toate naţiunile, alinare celor ce trăiau sub opresiune, căldură pentru cei care şi-au îngheţat relaţiile cu aproapele, mângâiere celor aflaţi în ghearele violenţei, sens pentru cei deznădăjduiţi şi pace pentru cei aflaţi în război.

Aceasta s-a întâmplat îndeosebi cu ajutorul unor tineri şi copii cercetaşi care, cu focul deja în inimi, au pus la cale înfăptuirea unui plan ce durează de 19 ani în bătrâna Europă: să împărtăşească din lumina care, oricât s-ar împărţi, nu se va termina niciodată; să o împartă îndeosebi celor din ţările ieşite de sub dominaţia comunismului ca semn de pace, de eliberare, de fraternitate.

Sunt ani buni de când prin aceste plaiuri valahe, la ceas de colindă şi aşteptare a luminii care este cuvântul Tatălui dăruit nouă, cercetaşii români împărtăşesc din aceeaşi lumină. Devine pretext de întâlnire cu cei apropiaţi, cu cei pe care nu i-au cunoscut niciodată, cu tineri de pe alte plaiuri, cu ei înşişi, fideli promisiunii pe care au depus-o: să facă tot ce le stă în putere să-i slujească lui Dumnezeu şi aproapelui în orice situaţie.

Filigranată-n fir de stih
Plânsă de veacuri de înţelepţii ce cu dor
Visau să te mai vadă în ungher de vremi,
Tăcută fiinţă, plăpând tremurândă,
Mă cauţi şi-nspre tine blând mă chemi.
Învaţă-mă, lumină lină, cum să te port în mine
Pe prea-nclinatul drum de vieţuire
Iar celor ce îşi caută odihna doar în tine
Să le împărtăşesc din magica-ţi sclipire.

Flori Budău

lecturi: 10.