Reflecţie: Gaura neagră sau gaura cheii

Codul manierelor elegante ne spune că nu e frumos să priveşti prin gaura cheii. Cu toţii suntem de acord cu acest lucru. Există taine care ar trebui să rămână taine. Aşa se petrec lucrurile între oameni. Dar între noi şi Dumnezeu, există un cod al manierelor elegante? Există vreo taină care trebuie să rămână taină? E frumos sau e permis să priveşti prin gaura neagră în camera creaţiei lui Dumnezeu? Am auzit voci care spun da şi voci care spun nu.

Ne este cunoscut faptul că mulţi oameni de ştiinţă pregătesc experienţa mileniului. La o sută metri adâncime în pământ au realizat un mare accelerator de particule unde vor să obţină aproape viteza luminii pentru a ciocni cele mai mici elemente dintr-un atom. Aşa ceva s-ar fi întâmplat la scară mai mare atunci când a fost creat universul. A fost o explozie şi o descărcare de energie care a dus la apariţia galaxiilor. Materia s-a răspândit în univers. Au apărut stelele, planetele şi în final viaţa pe pământul nostru printr-un mare mister. Uşa creaţiei universului stă închisă probabil de miliarde de ani. Cheia este la deţinător, la Creator. Oamenii de ştiinţă ar vrea acum să pună mâna pe această cheie sau măcar să se uite prin gaura cheii, prin gaura neagră, pentru a percepe ceva din misterul creaţiei. Cunoaşterea este fascinantă pentru om. Şi se spune că este un drept al omului. Mintea iscoditoare a omului vrea să cunoască orice dacă s-ar putea. Astăzi se merge după principiul care spune că cine posedă cunoaşterea posedă puterea. S-au făcut paşi mari în cunoaştere şi se poate spune că omul a devenit mai puternic. În faţa universului omul se simte totuşi destul de mic. Face parte din el ca un fir de praf. Se simte ameninţat de găuri negre care absorb materia. Pământul pare ameninţat de astfel de găuri negre care se află prin galaxii. Omul se teme de moarte şi ar vrea să înlăture acest pericol. Ar vrea să fie deasupra universului, să poată ocoli oricând o gaură neagră. Trebuie observat dacă nu cumva omul prin cunoaştere ar vrea să-i smulgă lui Dumnezeu toată puterea şi să-i dea o pauză la marginea universului pentru ca el, omul, să dirijeze galaxiile, stelele. Tentaţia de a fi ca Dumnezeu n-a dispărut şi n-o să dispară niciodată. Puterea lui Dumnezeu rămâne ispititoare. Dumnezeu însă nu ne-a cerut niciodată să fim puternici ca el. Ne-a cerut în schimb ca să fim sfinţi cum el este sfânt. Ne-a cerut să ne asemănăm cu el în iubire. Acest lucru ne stă mult mai mult la îndemână decât cel de a fi puternici ca el. Iubirea nu poate fi periculoasă. Puterea însă are întotdeauna o doză de pericol în ea. Fisiunea nucleară a demonstrat acest lucru. Cu siguranţă că şi fuziunea care se încearcă acum prin ciocnirea protonilor nu are riscul zero în mâna celor care vor deţine puterea. Nu mă tem de cunoaştere ci de omul care deţine cunoaşterea. Mă tem de cel care deţine puterea înainte de a deţine iubirea. Mă tem de cel care se uită prin gaura neagră, având sufletul la fel de negru ca şi gaura prin care se uită.

Pr. Eugen Budău

lecturi: 8.