O vizită deosebită la Fecioara Maria de la Lourdes

"Que soy era Immaculada Conceptiou" - "Eu sunt Neprihănita Zămislire".

Sanctuarele sunt locuri ce păstrează memoria unor evenimente religioase extraordinare, destinaţii de pelerinaje unde se întâlnesc creştinii, sunt spaţii privilegiate.

Sanctuarele mariane sunt locuri "a căror misiune este aceea de a o propune pe sfânta Fecioară Maria ca model de urmat", a explicat de curând secretarul Consiliului Pontifical pentru Migranţi şi Itineranţi, arhiepiscopul Agostino Marchetto. Maica Domnului "este calea pentru a ajunge la Cristos, Domnul şi izvorul mântuirii". "Pelerinajele se fac pentru convertirea inimii, pentru a cere iertare, pentru a se elibera de greşeală, pentru a primi haruri, pentru a fi recunoscători şi de aceea este importantă atenţia faţă de celebrările liturgice, pentru a permite pelerinilor o participare activă şi o trăire spirituală şi profundă a pelerinajului care să le permită credincioşilor o transformare a vieţii şi o creştere în sfinţenie".

O destinaţie foarte cunoscută la care mulţi catolici şi nu numai ar dori să ajungă este sanctuarul de la Lourdes. Acest loc încărcat de atâta spiritualitate este ca un magnet pentru pelerini, dornici să o "întâlnească" pe Maria şi să fie conduşi de aceasta către Fiul ei, Isus. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu a ajuns şi grupul nostru de pelerini din Dieceza de Iaşi şi din alte zone al ţării, romano-catolici, dar şi greco-catolici şi ortodocşi, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariţiile Fecioarei Maria la grota Massabielle, într-un pelerinaj jubiliar ce s-a desfăşurat între 19 august şi 4 septembrie 2008. Grupul, format din 50 de persoane, a fost condus de episcopul nostru Petru Gherghel şi de pr. Iulian Kropp, organizatorul acestui pelerinaj. La acest pelerinaj au participat pr. Mihai Cătău şi pr. Cristian Vacaru, persoane consacrate, familii, tineri şi persoane în vârstă.

Traseul, pregătit cu minuţiozitate încă din luna februarie, a fost unul deosebit, conţinând atât obiective de interes religios, cât şi obiective turistice de pe rutele de pelerinaj europene, pe un traseu de aproape 8.000 km. Intenţia a fost ca atenţia să rămână orientată spre o trăire spirituală cât mai profundă.

Pe lângă delectarea ochilor, ne-am delectat şi sufletele cu rugăciuni, cântece şi meditaţii pe tot parcursul drumului. Nu trecea zi fără să nu ne rugăm Laudele, Ora Medie, Vesperele, Angelus sau Rozariul. Am avut parte zilnic de celebrarea sfintelor Liturghii în locuri deosebite.

Am pornit în pelerinaj la 19 august, dimineaţa devreme, cu rugăciuni înălţate Domnului şi am admirat frumuseţile pe care le ascunde ţara noastră, urmând să poposim în Ungaria pentru odihna de noapte. Următoarea zi, urma să ne oprim la Viena, dar printr-un gând inspirat de Duhul Sfânt, am făcut un popas la Bad Deutsch Altenburg, satul în care s-a născut episcopul Anton Durcovici, unde am celebrat Liturghia şi am invocat memoria martirului nostru.

Primul sanctuar marian din itinerarul nostru a fost cel de la Altötting. Aici nu am găsit o icoană miraculoasă sau comemorarea vreunei apariţii, ci o statuie miraculoasă şi am avut marele privilegiu de a celebra o Liturghie în Capela Harurilor care adăposteşte statuia miraculoasă a Maicii Domnului.

Ne-am continuat pelerinajul, cu oprirea la Metz, unde, spre supărarea noastră, ne-a întâmpinat ploaia, dar totuşi am reuşit să dăm o fugă şi să vedem o minunata catedrală, o bijuterie arhitectonică cu vitralii minunate. Pe aceeaşi vreme ploioasă am ajuns şi la Lisieux, sanctuarul sfintei Tereza a Pruncului Isus. Aici am avut ocazia să venerăm mormântul ei în mănăstirea Carmel şi să-i încredinţăm intenţiile noastre, ca să le înalţe lui Dumnezeu. Pentru mulţi, era o reîntâlnire cu cea care i-a vizitat când relicva sfintei Tereza a ajuns în Moldova.

Doar 1.000 de km ne mai despărţeau de ţinta noastră finală, iar după un popas la Poitiers, am ajuns la Lourdes, pe o vreme excepţională, pentru care i-am mulţumit Domnului. Am avut Liturghie la Piereffite, parohia unde activează pr. Mihai Percă, unul dintre preoţii ce reprezintă dieceza noastră la Lourdes. Seara am participat la Rozariul internaţional şi procesiunea lumânărilor, unde am fost bucuroşi să auzim 5 Bucură-te Marie proclamate în limba română şi o strofă din Fecioara la munte cântată, de asemenea, în limba română. Astfel ne-am făcut simţită prezenţa, printre ceilalţi pelerini.

Următoarea zi, am început drumul jubileului, un drum format din patru etape ce surprind cele mai importante momente din viaţa sfintei Bernadeta. Conduşi de pr. Mihai Percă, am parcurs primele două etape: vizitarea bisericii unde Bernadeta a primit Botezul şi Cachot-ul, camera în care a locuit Bernadeta cu familia ei. Pr. Percă a subliniat: "Oricât de săraci am fi, Dumnezeu este cu noi, căci în Dumnezeu suntem, ne mişcăm, existăm".

După vizitarea acestor locuri şi după primirea abţibildurilor ce atestau trecerea noastră prin aceste prime două etape, am participat la sfânta Liturghie, celebrată în criptă sactuarului, care este prima biserică construită din dorinţa Fecioarei Maria, iar după-amiază am participat la procesiunea euharistică, încheiată cu binecuvântarea euharistică, acordată în mod special bolnavilor. Seara am participat din nou la Rozariu şi la procesiunea lumânărilor.

În a treia zi la Lourdes, am participat dimineaţa la Liturghia internaţională la care au concelebrat mulţi episcopi şi preoţi din diverse colţuri ale lumii, însoţind miile de pelerini. Fiind prima mea experienţă de genul acesta, am fost impresionat de grandoarea acestei celebrări: de la numărul impresionant de preoţi şi pelerini ce au luat parte la Liturghie, până la ritualurile speciale, cum ar fi citirea evangheliei în patru limbi de către patru diaconi, orientaţi spre cele patru puncte cardinale. Am participat la procesiunea steagurilor cu un steag realizat special pentru acest eveniment şi cu o copie a icoanei sfintei Fecioare de la Cacica. Dulcele nostru grai a răsunat şi de această dată prin difuzoare, prin vocea sorei Monica Toma, care a rostit o invocaţie la rugăciunea credincioşilor.

După Liturghie, ne-am adunat pentru o poză de grup, după care ne-am odihnit pentru a parcurge mai departe etapele jubiliare. De data aceasta ne-a condus pr. Adrian Stoica, alt reprezentant al Diecezei noastre la Lourdes. A treia etapă era locul apariţiilor, grota Massabielle; am intrat în grota unde Fecioara Maria i-a apărut Bernadetei şi şi-a rostit numele. Astăzi, în unul din locurile unde a stat Preacurata se află o statuie a ei, realizată după descrierea Bernadetei, sub care scrie: "Que soy era Immaculada Conceptiou" - "Eu sunt Neprihănita Zămislire". Am ascultat explicaţiile pr. Adrian Stoica, care ne-a spus că această grotă era una în care se adăposteau animalele (se aduceau porcii), subliniind faptul că Dumnezeu se află şi în locurile cele mai murdare.

Părăsind grota, am pornit spre capela spitalului unde Bernadeta a primit prima sfântă Împărtăşanie, ultima etapă jubiliară; aici am sărutat altarul din capelă şi ne-am bucurat că am reuşit să parcurgem toate etapele jubiliare. Pr. Adrian Stoica a subliniat că tot acest drum jubiliar nu reprezintă altceva decât drumul parcurs de orice creştin pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu: prin Botez, renaştem ca fii adoptivi ai lui Dumnezeu, acasă, în familie învăţăm despre el, iar cu ajutorul Mariei, ajungem la el prin Euharistie. Chiar şi statuia Maicii Domnului din piaţa bazilicii este îndreptată spre altar, cârmuindu-ne spre adevăratul nostru scop: Isus Cristos.

Restul timpului care ne rămăsese, l-am petrecut punând lumânări, luând apă şi rugându-ne. Seara am participat din nou la Rozariu, unde din nou au răsunat rugăciuni şi cântece în limba română.

În ultima zi, ziua plecării, am celebrat Liturghia chiar în bazilica Neprihănita Zămislire, după care, cu durerea despărţirii, dar cu speranţa de a reveni, ne-am luat rămas bun de la Fecioara Maria de Lourdes şi am pornit mai departe, în drumul nostru spre casă. După o oprire la Avignon, unde am vizitat catedrala în care au slujit şapte papi în exil, în sec. al XIV-lea, am ajuns la Mondovi, un oraş mic, situat la 70 de km de Torino. Aici am stat două zile, timp în care am vizitat sanctuarul de la Vicoforte, unde se găseşte biserica cu cea mai mare cupolă ovală din lume, ce adăposteşte o icoană miraculoasă a Maicii Domnului. Am celebrat o Liturghie la sanctuar, apoi am vizitat oraşul Mondovi. În ziua următoare, prin vizita episcopului nostru şi a întregului grup la surorile Congregaţiei "Misionarele Patimii lui Isus" şi prin celebrarea Liturghiei în capela mănăstirii lor, am produs o mare bucurie surorilor care colaborează cu Dieceza de Iaşi prin surorile de la Butea. Astfel l-am avut în mijlocul nostru şi pe pr. Iosif Matei, care îşi poartă suferinţa în casa surorilor de la Villanova. Această vizită a fost ca o sărbătoare la care am luat şi noi parte.

Ne-am continuat drumul şi am ajuns la Padova, dar fiind târziu, am vizitat sanctuarul în ziua următoare, dimineaţa. Nu puteam să nu îngenunchem în faţa mormântului sfântului Anton de Padova şi nu puteam să nu petrecem câteva moment în rugăciune, încredinţându-i Sfântului minunilor grijile şi cererile noastre personale, dar şi pe acelea ale celor rămaşi acasă, pe care ni le-au încredinţat. După ce s-a celebrat sfânta Liturghie într-o capelă alăturată sanctuarului antonian, am avut plăcerea să fim ghidaţi de un frate franciscan român, pr. Benone, ce lucrează acolo, iar cu ajutorul lui am descoperit cele mai importante aspecte ale vieţii sfântului Anton şi ale sanctuarului.

Am pornit mai departe la drum, un drum minunat care trecea prin munţi şi care ne ducea la Mariazell, un important sanctuar austriac, despre care sincer, nu ştiam mai nimic, cu excepţia faptului că era închinat Maicii Preacurate. Am fost surprinşi să descoperim liniştea şi frumuseţea acestui sanctuar, la care se ajunge foarte greu, datorită aşezării lui în munţi. Am fi dorit să rămânem mai mult timp acolo, însă programul trebuia respectat, aşa că ne-am continuat drumul după ce am participat la celebrarea sfintei Liturghii la altarul ce poartă spre cinstire o minunată statuie a Maicii Domnului, venerată şi aici ca miraculoasă. Toţi am declarat că acesta este cel mai frumos loc văzut de noi, după Lourdes, desigur.

Drumul ne-a purtat până la Viena unde am parcurs faimoasele ringuri pietonale, admirând frumuseţile arhitectonice ale acestui vestit oraş "imperial", culminând cu Domul Sf. Ştefan. Timpul a trecut foarte repede şi, după o oprire în Ungaria, pentru înnoptare, am ajuns în România, aplaudând şi mulţumind Domnului pentru tot. La Oradea am celebrat ultima Liturghie şi, trecând munţii în Moldova noastră, am primit binecuvântarea de la finalul pelerinajului, după care ne-am luat rămas bun unii de la alţii, cu speranţa unei viitoare reîntâlniri.

Pelerinajul este un drum al vieţii şi al sufletului şi fiind prima mea experienţă de acest gen, am fost profund impresionat de cele ce am văzut şi auzit. M-am întors cu adevărat schimbat faţă de cum am plecat. Nu-mi rămâne decât să păstrez în minte şi în inimă cele ce le-am adunat în aceste 17 zile şi să-i mulţumesc Domnului şi Maicii Preasfinte pentru acest timp binecuvântat. Mulţumiri de asemenea şi pr. Iulian Kropp, organizatorul şi responsabilul pelerinajului şi tuturor acelora care au contribuit într-un fel sau altul la bunul mers al acestui pelerinaj.

Ave, Ave, Ave, Maria!

Andrei Iosif Şmid (Rădăuţi)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 august - 4 septembrie: O vizită deosebită la Fecioara Maria de la Lourdes

lecturi: 112.