|
A apărut "Lumina creștinului" pe luna septembrie "Îngerilor, scrieți în cartea vieții: Isus este al meu, iar eu sunt a lui Isus" - cu aceste cuvinte ale tinerei Veronica Antal (a cărei cauză de canonizare a fost trimisă la Vatican) ne întâmpină coperta numărului 9 (225) din septembrie 2008 a noii serii a revistei "Lumina creștinului". La pagina 2 continuă seria meditațiilor despre "Apostolul neamurilor" cu al 13-lea episod, împreună cu un nou pasaj la rubrica "Mesaj terezian", intitulat "Îndrăzneala iubirii". "Veronica Antal - 50 de ani de la moarte" este titlul scrisorii pastorale a ep. Petru Gherghel, din paginile 3-4. Rubrica "Actualitate" se deschide la pagina 5 cu un reportaj de la pelerinajul la Cacica din 14-15 august. "Solidaritate cu cei în suferință" este titlu articolului din paginile 6-7, dedicat intervențiilor făcute de Caritas Iași în sprijinul celor afectați de inundațiile din această vară din Moldova. La pagina 7, în ultima coloană, este prezentată comemorarea a 20 de ani de la un tragic accident pe Valea Uzului, când și-au pierdut viața 27 de oameni. Pelerinajul jubiliar la Lourdes organizat pentru un grup de 50 de pelerini de către Episcopia Romano-Catolică de Iași în colaborare cu "Ad Astra Pilgrims" este prezentat succint în pagina 8, alături de informații despre alte evenimente de la Lourdes, printre care și programul vizitei Sfântului Părinte în perioada 13-15 septembrie la acest sanctuar marian. Un reportaj de la sfințirea noii bisericii din Horgești este găzduit la pagina 9, urmat, la pagina 10, de un reportaj de la sfințirea noului cămin de bătrâni de la Butea. Pagina 10 mai cuprinde și rubrica "E bine de știut". La rubrica "Monografii", din pagina 11, este o relatare de la sfințirea bisericii și a grotei de la Bogdănești. Ioan al XXIII-lea este figura de sfânt propusă la pagina 12, la rubrica "Mesajul sfinților". Seria articolelor de la rubrica "Anul Sfântului Paul" continuă la pagina 13 cu "Biblia și cunoașterea paulină". "Apele mi-au lăsat un semn" putem citi în scrisoarea de la pagina 14, la rubrica "Pentru familii". Paginile pentru copii, 15-16, continuă prezentările "Din Istoria sacră" și rubrica "Așa răspund copiii". Pagina 17 marchează începutul rubricii "Pentru tineri", cu reflecția "Întrecere în tăcere", continuând apoi cu "Misiunea de a aprinde o flacără", la pagina 18, apoi la pagina următoare articolul "A trăi și a mărturisi în viața zilnică puterea Duhului Sfânt" și rubrica "Tablete spirituale", în care este tratată tema "Adevăr sau minciună". "Misionar în Ecuador" este titlul articolului de la pagina 20 a acestui număr, la rubrica "Misiuni". Paginile obișnuite de știri, 21-23, conțin o selecție de știri din viața Bisericii Catolice, atât pe plan internațional, cât și național și diecezan, inclusiv noile numiri și transferuri de preoți de la începutul lunii septembrie. Partea a treia a seriei "Sindromul metabolic" poate fi citită la rubrica "În apărarea sănătății" din pagina 24. "Poșta redacției" oferă la pagina 25-26 răspunsuri la unele din scrisorile trimise de cititorii revistei. "Noutăți editoriale" și concursul "Citești și câștigi" sunt din nou prezente la pagina 26. Rebusul "Scrisorile pauline", dezlegările la rebusul și criptografia din numărul precedent pot fi găsite la pagina 27. Coperta ultimă cuprinde imagini de la evenimente ce au avut loc în Dieceza de Iași în lunile iulie și august. Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite și pe acest sit la secțiunea "Bibliotecă". Vă dorim lectură plăcută! Ovidiu Bișog lecturi: 42.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |