|
Săbăoani: Schimb de experiență pastorală Pentru tinerii comunității din Săbăoani, ziua de duminică, 20 aprilie 2008, a fost una deosebită. Sub egida "Isus - calea, adevărul și viața... tinerilor de astăzi", la Săbăoani, a fost organizat un schimb de experiență pastorală între tinerii din parohiile Săbăoani și Sagna. Răspunzând invitației ce le-a fost adresată, tinerii din Parohia "Înălțarea Domnului" Sagna au întors cu dragă inimă vizita celor din Parohia Săbăoani, făcută la 18 noiembrie 2007, și s-au bucurat de o vreme frumoasă și o primire călduroasă la Săbăoani. În jurul orei 9.00, cei 80 de tineri de la Sagna, însoțiți de părintele vicar Daniel Budău, au sosit la Săbăoani, întâmpinați fiind de tinerii din Săbăoani și părintele vicar Claudiu Budău, care s-au străduit să organizeze o zi frumoasă și un program interesant și util, pornind de la tematica liturgiei cuvântului din această zi. Pe parcursul zilei s-au alăturat tinerilor din cele două comunități părinții parohi: pr. Iacob Stolnicu (Sagna) și pr. Toma Encuță (Săbăoani), care au participat la o parte din program și s-au lăsat molipsiți de entuziasmul specific juvenil al participanților. După primirea ecusoanelor și a informațiilor cu privire la programul zilei, a urmat sfânta Liturghie, concelebrată de pr. Claudiu Budău și pr. Daniel Budău (care a rostit și predica), Liturghie la care tinerii s-au implicat în mod deosebit (lecturi, oferirea darurilor, rugăciunea credincioșilor) și pe care au animat-o prin cântul lor entuziast și diverse instrumente muzicale (orgă, chitare, mandoline, fluier). După sfânta Liturghia, tinerii s-au reunit în sala de cateheze a Parohiei Săbăoani, unde s-au familiarizat, prin diverse jocuri de cunoaștere, cu atmosfera și cu toți cei prezenți. La ora 11.30 s-a desfășurat o amplă cateheză pe tema zilei, pentru a cărei bună desfășurare tinerii au fost împărțiți în cinci "ateliere de lucru" mixte. Prima secțiune a fost intitulată "Isus - calea sau... una dintre căi?" și s-a desfășurat sub forma unei licitații. Dintr-o ofertă de lucruri/valori dată, tinerii au trebuit să "liciteze" pentru acelea pe care tânărul creștin de azi le consideră indispensabile pe calea vieții, după care a urmat și argumentarea alegerii făcute. A doua secțiune, "Isus - viața sau... o alternativă de viață?" a presupus vizionarea unui material în format Powerpoint: "Recunoștința în viață" (www.pastorație.ro), după care tinerii au fost invitați să răspundă la trei provocări: 1. De ce își găsește așa greu Isus loc în viața tinerilor de azi?; 2. Care sunt alternativele de viață cele mai ispititoare, adversarii cei mai periculoși ai lui Isus și ai mesajul său pentru tânărul de azi?; 3. Concretizări verosimile ale soluției "Isus-viața" pentru tânărul secolului al XXI-lea. În cea de-a treia secțiune, "Isus - adevărul sau... unul din adevărurile imposibil de asumat/trăit/mărturisit", fiecare din cele cinci grupe constituite a trebuit să închege o reprezentare artistică spontană și inedită de circa cinci minute (pantomimă, muzică, dans, teatru etc.) pe tema unei/unor atitudini asumate de tânărul de azi vizavi de adevăr și de adevărul-Isus. După ce tinerii participanți din cele două parohii au luat prânzul împreună, a urmat, începând cu ora 14.30 un concurs inter-parohial, intitulat "Să ne simțim tineri împreună", împărțit în trei etape: 1. Concurs de aptitudini! 2. "Ce este adevărul?" - talk show pe tema "adevărul și/sau minciuna azi" Talk show-ul s-a desfășurat sub forma unui proces, având drept protagoniști: judecătorii (unul din responsabilii spirituali prezenți, un tânăr reprezentant al Parohiei Sagna și unul din Parohia Săbăoani), avocații (fiecare parohie a desemnat trei reprezentanți, care, prin tragere la sorți, au apărat cauza adevărului, respectiv a minciunii) și publicul, care a ajutat la deliberarea juriului. - Prima fază: Judecătorii au prezentat "capul de acuzare" celor doi acuzați, din partea lumii în mijlocul căreia trăim: "adevărul produce prea multă suferință, e imposibil de asumat/trăit, nu mai e la modă, acceptarea lui presupune o viață complicată ori îngrădește libertatea" etc. și "minciuna nu a fost niciodată la rang de virtute, produce suferință, provoacă un lanț nesfârșit de minciuni și compromisuri pentru a fi acoperită, obligă mereu la purtarea măștilor și la demagogie, distruge relațiile, prieteniile" etc. (trei minute). - A doua fază: Avocații, după ce s-au sfătuit în prealabil, au prezentat cât mai convingător argumentele găsite în favoarea "clientului" lor (câte trei minute). - A treia fază: Fiecare grup de avocați prezintă un motiv forte pentru care, după opinia lor, celălalt "client" nu ar trebui achitat (câte două minute). - A patra fază (intercalată): Avocații vor contracara argumentele celorlalți și vor răspunde acuzațiilor reciproce. - A cincea fază: Juriul, format din toți cei prezenți, va delibera, în funcție de argumentele oferite de avocați, care dintre cei doi acuzați merită să fie eliberat cu drepturi depline în lume. 3. Program artistic - pregătit de tinerii celor două parohii. Ziua s-a încheiat cu o oră de adorație, urmând tema zilei, pregătită și animată de tineri (cf. www.pastoratie.ro). După ce s-au tras concluziile zilei, a urmat o serată, după care toți s-au reîntors acasă, urmând să facă eforturi pentru a concretiza valorile și propunerile luate în urma acestui schimb de experiență și a provocărilor prezentate. Întâlnirea prilejuită de tema propusă de liturgia cuvântului din cea de-a V-a duminică a Paștelui a constituit cu siguranță un beneficiu pentru toți cei prezenți: un moment de întâlnire și de împărtășire, un moment de bucurie și îmbogățire reciprocă între toți cei care au participat. A fost un moment important în procesul de maturizare a conștientizării rolului activ pe care trebuie să-l aibă Acțiunea Catolică și membrii ei în formarea tinerilor, lucru demonstrat din plin de efortul depus de reprezentanții laturilor Acțiunii Catolice, după cum o cere și rolul lor specific, în organizarea acestei întâlniri: latura liturgică (pregătirea sfintei Liturghii și a adorației euharistice), latura formativă și latura catehetică (colaborare pentru realizarea licitației din cadrul catehezei și a talk show-ului, jocurile de cunoaștere), latura caritativă (pregătirea și împodobirea bisericii și a altarului, pregătirea prânzului), latura cultural-recreativă (pregătirea seratei, colaborare la realizarea jocurilor de cunoaștere și coordonarea programului artistic). Mulțumiri din inimă tuturor celor care au pus umărul la organizarea acestei întâlniri și au făcut posibil acest schimb de experiență, al patrulea pentru anul ACT 2007-2008 pentru cei din Săbăoani (s-au mai realizat astfel de întâlniri între Parohia Săbăoani și parohiile "Sfântul Anton" Iași, Sagna și "Isus Bunul Păstor" Roman), și sperăm într-un drum mereu ascendent, așa cum se și cade unor tineri, mai ales din punct de vedere uman și creștin, călcând pe urmele celui care s-a autointitulat pe drept cuvânt "calea, adevărul și viața" noastră. Pr. Claudiu Budău * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20 aprilie: Săbăoani: Schimb de experiență pastorală lecturi: 24.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |