Gioseni: Întâlnirea semestrială a directoarelor și educatoarelor grădinițelor catolice
La Gioseni, în jud. Bacău, s-a desfășurat întâlnirea semestrială a directoarelor și educatoarelor grădinițelor catolice din Dieceza de Iași, în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2008. Scopul a fost analizarea modului în care realizează "Implementarea standardelor de referință privind asigurarea calității procesului instructiv-educativ din grădiniță".
Călătorind spre raza de lumină
Undeva departe... la poarta de Răsărit a Europei... călătorind pe un drum prăfos ce șerpuiește domol printre dealuri înverzite și copaci în floare descoperi alba și strălucitoarea construcție a Mănăstirii "Carol Borromeu" din Gioseni.
Un univers de pace și de liniște, un loc al luminii, un loc în care crezi cu adevărat, așa cum spunea Ion Creangă, că Dumnezeu a coborât pe pământ să vadă ce facem noi, oamenii, cu darurile primite de la el.
Locuri de poveste cu oameni de poveste despre care merită să se știe câtă străduință, creație și originalitate, bucurie și atenție acordă copiilor ce frecventează Grădinița cu Program Normal "Carol Borromeu" din Gioseni.
Poveștile cu zâne sunt aici mereu adevărate, castelul alb are paznici de nădejde, două magnolii, care au păstrat pentru noi la ceasul când i-am trecut pragul o floare albă, floarea purității și recunoștinței, ca semn de bun venit. Pe neașteptate poarta miraculoasă a poveștilor se deschide, zânele iau chip omenesc, căci priviri mângâietoare și mâini calde întind spre noi surorile Rafaela, Augustina și Ioana.
Valurile de ceață învăluiesc în lumină alburie grădina, mugurii merilor din livadă lasă să se vadă semnul rodului ce va veni, căci pentru ceea ce este mai de preț, rodul uman, s-au adunat aici directorii grădinițelor catolice din Dieceza de Iași pentru a dezbate modul în care realizează "Implementarea standardelor de referință privind asigurarea calității procesului instructiv-educativ din grădiniță".
Pentru toate cele optsprezece grădinițe sintagma "educația de calitate" este standardul de referință spre care năzuiesc și pentru care se preocupă de câțiva ani încoace. Se vorbește despre programe de dezvoltare cu ținte strategice centrate pe asigurarea calității, despre management strategic și management operațional eficient, despre analiza SWOT a resurselor umane. Se fac planuri de viitor privind implicarea cadrelor didactice în activitatea metodico-științifică și de cercetare, prezentarea și adaptarea ofertelor educaționale la cerințele economico-sociale ale localităților, despre proiecte educaționale de nivel național și internațional care se derulează în anul școlar 2007-2008.
Sunt trepte spre lumină, spre un viitor ce a fost jalonat în urmă cu câțiva ani de ES Mons. Petru Gherghel, episcop de Iași, și ES Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. Se spune că un drum fără obstacole nu duce nicăieri, de aceea, drumul plin de obstacole a fost dat spre grijă pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv. care la Liturghia oficiată la această întâlnire a supus: "Nu vă întoarceți din drum, nu abandonați, nu vă fie teamă, Dumnezeu este întotdeauna cu noi".
Privesc cu ochii minții, visez la culegerile de texte literare, la ghidurile metodice și la studiile științifice ce vor fi publicate și m-am gândit cât de adevărat este proverbul "Când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o altă ușă" și am hotărât ca ușa sufletului meu să rămână veșnic deschisă copiilor și grădiniței, căci numai slujindu-ți semenii îl slujești cu adevărat pe Dumnezeu.
Educ. Carmen Nedelcu,
expert pentru probleme preșcolare,
Oficiul pentru Pastorație Școlară și Predarea Religiei în Școli
lecturi: 10.