Monseniorul Formenti revelează noutatea şi curiozitatea Anuarului pontifical

"Cartea roşie" a Bisericii

de Mario Ponzi

Pentru unii este "cartea viselor". De fapt, nu puţini visează ca numele lor să figureze în acele pagini. Pentru cei mai mulţi este instrumentul la care nu se poate renunţa pentru a cunoaşte organismele şi structura Bisericii. Pentru Biserică este mijlocul cel mai rapid pentru a se cunoaşte pe ea însăşi, în universalitatea ei. Cu cele 2.511 pagini de date Anuarul pontifical este, fără îndoială, cartea cea mai reprezentativă a catolicităţii. Şi, răspândită în zece mii de exemplare, toate în italiană, ajunge în fiecare colţ al pământului. Apoi din anul 2009, cu multă probabilitate, răspândirea sa va fi şi mai capilară: de fapt ar putea să fie consultată via internet.

Monseniorul Vittorio Formenti, care se ocupă de redactarea Anuarului din anul 1996 şi împreună cu o mică patrulă de colaboratori, este o minieră de ştiri. Unele efectiv curioase: de exemplu, cine şi-ar imagina că între cumpărătorii cei mai zeloşi sunt ierarhiile militare? "Nu mă întrebaţi de ce - spune ridicând mâinile Monseniorul - este greu şi pentru mine să-mi dau o explicaţie logică, dar este un dat de fapt".

Altele în schimb sunt ştiri asupra cărora trebuie reflectat. De exemplu, pentru prima dată catolicii au cedat prima poziţie musulmanilor în lume (17,4% împotriva 19,2%, conform datelor care se referă la anul 2006).

De asemenea: deşi se înregistrează în lume o creştere substanţială a vocaţiilor şi a hirotonirilor sacerdotale - "este pentru prima dată că trendul este pozitiv la aceste niveluri", spune Monseniorul Formenti - pentru călugăriţe indicele sunt negative.

Tentaţia este de a continua povestirea datelor, toate interesante. Însă întâlnirea cu Monseniorul Formenti sugerează aprofundarea cunoaşterii acestui text dincolo de numere, deoarece este cu siguranţă "unic în genul său", aşa cum susţine prelatul.

• Cât este nevoie pentru a aduna toate informaţiile conţinute în Anuarul pontifical?

Practic un an întreg. Gândiţi-vă că atunci când am predat schiţele Anuarului din anul acesta, deja lucram la cel din anul 2009. Şi, ca să mă exprim mai bine, deja am umplut douăsprezece pagini foarte dense de noutăţi faţă de cel abia distribuit.

• Tradiţia populară romană transmite o glumă subtilă pentru a sublinia marea răspândire de ordine şi congregaţii de călugăriţe. Se spunea că "nici măcar papa nu ştie câte ordine de surori există: ştie numai Duhul Sfânt".

În schimb ştim asta şi noi şi până la ultima călugăriţă. Şi nu există posibilitate de eroare. Din păcate, trebuie să spun. Pentru că dacă observăm, aşa cum am observat şi subliniat referitor la datele din anul 2006, că există o scădere sensibilă între surori, această scădere este efectivă. Chiar dacă în aceşti ultimi ani a fost vorba de o scădere mai puţin accentuată decât a fost între anii 1970 şi 2000. În schimb, lucrul pozitiv este că din anul 2000 sunt în creştere vocaţiile sacerdotale. În creştere sensibilă. Gândiţi-vă de exemplu că în anii '60 seminariştii din ciclul filozofic şi teologic erau circa 69.000, în timp ce ultima statistică vorbeşte despre 125.000 de seminarişti.

• Însă numărul în ansamblu al catolicilor în lume creşte sau este adevărată depăşirea din partea credincioşilor musulmani?

Catolicii în lume cresc ca număr deoarece creşte populaţia lumii. Să spunem că în raportul dintre creşterea populaţiei şi creşterea numărului catolicilor suntem stabili. Însă, pentru prima dată în istorie, nu mai suntem în frunte: musulmanii ne-au depăşit. Este vorba, desigur, de rezultatul cercetărilor efectuate în ţările interesate şi predate la Naţiunile Unite. Nouă ne sunt transmise după aceea. Noi putem doar garanta pentru cercetările noastre statistice, pentru că sunt întemeiate pe o metodă ştiinţifică. Datele care provin din lumea islamică se bazează pe estimări care ţin cont mai ales de creşterea populaţiilor musulmane. Însă e adevărat şi că în timp ce familiile islamice, aşa cum se ştie, continuă să procreeze mulţi copii, cele creştine, în schimb, tind să aibă tot mai puţini copii. Actualmente, în timp ce catolicii au rămas la 17,4% din populaţie, musulmanii sunt la 19,2%. Statisticile se referă la anul 2006. Însă dacă facem confruntarea luându-i în considerare pe toţi creştinii - catolici, ortodocşi, anglicani, protestanţi - atunci ajungem la 33% din populaţia mondială.

• În care ţări sunt mai numeroşi catolicii?

Marele rezervor este şi rămâne America Latină. Ca şi continent America este, desigur, cel care dă mai mulţi catolici, 49,8%.

• Munca voastră este una certozină. Cum reuşiţi să obţineţi date în toată lumea?

Deja în ianuarie pleacă din biroul nostru circa nouă mii de chestionare: direcţia lume. La nunţiaturi trimitem chestionare care se referă la dieceze. Diecezele adună informaţiile de la parohii şi de la celelalte instituţii din teritoriu, le trimit la nunţiaturi şi nunţiaturile le trimit la noi. Apoi trimitem chestionare la toate congregaţiile călugăreşti răspândite în lume. Răspund trimiţându-ne toate datele care se referă la ele în termeni de numere, de opere şi de realizări. Astfel obţinem un cadru de ansamblu. Datele sunt citite apoi într-un mod deosebit de critic. Adică sunt confruntate cu datele care au venit cu doi ani înainte. Asta pentru a verifica să nu existe disparităţi mari şi foarte clare, de aşa natură încât să existe suspiciunea erorii de transmitere sau de cercetare.

• Aşadar, putem spune că datele publicate sunt credibile?

Uitaţi-vă, din anul 1978 până astăzi pot să vă asigur că e vorba de date foarte credibile pentru că, aşa cum vă repet, sunt obţinute în mod capilar şi evaluate după o metodologie ştiinţifică. Pentru deceniul precedent poate că nu se poate spune acelaşi lucru. Şi cu cât mergem mai în urmă în timp, cu atât datele erau mai aproximative. Ţineţi cont de faptul că se lucra numai cu suporturi de hârtie. Apoi a venit computerul.

• Cui îi este distribuit actualmente Anuarul?

Din cele 10.000 de exemplare pe care le tipărim 1.500 sunt puse la dispoziţia Sfântului Scaun, care se îngrijeşte să le distribuie angajaţilor şi diferitelor oficii. Un exemplar îl dăm în omagiu tuturor şefilor de stat, primilor miniştri şi ambasadorilor statelor acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun. Exemplarele care rămân sunt vândute.

• Dar cine cumpără Anuarul pontifical şi, după părerea dv., pentru ce-l cumpără?

Între timp, primii care-l cumpără sunt episcopii: omagiul este rezervat numai cardinalilor. Apoi, nu vă va vine să credeţi, o mare parte dintre cumpărători provine din ambientele militare: nivelurile cele mai înalte ţin să-l aibă şi-l cumpără. În afară de asta, îl cumpără cel care-l foloseşte pentru munca proprie: de exemplu, curiile diecezane. Dar îl cumpără şi o bună parte de interesaţi, cei care vor să cunoască îndeaproape ce se întâmplă în Biserică. De altfel, aceasta este cartea oficială a Bisericii şi deci e o autoritate indiscutabilă. De exemplu, este autoritate indiscutabilă cât priveşte exprimarea exactă a locurilor, a funcţiilor, a numelor şi prenumelor; adresele, acum şi electronice.

• După părerea dumneavoastră, este suficientă cunoaşterea Anuarului pentru a putea spune că se cunoaşte Biserica?

Desigur că nu. Biserica are o dimensiune care merge cu mult dincolo de numere. Apoi, dacă vrem să ne limităm la numere, există unele pe care nu vom reuşi niciodată să le adunăm. Vă dau un exemplu: cum este posibil să-i cuantificăm pe voluntarii din lume? Există aşa de mulţi care mărturisesc credinţa în slujirea săracilor, bolnavilor, bătrânilor şi copiilor, dar care rămân departe de reflectoare sau nu au contact cu realităţi să le spunem schematizate. La sugestia înlocuitorului, Monseniorul Filoni, anul acesta am aprofundat, de exemplu, datele referitoare la cateheţi şi ne-am aflat în faţa a milioane şi milioane de persoane. Aşadar, rămâne faptul că Biserica este mult mai vastă decât o spun cifrele.

• Deci putem spune că acela care cunoaşte bine Anuarul cunoaşte un pic mai bine Biserica?

Vedeţi, atunci când eu am fost trimis aici eram convins că trebuie să fac o muncă foarte aridă, formată din sume şi din numere. În realitate am descoperit o dimensiune minunată, foarte frumoasă a Bisericii. Şi am descoperit-o tocmai prin intermediul numerelor. Aşadar, trebuie să spun graţie numerelor care au un limbaj nemijlocit şi poate tocmai arid. Dar dacă se învaţă citirea lor şi interpretarea lor, rezultă imaginea adevărată a Bisericii, care este aceea animată de un dinamism neîncetat şi extraordinar. Sunt ferm convins că în asta nu ne depăşeşte nimeni în lume. Calculând că există un 1.130.000.000 de catolici care în lume se adună în jurul realităţilor Bisericii, atunci se înţelege câte lucruri avem de spus şi de făcut cunoscut altora.

• Ne povestiţi puţin din emoţiile trăite în primii 12 ani din această experienţă a dv. de muncă, în atâtea aspecte aşa de singulară?

Emoţia cea mai mare pe care am avut-o este legată de descoperirea dinamismului Bisericii, pe care apoi l-am înţeles cât de profund este legat de marea creativitate a creştinilor în lume. De exemplu, mă fascinează să constat că pentru câte congregaţii par să se îndrepte spre declin, tot atâtea apar în mod spontan în alte părţi ale lumii. Vă dau un exemplu. În anii 1970-1990 Biserica a trăit o perioadă de mare, foarte mare criză de vocaţii. Dar tocmai în acei ani a renăscut diaconatul permanent şi a fost frumos să descoperim că cei peste 32.000 de diaconi din acea perioadă au desfăşurat o lucrare de înlocuire extraordinară, până acolo încât credincioşii să nu sufere prea mult din cauza lipsei de preoţi.

Şi astăzi se asistă, repet, la declinul unor congregaţii, dar se nasc imediat altele, cu alte carisme capabile să răspundă la noile sărăcii care apar pe scena lumii. Este ca şi cum Biserica ar răspunde din când în când la provocările care apar de-a lungul drumului ei, mereu în măsură să ofere noi samariteni milostivi care iau asupra lor noile rele ale lumii.

Un alt lucru care m-a surprins şi care continuă să mă surprindă este capacitatea mereu nouă a Bisericii de a propune cultură. Vă dau câteva exemple. În realităţi cum sunt cele din unele ţări asiatice unde comunitatea catolică este într-adevăr mică există instituţii culturale de foarte înalt nivel. Mă refer la şcoli, universităţi şi alte instituţii de instruire.

• Ne puteţi spune care sunt principalele noutăţi din anul acesta?

În afară de noii cardinali, adevărata noutate este că se va descoperi că numărul preoţilor a crescut cu 700 de unităţi. O noutate care i-a făcut plăcere papei în mod deosebit deoarece primul salt activ era din anul 1998 şi era de 18 unităţi. În anul 2000 am trecut la 400 şi încet-încet am ajuns la cele 700 de astăzi. Asta înseamnă că drumul este reluat şi înaintăm.

• De unde vine acest "salt activ"?

Cu siguranţă că nu vine din Europa; cu atât mai puţin din America septentrională. Spunem că Asia este continentul în creştere mai mare. În continent catolicii sunt puţini, dar sunt animaţi de un mare spirit şi dau mare speranţă pentru creşterea Bisericii mai ales în Filipine, dar şi în India, în Coreea, în Vietnam, în Japonia. Apoi este Africa: este o mare resursă pentru Biserică. America Latină este cam ca o pată de leopard.

• Care dieceză se află în frunte în ce priveşte vocaţiile? În schimb, care este dieceza care îmbracă tricoul negru?

Dieceza care a înregistrat cel mai mare număr de vocaţii în anul 2006 este cea din Guadalajara, în Mexic: există două seminarii arhipline şi nu mai au locuri pentru a primi alţi candidaţi. Ceea ce dv. numiţi "tricou negru" îl poartă la egalitate trei ţări, nici nu trebuie spus, europene: Franţa, Olanda şi Belgia. Criza lor, în termeni de vocaţii, este foarte accentuată. În Italia se înregistrează o mică, foarte mică revenire.

Între aceste date din anul acesta mai putem semnala că în timp ce creşte numărul de preoţi diecezani, scade numărul preoţilor călugări. Este un fapt destul de semnificativ.

Apoi, mai rămâne de făcut o precizare cât priveşte surorile. E vorba despre ceva contrar, chiar dacă în oglindă, cu ceea ce se întâmplă în cazul preoţilor. Dacă este adevărat că pentru creşterea vocaţiilor masculine îi corespunde o diminuare drastică a celor feminine, este adevărat şi că pentru călugăriţe creşte nivelul de formare în comparaţie cu cel atins de călugări. Motivul se află în lipsa de formatori în dieceze, de exemplu în unele zone din Africa şi Asia. În America Latină lucrează foarte bine legionarii lui Cristos. În schimb pentru surori discursul este diferit. Congregaţiile tind să le specializeze pe surori. De exemplu, dispare figura surorii portărese şi cea a surorii de la bucătărie, dar apar surorile cu diplome, care participă la concursuri publice, devin medici, ba chiar medici primari în spitale. Seara se retrag în conventul lor şi duc viaţă comunitară.

Toate acestea pot fi citite în numerele din Anuarul nostru. Costă şaizeci de euro. Şi cine vrea să-l cumpere trebuie să se grăbească. De obicei exemplarele se epuizează în scurt timp. Pentru unii ani nu mai sunt exemplare nici măcar în magazie. Este o satisfacţie frumoasă pentru cel care lucrează la el cu atâta pasiune.

(După L'Osservatore Romano, 30 martie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.