Reflecţie: Full Time sau Part Time

Bună dimineaţa, o nouă dimineaţă de familie!

Soarele de abia apare, somnul mijeşte pe la ochi. O altă zi, o nouă competiţie.

Haideţi să vedem dacă astăzi jobul nostru este full time sau part time.

Vom vedea, ne vom hotărî mai târziu. Repede, repejor trezirea.

Cei care au copii:

Copilaşii! La îmbrăcat, spălat; răcnete, ţipete. Ba apă rece, ba pastă de dinţi, mi-e frig, îmbrăcarea, ciorapii, chiloţii, hainele, se asortează sau nu se asortează, spălarea, sus în maşină, ghiozdănelul, pacheţelul la şcoală şi grădiniţă. Sus în maşină şi dacă mai apucăm ori în casa, ori în maşină o mică rugăciune. Şi cafeaua de dimineaţă.

Cei care nu au copii: savuraţi doar cafeaua. Şi rugăciunea de dimineaţă.

Şcoală, copiii la after school sau să trăiască bunicii, serviciu, targete, griji, stress, prânz pe apucate, sau un sandwich pe fugă, tabele, oameni, colegi, cafeaua de amiază, pentru unii o ţigară, pentru alţii stat în fum, internet, nervi, stress, ochi obosiţi, monitor, rapoarte, gata treaba hai acasă. Însă urmează: cumpărături, plăţi impozite, utilităţi, birocraţie şi iarăşi nervi. Şi în sfârşit acasă.

Acasă copiii îţi sar în braţe, joacă, făcut teme, exerciţii la matematică, dictare, colorează, un desen animat, un televizor, o ştire, masă rapidă, o poveste şi la culcare.

Rugăciunea de seară, Doamne ajută, şi copiii adorm după vreo câteva zeci de minute ce par interminabile pentru cei mari. Şi s-a mai dus o zi.

Full time sau part time (încă nu m-am hotărât, dar vă daţi seama dacă aveam şi probleme cu maşina, ce zi minunată era?)

Noapte bună!

Când mai avem timp unul pentru celălalt?

Când mai avem timp pentru noi?

Oare de cât timp nu am mai pus mâna pe o carte?

Oare de cât timp nu am mai aruncat ochii pe o evanghelie?

Când mai avem timp pentru sufletul nostru? Numai în weekend?

Ne transformăm în nişte actori într-un film prost sau cumva ne inspirăm din filmele S.F. cu roboţi?

Cât la sută din cele 16 ore de ochi deschişi ne dedicăm nouă şi sufletului nostru?

Dar lui Dumnezeu?

Cum reuşim să impunem un ritm creştin zi de zi familiei noastre?

Suntem conştienţi că în timpul adolescenţei sau în studenţie ritmul nostru spiritual era altul?

De ce ne este dor de viaţa din studenţie sau adolescenţă?

Nu cumva pentru că atunci aveam mai mult timp de Dumnezeu şi implicit de noi? Oare de ce nu avem şi acum? Oare prin munca, viaţa şi activităţile noastre nu-l putem găsi pe el? Nu putem trăi cu el? Şi nu part time, ci full time? Aşa cum el trăieşte şi este lângă noi full time. Aşa cum de fiecare dată el ne cheamă. "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide". "Că oricine cere primeşte, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide".

Claudiu Bîrliba

lecturi: 16.