Omilia papei pentru liturgia penitenţială cu tinerii din Roma

Publicăm în continuare omilia pe care Benedict al XVI-lea a rostit-o joi, 13 martie 2008, seara, în cursul celebrării penitenţiale, ţinută în bazilica "Sfântul Petru" din Vatican, care a adunat tinerii din dieceza de Roma.

* * *

Iubiţi tineri din Roma!

Şi anul acesta, în aproprierea Duminicii Floriilor, suntem aici pentru a pregăti celebrarea Celei de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului care, aşa cum ştiţi, va avea apogeul ei la întâlnirea tinerilor din toată lumea care va avea loc la Sydney între 15-20 iulie. Deja cunoaşteţi de ceva timp tema acestei Zile. Ea este luată din cuvintele ascultate puţin mai înainte în prima lectură: "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi martori" (Fap 1,8). Faptul de a fi împreună astăzi asumă, nu întâmplător, forma unei liturgii penitenţiale, cu celebrarea spovezilor individuale.

De ce "nu întâmplător"? Răspunsul se poate lua din ceea ce scriam în prima mea enciclică. Acolo afirmam că la începutul existenţei creştine este întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă viaţă unui nou orizont şi cu aceasta direcţia decisivă (cf. Deus caritas est, 1). Tocmai pentru a favoriza această întâlnire vreţi să vă deschideţi inimile voastre lui Dumnezeu, mărturisind păcatele voastre şi primind, prin acţiunea Duhului Sfânt şi prin slujirea Bisericii, iertarea şi pacea. În felul acesta se face spaţiu prezenţei Duhului Sfânt în noi, a treia Persoană a Preasfintei Treimi care este "sufletul" şi "respiraţia vitală" a vieţii creştine: Duhul ne face capabili "de a maturiza o înţelegere a lui Isus tot mai aprofundată şi bucuroasă şi, în acelaşi timp, de a realiza o actualizare eficace a evangheliei" (Mesajul pentru a XXIII-a ZMT, 1).

Când eram arhiepiscop de München-Freising, într-o meditaţie despre Rusalii m-am inspirat dintr-un film intitulat Seelenwanderung (Metempsihoza), pentru ca să explic care este acţiunea Duhului Sfântul într-un suflet. Filmul povesteşte despre doi diavoli săraci care, datorită bunătăţii lor, nu reuşeau să-şi facă un drum în viaţă. Într-o zi, unuia din cei doi i-a venit ideea că, neavând altceva să pună la vânzare, ar fi putut să-şi vândă sufletul. Acesta a fost cumpărat cu un preţ mic şi pus într-o cutie. Din acel moment, spre marea lui surprindere, totul s-a schimbat în viaţa sa. A început o urcare rapidă, a devenit tot mai bogat, a obţinut mari onoruri şi la moartea sa ajunsese consul, având foarte mulţi bani şi bunuri. Din momentul în care se descotorosise de sufletul său nu a mai avut stimă şi nici omenie. A acţionat fără scrupule, gândindu-se numai la câştig şi la succes. Omul nu mai conta nimic. El însuşi nu mai avea un suflet. Filmul - încheiam aşa - demonstrează în manieră impresionantă că în spatele faţadei succesului se ascunde adesea o existenţă goală.

Aparent omul nu a pierdut nimic, dar îi lipseşte sufletul şi cu el lipseşte totul. Este clar - continuam eu aşa - că fiinţa umană nu poate să arunce literalmente propriul suflet, din moment ce sufletul îl face persoană. De fapt, el oricum rămâne persoană umană. Şi totuşi are posibilitatea înspăimântătoare de a fi inuman, de a rămâne persoană vânzând şi pierzând în acelaşi timp propria umanitate. Distanţa dintre persoana umană şi fiinţa inumană este imensă, şi totuşi nu se poate demonstra; este lucrul realmente esenţial, şi totuşi este aparent lipsit de importanţă (cf. Suchen, was droben ist. Meditationen das Jahr hindurch, LEV, 1985).

Şi Duhul Sfânt, care se află la începutul creaţiei şi care graţie misterului Paştelui a coborât cu îmbelşugare asupra Mariei şi asupra apostolilor în ziua de Rusalii, nu are claritate pentru ochii externi. Dacă pătrunde în persoană, sau nu, nu se poate vedea şi nici demonstra; dar asta schimbă şi reînnoieşte toată perspectiva existenţei umane. Duhul Sfânt nu schimbă situaţiile exterioare ale vieţii, ci pe cele interioare. În seara de Paşte Isus, apărând discipolilor, "a suflat asupra lor şi a spus: «Primiţi pe Duhul Sfânt»" (In 20,22). În manieră şi mai evidentă, Duhul a coborât asupra apostolilor în ziua de Rusalii, ca vânt care suflă cu putere şi sub formă de limbi de foc. Şi în seara aceasta Duhul va coborî în inimile noastre, pentru a ierta păcatele şi a ne reînnoi interior îmbrăcându-ne cu o forţă care ne va face şi pe noi, ca pe apostoli, îndrăzneţi în a vesti că "Cristos a murit şi a înviat!".

Iubiţi prieteni, să ne pregătim deci, cu o sinceră cercetare a cugetului, ca să ne prezentăm la cei cărora Cristos le-a încredinţat slujirea împăcării. Cu suflet căit să mărturisim păcatele noastre, propunându-ne serios să nu le mai repetăm. Astfel vom experimenta adevărata bucurie: aceea care derivă din milostivirea lui Dumnezeu, se revarsă în inimile noastre şi ne reconciliază cu el. Şi această bucurie este contagioasă! "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere - spune versetul biblic ales ca temă a celei de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului - şi îmi veţi martori" (Fap 1,8). Deveniţi purtători ai acestei bucurii care vine din primirea darurilor Duhului Sfânt, dând în viaţa voastră mărturia roadelor Duhului: "iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea şi stăpânirea de sine", aşa prezintă sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni aceste roade ale Duhului Sfânt.

Amintiţi-vă mereu că sunteţi "templul Duhului"; lăsaţi ca El să locuiască în voi şi ascultaţi cu docilitate de indicaţiile lui, pentru a aduce contribuţia voastră la edificarea Bisericii (cf. 1Cor 12,7) şi a discerne la ce tip de vocaţie vă cheamă Domnul. Şi astăzi lumea are nevoie de preoţi, de bărbaţi şi femei consacraţi, de perechi de soţi creştini. Pentru a răspunde la vocaţie prin intermediul uneia dintre aceste căi fiţi generoşi, lăsaţi-vă ajutaţi prin recurgerea la sacramentul spovezii şi la practicarea direcţiunii spirituale în drumul vostru de creştini coerenţi. Îndeosebi încercaţi să vă deschideţi cu sinceritate inima lui Isus, Domnul, pentru a-i oferi "da"-ul vostru hotărât şi necondiţionat.

Dragi tineri, acest oraş Roma este în mâinile voastre. Vouă vă revine datoria de a-l face frumos şi din punct de vedere spiritual cu mărturia voastră de viaţă trăită în harul lui Dumnezeu şi în depărtare de păcat, aderând la tot ceea ce Duhul Sfânt vă cheamă să fiţi, în Biserică şi în lume. Astfel veţi face vizibil harul milostivirii supraabundente a lui Cristos, izvorât din coasta sa străpunsă pentru noi pe cruce. Domnul Isus ne spală de păcate, ne vindecă de greşeli şi ne întăreşte pentru a nu pieri în lupta împotriva păcatului şi în mărturisirea iubirii sale.

În urmă cu douăzeci şi cinci de ani, iubitul slujitor al lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a inaugurat, nu departe de această bazilică, Centrul Internaţional de Tineret Sfântul Laurenţiu: o iniţiativă spirituală care se unea cu atâtea altele prezente în Dieceza de Roma, pentru a favoriza primirea tinerilor, schimbul de experienţe şi de mărturii ale credinţei şi mai ales rugăciunea care ne face să descoperim iubirea lui Dumnezeu. În acea ocazie, Ioan Paul al II-lea a spus: "Cel care se lasă umplut de această iubire - iubirea lui Dumnezeu - nu mai poate nega îndelung păcatul său. Pierderea simţului păcatului - aşa a spus el - derivă în ultimă analiză din pierderea mai radicală şi ascunsă a simţului lui Dumnezeu" (Omilie pentru inaugurarea Centrului Internaţional de Tineret "Sfântul Laurenţiu", 13 martie 1983, 5). Şi a adăugat: "Unde să mergem în această lume, cu păcatul şi vina, fără cruce? Crucea ia asupra sa toată mizeria lumii, care se naşte din păcat. Ea se revelează ca semn de har. Adună solidaritatea noastră şi ne încurajează la sacrificiul pentru alţii" (ibidem).

Dragi tineri, această experienţă să se reînnoiască astăzi pentru voi: să privim la cruce în acest moment şi să primim iubirea lui Dumnezeu care ne este dăruită de Duhul Sfânt care vine din coasta străpunsă a Domnului şi, aşa cum a spus papa Ioan Paul al II-lea, "Deveniţi, voi înşivă, răscumpărători ai tinerilor lumii" (ibidem).

Inimă dumnezeiască a lui Isus, din care a ieşit sânge şi apă ca izvor de milostivire pentru noi, ne încredem în tine. Amin!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.