Scrisoare circulară: Întoarcerea pelerinului iubirii, fratele Ieremia Valahul
Rămășițele pământești ale fer. Ieremia Valahul vor fi aduse la Onești în ziua de 31 mai. PS Petru Gherghel a dat o scrisoare circulară, miercuri, 21 februarie 2008, cu titlul "Întoarcerea pelerinului iubirii, fratele Ieremia Valahul", cu ocazia aducerii moaștelor fericitului Ieremia Valahul în România, la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Onești.
A fost dorința credincioșilor români, în special al celor din Moldova - exprima PS Petru Gherghel în ziua declarării fratelui Ieremia ca fericit, la 30 octombrie 1983 - ca fratele lor român să se întoarcă acasă și cu trupul, pentru a fi pentru ei un imbold la curaj și sfințenie.
Drumul întoarcerii a fost deschis o dată cu venirea în România, la Onești, a fraților capucini, care au pregătit venirea acestui frate pribeag.
În vederea pregătirii transferării moaștelor fericitului Ieremia din Napoli la Onești, PS Petru Gherghel a dispus și a hotărât să se constituie o comisie de pregătire a programului; să se organizeze în luna aprilie întâlniri și simpozioane având ca temă mesajul și viața fericitului Ieremia; publicațiile diecezane să introducă în luna aprilie pagini speciale cu evenimentul celebrat; se va face o colectă specială, destinată sanctuarului "Fericitul Ieremia" din Onești; la nivel parohial se vor face rugăciuni speciale pentru obținerea declarării fericitului Ieremia ca sfânt; programul întoarcerii și fericitului Ieremia va cuprinde marile centre ale diecezei, precum și alte orașe și zone ale țării, și va fi coordonat de către comisia constituită.
PS Petru încheie scrisoarea îndreptând apelul său către toți preoții, persoanele consacrate, către toate instituțiile bisericești și centrele de spiritualitate, către toți creștinii catolici și ceilalți frați creștini și oameni de bunăvoință, pentru ca toți să acorde acestui moment importanța și respectul cuvenit spre edificarea în credință, iubire și speranță.
La scrisoarea circulară, PS Petru adaugă și programul drumului de întoarcere a fericitului Ieremia.
Scrisoarea poate fi citită în întregime pe sit la secțiunea "Bibliotecă" > Documente episcopale.
Marcelin Blaj
lecturi: 24.