"Un frate sfânt, om al rugăciunii şi al bucuriei!"

Având în vedere ziua aducerii fericitului Ieremia în ţară, care se apropie cu paşi repezi, m-am gândit că este benefică o mică legătură între acest "sfânt" şi timpul liturgic al postului mare, timp atât de consistent în hrană spirituală, încât trebuie să fim atenţi să nu rămânem flămânzi având atâta hrană spirituală lângă noi.

Un frate dintre noi, din neamul nostru, a ştiut să fie mereu în rugăciune şi mereu bucuros, pentru că a fost un "cristofor" (purtător de Cristos). Acesta este simplul frate Ieremia Valahul sau cum este numit de fraţii ortodocşi cuviosul Ieremia Valahul (românul).

Poate este surprinzător pentru unii că am afirmat mai sus faptul că este cunoscut şi de fraţii ortodocşi. Ei îl amintesc printre sfinţii români din secolele XVI-XVII, dar nu l-au inclus în calendarul lor. În acest sens, vă propun un articol de pe un sit ortodox: http://www.sfant.ro. Acest articol menţionat mai sus, impresionează pentru două lucruri: rugăciunea continuă şi bucuria, care sunt bine conturate în viaţa fericitului Ieremia.

"Rugăciunea - aşa cum spunea Teodor de Mopsuestia - nu constă atât în cuvinte, cât în fapte bune, în iubirea şi zelul faţă de datorie. Dacă vom alege o viaţă virtuoasă, iubirea lui Dumnezeu şi zelul faţă de datorie, vom fi în rugăciune continuă toată viaţa noastră".

Fericitul Ieremia, fiind un om al rugăciunii, am putea spune că împlinea întocmai sfatul sfântului Grigore din Nazianz, care spunea: "Trebuie să ne amintim de Dumnezeu chiar mai des decât respirăm". Analfabet fiind, a înţeles faptul că, deşi mulţi îl caută pe Dumnezeu în cărţi, nu îl vor găsi decât în rugăciune. Şi poate a spus şi el în inima lui, aşa cum a spus şi Tereza de Avila: "Cu cât înţeleg mai puţin, cu atât cred mai mult şi simt devoţiune".

Nu există lucru care să-i neliniştească atât de mult pe credincioşi şi necredincioşi ca un apostol care are veşnic bucuria în inimă şi pe faţă.

Virtutea se dezvoltă doar într-un mediu de bucurie interioară. Calea pentru a progresa în sfinţenie, spune sfântul Filip Neri, stă în "a păstra ritmul constant al seninătăţii".

Asemenea primului sfânt capucin, Felix de Cantalice, care vreme de 40 de ani a cerşit pentru cei săraci şi pentru fraţii săi, fratele Ieremia era cunoscut pentru netulburata lui bucurie şi veşnica lui aducere de mulţumire lui Dumnezeu, încât lumea îl numea "fratele Deo gratias".

Fiind un duşman al tristeţii, fericitul Ieremia este un mare exemplu de trăire virtuoasă a credinţei şi a bucuriei sfinte, el având mereu o faţă iradiind de o bucurie sfântă.

Căci aşa cum spune sfântul Ioan Gură de Aur: "Noi nu am fost creaţi să mâncăm, să bem şi să ne îmbrăcăm. Nu ne asemănăm cu Dumnezeu nici mâncând, nici bând, nici îmbrăcându-ne, căci Dumnezeu nici nu mănâncă, nici nu bea, nici nu se îmbracă, dar am fost creaţi să cucerim sfinţenia prin practicarea tuturor virtuţilor". Şi tot acest mare sfânt spune atât de frumos: "Strălucirea cuiva, slava şi faima lui nu depind nici de locul în care trăieşte, nici de haine, nici de funcţie, nici de putere, ci numai de virtute şi de înţelepciune".

Aşadar, acest fericit ne este un bun model de rugăciune şi de bucurie pentru postul mare, căci deşi postul este o chemare la amintirea botezului şi o invitaţie la pocăinţă şi convertire, toate acestea trebuie făcute cu bucurie interioară, bucuria celui care îl are pe Isus în sufletul său, şi sărbătoreşte Crăciunul de fiecare dată când îl primeşte pe Cristos în trupul şi sângele său.

Să ne rugăm şi noi asemenea fericitului Ieremia ca toată viaţa noastră să fie un act de iubire repetat ori de câte ori respirăm, şi cum nu ne este ruşine "să respirăm", la fel, să nu ne fie ruşine cu viaţa noastră evlavioasă.

Pace şi bine!

Fr. Eugen Murariu

lecturi: 8.