Am fost la Lourdes...
Trebuie să mergeți la Lourdes, s-o vedeți pe Neprihănita Zămislire. Trebuie să mergeți la Lourdes să vedeți pe cineva extraordinar în grota "Masabielle", să simțiți ceva divin, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Să vedeți mii de oameni extraordinar de senini și zâmbitori, parcă veniți de undeva din cer. Am văzut oameni bolnavi, bolnavi în cărucioare transportați de alți oameni și aveau o față atât de nepământească, de ziceai că au tot ce poate dori un om. Iar ei, nici măcar nu se puteau deplasa singuri.
Trebuie să mergeți la Lourdes să beți din apa care curge neîncetat de 150 de ani și are un gust de nu te mai poți opri; bei, bei, și iar bei de te unge la suflet.
Trebuie să mergeți la Lourdes, pentru a vă ruga la Isus prin Maria, să adorați sfântul sacrament, să spuneți rozariul împreună cu alți oameni din zeci de națiuni, veniți din toată lumea, să intrați în minunata Biserica a Sfântului Rozariu, să faceți calea sfintei cruci și iar să vă opriți la grotă. Iar la plecare, să nu vă luați rămas bun de la Sfânta Fecioară, ci pur și simplu, luați-o cu voi în inima și sufletul vostru.
Trebuie să mergeți la Lourdes!
De ce oare nu se împrumută bani din bancă și pentru a se merge la Lourdes, dar se împrumută bani să se facă multe case, vile, să se modernizeze casa, să se cumpere mașini și câte și mai câte?
Am fost la Lourdes și am simțit o liniște sufletească, atât de mult dorită. Ori de câte ori pot, mă închid în mine, în "carapacea" mea și spun: "merg la Lourdes..." și atunci mă arunc în fața grotei, la statuia Sfintei Fecioare și tac, tac pentru că nu mai pot vorbi...
Ești atât de frumoasă Mama noastră, că nu mă mai satur să te privesc!
Oameni buni, faceți tot posibilul și chiar imposibilul pentru a merge la Lourdes și, ați făcut cea mai mare investiție din viață. Am fost și merg la Lourdes, ori de câte ori doresc, chiar și imaginar...
Maria Ianau
lecturi: 38.