"Pascendi dominici gregis": Actualitatea antimodernismului sfântului Pius al X-lea

Istorici şi teologi la întâlnire pentru centenarul enciclicei

De Luca Marcolivio

Enciclica Pascendi Dominici Gregis împlineşte 100 de ani dar rămâne foarte actuală. S-a vorbit despre aceasta într-o întâlnire ţinută marţi, 4 decembrie 2007 la Universitatea Pontificală "Sfântul Toma".

Aspectele eminamente istorice ale enciclicei au fost expuse de Roberto de Mattei, profesor de istorie a creştinismului la Universitatea din Cassino şi la Universitatea Europeană din Roma. "Alegerea papei Pius al X-lea în anul 1903 - a spus la început profesorul de Mattei - a fost, în primul rând, un fapt neaşteptat, fiind preferat, în acel conclav, card. Rampolla".

De Mattei a ilustrat apoi fondul istoric-cultural din acei ani: "Începutul secolului al XX-lea se caracterizează printr-o mare accelerare a progresului tehnologic şi social. Modernism şi progresism sunt cuvintele cheie ale gândirii epocii care începe să impregneze lumea catolică, graţie şi mijloacelor financiare însemnate".

"În aceste circumstanţe, urcarea pe scaunul pontifical a card. Giuseppe Sarto, cu numele de Pius al X-lea - a continuat istoricul - a rupt anumite dinamici chiar în interiorul Bisericii. El era un om cu o evlavie autentică şi ortodoxie absolută, înzestrat cu mari capacităţi pastorale, dar mai puţin înclinat spre diplomaţie şi spre compromis".

"Lucrând în strânsă simbioză cu secretarul de stat al Vaticanului, card. Merry Del Val - a explicat de Mattei - s-a înconjurat de puţini şi fideli colaboratori în cadrul Curiei, atrăgându-şi mari ostilităţi din partea unei mari părţi a lumii catolice".

"Încă din primii ani de pontificat a lucrat la patru obiective importante: noul catehism; noul Cod de Drept Canonic; încurajarea credincioşilor la o împărtăşanie frecventă; lupta împotriva modernismului. Acest ultim punct a avut o dezvoltare semnificativă cu publicarea decretului Lamentabili, un fel de nou Sillabus în care cita 65 de erori ale noilor doctrine".

"Puţin mai târziu este Pascendi, publicată într-o epocă în care catolicismul avea deja, în afară de duşmanii declaraţi, mulţi adversari oculţi care acţionau în interiorul său - a adăugat el. Aceştia, desigur erau cei mai perfizi şi periculoşi, având o cunoaştere directă a Bisericii. Obiectivul lor era acela de a transforma Biserica dinăuntru lăsându-i intact învelişul structural".

"Lupta împotriva modernismului s-a concretizat în mod esenţial în următoarele puncte: o întoarcere la doctrina tomistă; un control mai mare asupra seminariilor cu respectiva suspendare a acelor formatori care erau «infectaţi de modernism»; analizarea amănunţită a publicaţiilor tipărite, interzicând lecturile care erau împotriva moralei; instituirea de «cenzori ecleziastici»; interzicerea congreselor pentru preoţii neautorizaţi de episcopi; instituirea de «consilii de supraveghere» pentru cler; obligaţia din partea episcopilor de a raporta Sfântului Scaun la fiecare patru ani despre respectarea punctelor amintite mai sus".

"Cu decretul din 1 septembrie 1907, papa a impus «jurământul antimodernist»: a fost o lovitură mortală dată acestui curent de gândire care, căzut în uitare peste 50 de ani, a reapărut ca un fluviu carstic numai în perioada Conciliului Vatican II", a continuat el.

"În anii aceia, Jacques Maritain a afirmat: «modernismul istoric a fost o modestă răceală de fân, dacă este comparat cu actuala febră modernistă». Puţini ani după aceea, în anul 1972, papa Paul al VI-lea a lansat celebra alarmă despre «fumul satanei» de acum «intrat în templul lui Dumnezeu»".

"La distanţă de un secol - a conchis apoi de Mattei - Pascendi Dominici Gregis cu condamnarea modernismului ca «sinteză a tuturor ereziilor» este încă foarte actuală şi este de dorit ca toţi catolicii să o redescopere pentru a contracara modernismul actual, cu mult mai nociv decât cel din trecut, fie prin mijloacele intelectuale mai perfide şi suprafine, fie pentru că repetă o eroare care a fost deja condamnată".

Prezentarea lui Giovanni Turco, profesor de filozofie şi istorie la Universitatea din Udine, a avut un caracter filozofic. "Cu modernismul - a afirmat el - istoria, religia şi raţiunea sunt depotenţate: istoria devine fenomen al devenirii şi religia devine sentiment religios. Acest parcurs împiedică să se primească credinţa înţeleasă în mod autentic ca adeziune la revelaţie".

"Consecinţele cele mai inferioare calitativ ale modernismului - a adăugat profesorul Turco - sunt atribuirea aceleiaşi valori pentru toate religiile, reducerea carităţii la filantropie, reducerea raţiunii la doxa (opinie) ajungând în ultimă analiză la indiferentismul axiologic şi la agnosticism. Dimpotrivă, raţiunea umană este capabilă să recunoască obligaţiile omului faţă de Dumnezeu".

"Drumul care trebuie urmat este mult diferit şi implică o întoarcere la metafizică, sau la întâlnirea liberă şi eliberatoare între inteligenţă şi realitate, pe urmele sfântului Toma", a conchis el.

A urmat apoi contribuţia părintelui Giovanni Cavalcoli, OP, profesor la Facultatea Teologică din Emilia Romagna. "Papa Pius al X-lea - a subliniat el - nu era un prelat cu interese academice foarte dezvoltate. Era totuşi un sfânt şi, cu mare spirit supranatural, a intuit că doctrinele moderniste erau inspirate de mândria diavolului".

"Cât priveşte modernismul actual - a continuat călugărul - el face eroarea de a judeca tomismul şi magisteriul Bisericii cu criterii moderniste. În această concepţie despre credinţă, omul îl simte pe Dumnezeu ca imanent sau în interiorul său; Dumnezeu se manifestă în sentiment şi în conştiinţă, deci nu este transcendent".

"Astăzi modernismul este mult mai pătrunzător decât acum o sută de ani, contagiind şi o parte din Curia cardinalilor şi din episcopat. Dimpotrivă, clerul ar trebui să-şi reglementeze acţiunea pe baza încredinţării umile lui Cristos şi magisteriului, desigur nu pe baza succesului uşor sau a respectului uman", a conchis el apoi.

Încheierea întâlnirii a fost încredinţată Mons. Luigi Negri, episcop de San Marino şi Montefeltro. Şi Mons. Negri a făcut aluzie la problema echivocului post-conciliar amintind condamnarea "hermeneuticii discontinuităţii" din partea papei Benedict al XVI-lea. "O hermeneutică ce vede Conciliul Vatican II ca aurora unei noi Biserici", a comentat el.

"Sfântul Pius al X-lea - a afirmat Negri - a demonstrat că toate acele curente apropiate de raţionalism şi de modernism duc în mod inevitabil la ateism. Ele reprezintă o tentativă nelegiuită de a-l elimina pe Dumnezeu din consideraţia vieţii şi a societăţii. Dacă se elimină divinul, omul devine obiect de manipulare în toate sensurile".

"Totalitarismele nu au fost «accidente de parcurs», ci construcţii conştiente şi deliberate de societăţi fără Dumnezeu", a adăugat episcopul.

"La toate acestea se opune doctrina socială a Bisericii care, de circa un secol şi jumătate, pune în centru demnitatea persoanei umane, prioritatea familiei, libertatea şcolară, conform principiilor subsidiarităţii pe care modernismul le neagă, atribuind statului un rol privilegiat: nu întâmplător totalitarismul a înlocuit Europa naţiunilor cu Europa statelor", a amintit el.

"Astăzi ne aflăm în faţa unei bătălii epocale între o concepţie autentică şi o concepţie raţionalistă şi «masonică» despre Biserică - a continuat prelatul. De asemenea există un ecumenism just, acela care alături de dialog pune şi misiunea, şi un ecumenism «de mâna a doua» care contrapune dialogul şi misiunea".

"La începutul secolului actual, în anul jubiliar a fost publicată declaraţia Dominus Jesus care indică în mod clar în Biserică izvorul adevărului: dorim ca asemenea lui Sillabus şi a lui Pascendi, Dominus Jesus peste 100 de ani să poată fi amintit ca un document magisterial care a împiedicat dezbinarea catolicismului în lume", a conchis el apoi.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 26.