Sângeorz Băi: Întâlnirea Consiliului Director ACRO
Consiliul Director al Federației Acțiunii Catolice din România (ACRO) s-a reunit la Sângeorz Băi (județul Bistrița Năsăud) În perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2007, pentru un curs de formare cu tema "Dezvoltarea echipei". Formatorul cursului a fost domnișoara psiholog Ștefania Isailă.
Au participat: Oana Tuduce, președinte, pr. Felix Roca, asistent spiritual general, Alin Tat, vicepreședinte la sectorul adulți, pr. Coriolan Mureșan, asistent spiritual la sectorul adulți, Anca Lucaci, vicepreședinte la sectorul tineri, pr. Iuliu Muntean, asistent spiritual la sectorul tineri, pr. Florin Sescu, asistent spiritual la sectorul copii, Codruța Fernea, secretar.
Prin acest curs de formare s-a urmărit o mai bună cunoaștere a membrilor Consiliului Director al ACRO și dezvoltarea calității echipei de conducere, pentru o mai bună coordonare a activității federației. Au fost abordate aspecte teoretice referitoare la caracteristicile unei echipe, dar și situații practice cu care se pot confrunta membrii unei echipe.
Au fost discutate de asemenea și probleme organizatorice referitoare la agenda pentru anul 2008 și activitățile viitoare ale federației precum consiliul național (27-30 martie 2008), pelerinajul la Roma cu ocazia beatificării Amidei Barelli, fondatoarea Acțiunii Catolice în Italia (1 mai 2008) și campusul unitar (27 iulie-2 august 2008).
Întâlnirea a avut un caracter spiritual accentuat, redat prin meditațiile zilnice realizate de către asistenții spirituali ai federației. Au fost prezentate figuri biblice semnificative perioadei de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului: Maria, Iosif, Zaharia și Elisabeta, Ioan Botezătorul. Cursul de formare s-a încheiat prin participarea la sfânta Liturghie în parohia greco-catolică din Sângeorz Băi.
Anca Lucaci
lecturi: 12.