Interviu: Ecumenismul are nevoie de o "purificare a structurilor"

Ecumenismul are nevoie de o "purificare a structurilor" Bisericilor şi de o mai mare cunoaştere reciprocă între creştini, susţine monseniorul Fragkiskos Papamanolis, OFM Cap., episcop de Syros, Milos şi Santorini şi preşedintele Conferinţei Episcopale din Grecia.

Prelatul, care ironizează definindu-se un catolic grec şi nu un greco-catolic, este şi administratorul apostolic din Creta şi preşedinte al Conferinţei Episcopale din Grecia.

Vorbind cu agenţia ZENIT despre iniţiativele comune cu ortodocşii din ţara sa, monseniorul Papamanolis trasează un scurt bilanţ al experienţelor care au rezultat în timpul recentei a III-a Adunări Ecumenice de la Sibiu (România) şi lansează un apel pentru ca toţi creştinii să celebreze Paştele în aceeaşi zi.

• Care este situaţia comunităţii catolice din Grecia?

Monseniorul Papamanolis: În Grecia prezenţa catolică este la cei mai mici termeni, în ceea ce priveşte catolicii de naţionalitate greacă. Suntem 0,5 % din populaţie, deci circa 50.000. În timp ce, în ultimii 15 ani, cu căderea comunismului, deschiderea graniţelor ţărilor din Uniunea Europeană şi situaţia instabilă din Orientul Mijlociu, în ansamblu noi, catolicii, am avut o creştere de 700 %: de la 50.000 am ajuns la 350.000.

Aşa cum eu însumi am avut ocazia să-i prezint papei în timpul vizitei ad limina apostolorum, în octombrie 2006, pe de o parte acest fapt de consolează, în timp ce pe de altă parte ne creează multe probleme, pentru că există grupări de catolici unde nu există o prezenţă a Bisericii Catolice, unde nu avem nici un loc de cult şi nici preoţi.

De exemplu, în partea sud-orientală a insulei Creta, în oraşul Ierapetra, există circa 1.000 de catolici şi parohia lor se află la Heraklion, la aproape 130 km distanţă. La Ierapetra sunt perechi tinere, copii de şcoală elementară cărora nimeni nu le predă catehismul. În ultima vreme am închiriat un magazin, care este folosit de noi ca loc de cult şi de întâlniri. Ceea ce am vrea este ca Bisericile din care provin aceşti catolici să ne ajute. Totuşi, în cea mai mare parte, este vorba de Biserici sărace în ce priveşte personalul şi finanţele (de ex. Albania).

• Excelenţă, ne puteţi indica domeniile sociale din interior în care sunt mai simţite relaţiile dintre catolici şi ortodocşi?

Monseniorul Papamanolis: Înainte de toate, nu există un dialog oficial între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în Grecia. Însă în acele oraşe sau în acele insule unde există chiar şi o prezenţă discretă a Bisericii Catolice şi, mai mult, unde are sediul un episcop catolic, există relaţii bune între episcopi (ortodox şi catolic) şi între cler, şi acesta este un fapt pozitiv care îi încurajează pe credincioşi să meargă spre unitate.

Cât mă priveşte pot spune că în insula Syros, unde sunt episcop de 33 de ani, am relaţii foarte bune cu omologul meu, mitropolitul ortodox Dorotheo al II-lea, care este acolo de numai cinci ani. Am dat naştere la iniţiative care edifică mult pe credincioşii noştri. De exemplu, cu ocazia sărbătorilor liturgice, cum ar fi Paştele şi Crăciunul, mergem împreună să-i vizităm pe bolnavi în spital şi pe bătrâni în trei case de odihnă prezente pe insulă. Şi atunci acest "împreună" a schimbat total sensul acestei vizite a noastre, pentru că nu este vorba numai de filantropie, ci se încarcă de o semnificaţie de unitate şi reconciliere între noi.

O altă iniţiativă, începută cu trei ani în urmă, şi pe care o continuăm cel puţin o dată pe an, constă în prânzul comun al preoţilor catolici şi ortodocşi. O dată i-am spus mitropolitului Dorotheo al II-lea că dacă nu putem sta la aceeaşi masă euharistică, cel puţin să stăm în jurul unei mese pentru a mânca împreună şi a discuta fără formule prefabricate. Şi este ceea ce facem.

• Ce dialoguri aţi putut avea aici la Sibiu pe care le veţi continua o dată ce v-aţi întors în Grecia?

Monseniorul Papamanolis: Pentru prima dată, în vederea întâlnirii de la Sibiu, lucru care nu se întâmplase în primele două Adunări Ecumenice Europene, la iniţiativa Bisericii Ortodoxe şi împreună cu delegaţiile Bisericii Ortodoxe, Catolice şi Evanghelice a ţinut o reuniune la Atena. Un fapt care a fost salutat ca un mare eveniment. Acum, sosiţi la Sibiu, nu suntem străini între noi, discutăm pe stradă şi glumim între noi ca nişte prieteni.

La Sibiu, preşedintele Comisiei pentru Relaţiile Intraortodoxe şi Intercreştine a Bisericii Ortodoxe din Grecia, mitropolitul Ignatios de Volos, ne-a invitat pe toţi la masă şi am decis să continuăm acest dialog şi după. Fără îndoială este vorba de un pas mic. Totuşi nu este vorba de simpla iniţiativă a unui episcop, dacă ne gândim că se bucură de aprobarea Sfântului Sinod. Astfel începem încet-încet, aproape pe ascuns, aş spune. În fond, atunci când se seamănă, sămânţa se ascunde şi apoi încolţeşte şi aduce roade îmbelşugate.

• După părerea dumneavoastră, ce perspective ecumenice deschide această întâlnire din România?

Monseniorul Papamanolis: Înainte de toate, la Sibiu este reînnoită angajarea Bisericilor europene de a merge spre unitate. În afară de aceasta, în mesajul final există diferite propuneri în domeniul social. Deci sperăm ca acest mesaj să nu fie pus în arhivă, ci să fie ţinut bine la vedere pe propriul birou. Totuşi, am şi alte idei în minte care nu apar în mesaj. Pentru mine, în drumul spre unirea creştinilor, adevărurile teologice sunt foarte importante şi a găsi un acord cu privire la unele tematici este indispensabil. Însă aceasta este deja materie pentru comisiile teologice mixte.

Dacă noi şi ecumenismul trecem printr-o stare de oboseală, acest lucru derivă din faptul că nu se dă importanţă factorului cunoaşterii reciproce şi continuă să supravieţuiască multe prejudecăţi din trecut, pe care cele două Adunări Ecumenice precedente au contribuit doar în parte să le şteargă. Pentru aceasta, întâlnirile cu este cea de la Sibiu, ar trebui să se repete mai frecvent, şi la nivel local şi naţional. Şi poate fără a trebui să fie invitate 3.000 de persoane.

Este foarte important ca noi episcopii să cunoaştem mai bine ortodoxia, dincolo de ceea ce se citeşte în cărţi. Pentru că a cunoaşte ortodoxia înseamnă nu numai a cunoaşte diferenţele doctrinale, ci şi sensibilităţile lor. Şi acelaşi lucru se întâmplă de partea opusă. Cel puţin în Grecia, cărţile de religie adoptate în şcolile statale, în trecut, prezentau ca învăţătură a Bisericii Catolice ceea ce Biserica Catolică nu învăţa, ba chiar adesea condamna.

Deci aceste prejudecăţi trebuie să dispară şi încet-încet dispar graţie cunoaşterii şi contactelor personale. De fapt, în acele oraşe sau insule unde coexistăm ortodocşi şi catolici, şi deci ne cunoaştem, pot spune că prejudecăţile au dispărut fie de o parte fie de cealaltă.

O altă cale ce trebui parcursă este apoi purificarea structurilor atât în Biserica Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă. În practică ecleziologia suferă. Există structuri care ar trebui să fie corectate. Ambele Biserici trebuie să parcurgem acest drum de convertire, care nu trebuie înţeles ca o căinţă de un păcat sau de un rău comis, ci în sensul evanghelic, unde cuvântul "metanoia" înseamnă "a schimba mentalitatea, spiritul". Aşadar, schimbând spiritul se vor schimba multe lucruri.

• În concluzie, aveţi vreun apel de lansat pe care îl îndrăgiţi în mod deosebit?

Monseniorul Papamanolis: Aş vrea să spun că mica noastră delegaţie a Bisericii Catolice din Grecia a prezentat, aici, la Sibiu, o moţiune preşedinţiei Celei de-a III-a Adunări Ecumenice, cerând să invite guvernul turc să respecte titlul de "ecumenic" asociat patriarhului de Constantinopol. Am dat această scriere a noastră diferiţilor episcopi ortodocşi, ca de exemplu conducătorului delegaţiei Patriarhiei Ecumenice, mitropolitul Mihai de Austria, care ne-a mulţumit mult pentru această iniţiativă.

Un al doilea apel care aş vrea să ajungă la toţi este în schimb să punem deoparte încăpăţânările şi să găsim o dată pentru a celebra Paştele în aceeaşi zi. Am prezentat în scris această moţiune, cerând cu insistenţă să se facă presiune pentru a găsi o dată comună, oricare ar fi ea, pentru ca toţi creştinii să sărbătorească împreună această sărbătoare liturgică. Este de importanţă decisivă. Pentru că dacă nu facem noi aceasta, va veni Cirus ca să o facă în locul nostru. Ştiţi cine este Cirus? Cirus era regele Persiei, care cu edictul din anul 358 î.C. le-a permis evreilor să se întoarcă şi să reconstruiască templul din Ierusalim, pentru că singuri nu reuşeau să se pună de acord.

Dacă noi, creştinii, nu vor reuşi să ne înţelegem cu privire la o dată comună pentru a celebra Paştele în aceeaşi zi, vor veni diferitele guverne atee ca să ne spună: "Sau vă puneţi de acord, sau noi nu vom mai ţine cont de Paştele vostru". Şi deci în timpul Săptămânii Sfinte se va continua să se lucreze în mod normal, în timp ce Duminica Paştelui va fi o duminică asemenea cu toate celelalte. Aşa cum s-a întâmplat deja în Franţa.

De fapt, acest lucru ne creează multe probleme nouă ca Biserică, dar şi societăţii. Gândiţi-vă doar la problema băncilor, care în timpul Săptămânii Sfinte rămân închise în Grecia şi nu în altă parte, sau la familiile mixte cu un părinte catolic şi unul ortodox. Paştele următor îl vom celebra chiar cu cinci săptămâni de diferenţă. Cei care urmează Biserica Catolică şi fac referinţă la calendarul gregorian vor celebra Paştele la 23 martie 2008, în timp ce Biserica Ortodoxă, care urmează calendarul iulian, va sărbători Paştele la 27 aprilie.

Noi, din anul 1968, dezlipindu-ne, nu fără durere, de Roma, graţie unei permisiuni speciale a papei Paul al VI-lea, celebrăm Paştele cu ortodocşii în aceeaşi zi, dar şi această soluţie nu este lipsită de probleme. Dorinţa mea este ca toţi să poată spună la Paşti: Cristos a înviat! Fără o înviere pe etape.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.