Roman: Campus la Blaj
Un grup de tineri ai Parohiei "Isus, Bunul Pastor" din Roman au fost plecați împreună cu părintele paroh Francisc Fărcășel în campus la Blaj în perioada 9-13 iulie 2007.
După ce am petrecut cinci zile minunate, ne-am decis să fim noi glasul care vestește mai departe frumusețile țării noastre. Poate ne vor urma și alții!
În dimineața zilei de 9 iulie, un grup de 39 de tineri, însoțiți de părintele paroh, am pornit spre Blaj. Destinația ne-a intrigat pe toți, Ardealul reprezentând încă pentru noi o necunoscută.
Ajunși acolo, am constatat că suntem cazați în căminul seminarului Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică. Acest lucru ne-a bucurat, căci aveam să cunoaștem mai multe despre ritul bizantin al Bisericii Catolice. Mai ales că preoții de acolo, părintele Crișan și părintele Fărcaș, pasionați de istoria locurilor, ne-au fost ghizi în itinerarul nostru.
Nici nu ne-am cazat bine, că am și început expediția noastră spre cunoaștere: am vizitat Câmpia Libertății din Blaj. La prima vedere o tarla nu deosebită de cele întâlnite și prin satele moldovenești, locul flancat de statuile personalităților școlii ardelene și a perioadei pașoptiste devine impresionant la amintirea zilei de 15 mai 1848, când "reprezentanții poporului român au rostit răspicat dorința arzătoare a realizării unității naționale a statului național român, visul de aur al unor veacuri de suferință și luptă, prin istoricele cuvinte: "Vrem să ne unim cu țara!" (citat de pe monumentul ridicat pe Câmpia Libertății). Alte locuri din Blaj: catedrala greco-catolică, Palatul Cultural (fostul cinematograf, care a ars în întregime), Episcopia Greco-Catolică, mormintele episcopilor din Blaj, singurul ordin de măicuțe greco-catolice din România.
După ce ne-am obișnuit puțin cu locurile, miercuri am pornit spre un adevărat izvor de cultură: Sibiul. Poate din ignoranță, poate pur și simplu din lipsă de publicitate, nici nu auzisem de multe obiective. Pe lângă celebrele piețe ale Sibiului, muzeul Bruckenthal, biserica evanghelică și altele la fel de cunoscute, întâmplător am întâlnit un afiș al Muzeului civilizației populare tradiționale ASTRA, un parc întins pe o suprafață de peste 96 ha, în care pot fi văzute în mărime naturală case și ateliere meșteșugărești cu specific românesc. Un loc impresionant, pe care, din păcate, timpul nu ne-a permis să-l vedem așa cu ne-am fi dorit. Pe lângă aceste vechi obiective, Sibiul este zilnic gazda unor expoziții și evenimente ce întrunesc toate culturile europene, care merită văzute.
Joi am avut în plan Alba-Iulia. Am vizitat Cetatea Alba Carolina, catedrala ortodoxă, statuia lui Mihai Viteazul, obeliscul închinat conducătorilor Răscoalei de la 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan. Însă cel mai mult ne-a impresionat catedrala romano-catolică, construită în secolul al XIII-lea în stil gotic, îmbinând însă și elemente romanice și renascentiste. Aici se află mormintele multor personalități, din care amintim pe Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Locul reprezintă o istorie în sine, pe care vă recomandăm să o descoperiți.
Și, în final, vineri, pe drumul spre întoarcere, ne-am oprit la cetatea medievală Sighișoara. Turnul cu ceas, biserica evanghelică, biserica "Din deal" sunt doar câteva din multele obiective turistice din cetatea de aur a României.
Amețiți de atâtea locuri noi, de atâta istorie și cu un bagaj mare de noi informații, ne-am întors deciși să vestim mai departe frumusețile țării noastre, pe care, din păcate, nu știm să le valorificăm și să le facem cunoscute.
De aceea vă facem și vouă invitația de a vedea aceste locuri, martore a istoriei poporului nostru, precum și parte integrantă a culturii europene.
Și un sfat: dacă decideți să vizitați aceste locuri, nu strică o documentare despre obiectivele turistice ale acestor locuri și un program prestabilit. Internetul este un adevărat ajutor în acest sens (www.primariablaj.ro, www.sibiu.ro/ro/primaria.htm, www.sibiu2007.ro, www.apulum.ro, www.sighisoara.com).
Maria Dămătăr
lecturi: 17.