Bacău: Hram și primiție
Sărbătoarea celor doi stâlpi ai credinței - Sfinții Petru și Paul (29 iunie) -, a adunat comunitatea credincioșilor și întreg orașul Bacău pentru a celebra hramul Bisericii dedicate celor care sunt fundamentul credinței. Sărbătoarea Parohiei "Sf. Petru și Paul " din Bacău a continuat în ziua de 1 iulie 2007 când doi fii ai acestui oraș, preoți nou-sfințiți: pr. Daniel-Nicu Butacu și pr. Ciprian Sascău, au celebrat prima sfântă Liturghie în comunitatea natală.
Aproximativ 50 de preoți în procesiune au deschis Liturghia solemnă a hramului din ziua de vineri, 29 iunie 2007, de la ora 10.30, la care s-a adunat un număr de aproximativ 5.000 de credincioși. Numărul impresionant al credincioșilor în această biserică este o dovadă a recunoștinței locuitorilor orașului Bacău pe care cei doi mari "corifei" ai credinței o revarsă asupra orașului Bacău, deoarece au fost aleși ca protectori al acestui oraș.
Liturghia a fost prezidată de decanul onorific pr. Ștefan Erdeș, care a păstorit această comunitate și a dedicat noua biserică apostolilor neamurilor: Petru și Paul. Credincioșii au fost edificați sufletește de predica pr. Aurel Iștoc, paroh de Adjudeni, care a scos în evidență exemplul de credință încununat de martiriul celor doi apostoli, invitând pe fiecare în parte să-și trăiască credința în modul după exemplul sfinților Petru și Paul. A fost o sărbătoare a convertirii, dovadă fiind infinitele cozi la confesionalele bisericii, precum și dorința credincioșilor așa cum Petru i-a declarat lui Cristos că-l va urma pretutindeni.
La sfârșit pr. decan Isidor Dâscă a subliniat importanța factorului credinței, care a stat la baza bucurie acestei sărbători pentru întregul oraș, subliniind totodată importanța devoțiunii față de cei doi apostoli, ca o cale spre convertire și viață mai bună. Această sărbătoare a fost precedată de novena în cinstea sfinților Petru și Paul, în perioada căreia credincioșii au înălțat rugi fierbinți către patronii lor spirituali pentru ocrotire, întărire și har.
Au consemnat pr. Valentin Aenoaei și pr. Alfons Zelionca
*
Bacău: Noi apostoli pe urmele lui Petru și Paul
Sărbătoarea Bacăului "Sf. Petru și Paul " a continuat în ziua de 1 iulie 2007 când doi fii ai acestui oraș, preoți nou-sfințiți: pr. Daniel-Nicu Butacu și pr. Ciprian Sascău, au celebrat prima sfântă Liturghie în comunitatea natală.
Duminică, 24 iunie 2007, cei doi tineri au fost hirotoniți preoți întru Cristos în catedrala nouă din Iași, iar duminică, 1 iulie 2007, cei doi preoți împreună cu familiile lor și întreaga comunitate au mulțumit lui Dumnezeu pentru harul consacrării întru Cristos, marele preot.
Alături de preoții noi sfințiți a fost un număr de 40 de preoți din România și din străinătate: Germania, Austria și Italia. Predicator a fost pr. Augustin Pușcașu, vicar al Parohiei Lespezi și fiu al Parohiei "Sf. Nicolae" Bacău, care a insistat asupra valorii preoției și a imaginii preotului în contextul contemporan, evidențiind dificultățile vieții sacerdotale, dar și importanța și frumusețea de a spune un da radical lui Cristos.
Emoționant a fost momentul oferirii darurilor când familia și părinții celor doi preoți au adus la treptele altarului daruri: pâine și vin, precum și veșminte sacerdotale - cadouri pentru preoții primițianți. La sfârșitul acestei sărbători preoții nou-sfințiți au mulțumit bunului Dumnezeu, părinților pentru darul vieții, pr. decan Isidor Dâscă, celorlalți preoți, seminariștilor și tuturor celor de față pentru sprijinul și rugăciunea lor în timpul formării lor spre Preoție.
Părintele Daniel-Nicu și Părintele Ciprian au lansat cu această ocazie o provocare pentru tinerii este astăzi ca să-l urmeze pe Cristos, iar în viața de zi cu zi să trăiască conform valorilor evanghelice. Aceleași mulțumiri au fost adresate tuturor oamenilor de bună voință.
Au consemnat pr. Valentin Aenoaei și pr. Alfons Zelionca
lecturi: 6.