Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Iași: Predica PS Petru Gherghel din noaptea Învierii

În catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași a fost celebrată sâmbătă, 7 aprilie 2007, începând cu ora 22.45, Liturghia din noaptea Paștelui. Mesajul episcopului și o parte a acestei Liturghii au fost transmise pe Tvr2. În mesajul său, episcopul de Iași, după ce arată importanța învierii lui Isus, face un apel la autorități de a opri distrugerea catedralei din București. Prezentăm omilia rostită de PS Petru Gherghel.

* * *

Noaptea de Paști 2007

Bucurați-vă, nu este aici
Cristos Bucuria mea a înviat!

Sfințiile voastre, iubiți frați și surori în Cristos,
Să tresalte de bucurie cerul și pământul, îngerii și oamenii, creștinii din toată lumea, cei mici și cei mari, cei ce au o suferință sau o cruce, cei bogați și cei săraci la marea veste pe care ne-o anunță Biserica în aceste momente sfinte: Cristos cel de ieri și de astăzi; începutul și sfârșitul, alfa și omega este viu, a ieșit biruitor din mormânt, a învins păcatul și moartea: ale lui sunt timpurile și veșnicia, a lui este mărirea și puterea pentru toată veșnicia, amin.

E miez de noapte, e cea mai lungă și mai frumoasă priveghere. E noaptea Învierii Domnului. E clipa când apare lumina cerească a speranței și a învierii. E sărbătoarea victoriei - Paștele Domnului.

Focul care s-a aprins din cremene, lumânarea pascală aprinsă din acest foc, înaintarea luminii prin mijlocul mulțimilor, care s-a oferit tuturor, fără să se termine, cântarea de biruință a luminii pascale - "Exultet" - cu armonii impresionante - istorisirea creației și a ieșirii din robia Egiptului spre țara făgăduită, cu sacrificarea mielului de Paști, imnul de mărire și preamărire a lui Dumnezeu - Gloria in excelsis Deo, intonarea solemnă a bucuriei transmisă de profeți prin aleluia, vestea cea impresionantă a îngerilor care se adresează femeilor: Nu vă temeți. Îl căutați pe Isus Nazarineanul cel răstignit. A înviat. Nu e aici. Iată locul unde îl puseseră (Mc 16,6) ne-au făcut să trăim clipe de mari emoții în această noapte sfântă.

Toate acestea ne-au făcut să tresăltăm de bucurie și să ne unim și noi în cântarea ce a cuprins Ierusalimul, Roma, Constantinopolul, Europa, Americile, toate continentele și universul întreg. Moartea a fost învinsă, viața a biruit, întunericul a fost alungat, căci a apărut Dumnezeu, a ieșit victorios din mormânt, a apărut viața și speranța cea nouă. E lucru clar: Dumnezeu nu este Dumnezeul morții, ci al vieții: omul, făptura sa, nu e destinat morții, ci vieții. Pentru om nu există neant, neființă, ci el este nemuritor, are un destin veșnic; inima sa cere să trăiască mereu.

E Paștele, a apărut lumina pe care omul și omenirea o așteaptă din prima clipă a păcatului - acea speranță că va fi eliberat din sclavia morții, din partea celui care l-a creat și nu l-a părăsit niciodată. Ar fi fost o adevărată tragedie care ar fi semănat tristețe și durere necontenită, dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu să șteargă urmele păcatului, ofensa teribilă adusă iubirii veșnice prin trimiterea Fiului său, să treacă prin moarte în locul tuturor și să ispășească păcatele oamenilor prin jertfa sa pe cruce și prin victoria de a treia zi.

Acesta este paștele celor ce cred, lumina care îndepărtează întunericul de pe mormintele omenirii, pacea care acoperă și șterge ura și dușmănia, speranța cea nouă care reface armonia dintre oameni, bucuria care șterge lacrimile din ochii tuturor prin surâsul celui înviat, care spune tuturor: Pace vouă!

Cristos este paștele nostru. El este cel care aduce adevărata lumină și adevărata bucurie. El este motivul prezenței noastre aici și acolo unde este o biserică, un altar, unde se celebrează învierea. Creștinii, indiferent când celebrează aceste adevăr, sunt cu adevărat creștini când îl întâlnesc și-l aclamă pe Cristos viu în mijlocul lor, când își spun unii altora cu bucurie - Cristos a înviat! - când poartă în mâini și în inimi lumina învierii.

Mă bucur să vă chem atenția la imnurile pe care Biserica din Orient, ca și cea din Occident le propune credincioșilor în aceste minunate zile ale Învierii, elogii adevărate și încântătoare poezii inspirate di evlavia poporului credincios.

Să le ascultăm și să le medităm:

Să tresalte de bucurie toți îngerii, oștirea cerească,
în preamărirea tainelor dumnezeiești.
Și trâmbița mântuirii
să vestească biruința unui împărat atât de mare!
Să se bucure și pământul, învăluit în atâta lumină,
și înveșmântat în strălucirea împăratului veșnic,
să înțeleagă că de pretutindeni
a fost alungat întunericul.
Să se veselească și maica Biserică,
împodobită cu dumnezeiască splendoare,
să răsune acest locaș sfânt
de glasul înalt al mulțimilor.
Să tresalte și să cânte aleluia,
căci e noaptea învierii, a luminii și a vieții
.
(Din Praeconium pascale)

La glasul Bisericii din Occident se unește glasul Bisericilor din Orient, cu minunata Liturgie bizantină evocând în cântări de sărbătoare și imnuri pascale marea bucurie a învierii și a Paștelui.

Ziua învierii! Popoare să ne umplem de bucurie
este ziua Paștelui, Paștele Domnului, că din
moarte la viață și din pământ la ceruri
Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi
Cei ce-i cântăm cântare de biruință.
Să ne curățim simțirile
Și să vedem pe Cristos strălucind,
cu apropiata lumină a Învierii.
Cerurile să se bucure,
să tresalte de bucurie pământul,
lumea să trăiască în sărbătoare,
toată lumea vizibilă și invizibilă
pentru că Cristos a înviat din morți,
El care este veselia cea veșnică.
Noi prăznuim omorârea morții și închiderea iadului,
noi îl cântăm pe autorul vieții celei noi și nemuritoare,
pe Dumnezeul cel unic al părinților noștri,
binecuvântat și strălucitor.
Un Paște sacru ne-a apărut astăzi,
Paște nou și sfânt, Paște mistic,
Paștele lui Cristos, eliberatorul nostru,
Paștele creștinilor, Paște care ne deschide porțile paradisului. Iată aceasta este ziua Învierii;
să tresăltăm de bucurie în această zi,
să ne îmbrățișăm unii pe alții
și să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi,
să iertăm toate pentru înviere.
Și așa să cântăm și noi:
Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând
și celor din morminte, viață dăruindu-le.

(Adaptare după liturgia bizantină)

Mă bucur să reiau în acest context și câteva gânduri dintr-o omilie de Paști a episcopului Meliton din Sardes, sec. II, care spunea:
"Preaiubiților, luați aminte: misterul Paștelui este nou și vechi, veșnic și temporar, muritor și nemuritor. Domnul, deși era Dumnezeu, s-a făcut om și a suferit pentru cel care suferă, a fost prizonier pentru prizonier, condamnat pentru cel vinovat și îngropat pentru cel care este îngropat, a înviat din morți și strigat acest cuvânt mare: Eu sunt Cristos care am distrus moartea, care l-am învins pe dușman, care am pus iadul sub picioare, care l-am legat pe cel puternic și l-am ridicat pe om la înălțimile cerului, eu, spune el, sunt Cristos.

Așadar, veniți toate neamurile asuprite de păcate și primiți iertarea păcatelor. Într-adevăr eu sunt iertarea voastră, eu sunt Paștele răscumpărării voastre, eu sunt mielul jertfit pentru voi, eu sunt baia voastră, eu sunt viața voastră, eu sunt învierea voastră, eu sunt lumina voastră, eu sunt mântuirea voastră, eu sunt regele vostru.

Eu vă duc sus în ceruri. Eu vă voi învia și vi-l voi arăta pe Tatăl care este în cer. Eu vă voi înălța cu dreapta mea".

Auzind aceste mișcătoare cuvinte, încă de la începutul creștinismului (secolul II) înțelegem de ce sfântul Petru spunea: "Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranță vie prin învierea lui Isus Cristos din morți" (1Pt 1,3,13).

Și noi, așadar, trebuie să strigăm și să cântăm: Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl și Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos, care, prin Duhul său cel Sfânt, a înviat biruitor din morți pentru învierea noastră. Aleluia. Lui să-i fie slavă în vecii de veci.

Frați creștini, iubiți frați și surori în Cristos,
De două mii de ani creștinii se apropie de Biserici în noaptea sfântă a Paștelui purtând în mâini lumânări și așteptând în rugăciune izbucnirea luminii și a cântărilor.

De două mii de ani lumea veghează și se roagă să biruie viața și să dispară răul și întunericul, să triumfe binele, să triumfe credința.

Dragi și iubiți credincioși din întreaga Românie, mai mult ca oricând acum când am intrat oficial în UE să dăm mărturie că Isus Cristos, cel în care credem, cel care e viu și prezent în mijlocul nostru, el singur ne poate aduce tuturor adevărata demnitate, adevărata prosperitate, adevărata victorie asupra răului, asupra păcatului și a întunericului, numai el ne poate aduce ordinea în suflet și în case, în instituții și parlamente, numai el este cel care vrea și poate să ne salute pe toți cu cel mai mângâietor salut: "Pace vouă!" și poate să ne ofere adevărata sanare morală și spirituală a țării și societății noastre.

Vrem să le spune tuturor responsabililor și conducătorilor, tuturor celor care răspund de destinul poporului nostru, că bisericile și altarele, crucile și monumentele sunt sacre, sunt simbolurile unei credințe bimilenare în Cristos, adevărata lumină a lumii și adevărata speranță și pace pe pământ. Ele au fost și trebuie să rămână bucuria și speranța noastră. Nu banii, nici puterea, nici orgoliile vor mântui lumea, ci frumusețea care vine din credința care ne-a adus-o și ne-a împărtășit-o Cristos prin sfânta sa înviere. Doar credința va păstra demnitatea și vocația poporului nostru între țările lumii.

Nu lăsați, așadar, să fie distruse Bisericile, mănăstirile, catedralele, catedrala catolică din București, biserica armeană, icoanele creștine din școli și din instituții; ele sunt cartea de identitate și mândria poporului nostru credincios. Cine le distruge, se distruge pe sine și-și distruge propria istorie.

De două mii de ani răsună între oameni același adevăr și același salut: Cristos a înviat, aleluia. El este bucuria și speranța noastră. Acest adevăr și acest salut trebuie să răsune mereu, pentru că Cristos înviind din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui.

De aici din catedrala noastră și din inima Moldovei ne unim și noi într-un glas de veghe și de rugăciune, de laudă și de cântare, cu toți cei ce cred în înviere, și, plini de bucurie și de speranță, vrem să purtăm în întreaga lume, în casele noastre și la toți frații noștri: bucuria Învierii, adevărata lumină - lumina lui Cristos.

Cristos a înviat!

Petru Gherghel, episcop de Iași
 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat