Monseniorul Eterovic: În exortația despre Euharistie, apel împotriva foamei din lume
Monseniorul Nikola Eterovic a acordat un interviu miercuri, 14 martie, agenției ZENIT vorbind despre exortația Sacramentum caritatis. Exortația reflectă concluziile Celei de a XI-a Adunări Generale Obișnuite a Sinodului Episcopilor, desfășurate la Roma în perioada 2-23 octombrie 2005, pe tema Euharistiei. Reflecțiile Monseniorului Eterovic vorbesc în special despre partea a treia a documentului, și anume "Euharistia, un mister care trebuie trăit".
• Care aspect din preceptele conținute în Sacramentum caritatis v-ar plăcea să-l subliniați în mod deosebit?
Sfântul Părinte ne demonstrează cum Euharistia constituie izvorul vieții și misiunii Bisericii, precum și al unei vieți de sfințenie. În două pasaje din exortație Sfântul Părinte menționează anumite figuri de sfinți ca exemple de existență euharistică. Este vorba de cinci persoane beatificate care au fost canonizate la finalul Sinodului Episcopilor, la 23 octombrie 2005 - "pentru că s-au distins în mod special prin pietate euharistică": episcopul polonez Józef Bilczewski, preoții Gaetano Catanoso (italian), Zygmunt Gorazdowski (polonez) și Alberto Hurtado Cruchaga (cilian) și călugărul capucin Felice da Nicosia (italian) (SC 4). La finalul exortației, papa amintește, de asemenea, de mulți sfinți din primele secole (SC 94), care pot fi considerați "sfinți ai Euharistiei".
• ...În partea a treia Benedict al XVI-lea utilizează cuvinte foarte puternice și concrete. Aici documentul indică cum să se exprime în viața cotidiană existența euharistică a creștinului, în interiorul unei ample viziuni "cosmice" și cheamă la o "mărturie publică a propriei credințe" a valorilor care "nu sunt negociabile" (SC 83); face referință la locuri unde este insuficientă libertate a cultului (SC 87), în mod special invitând la a denunța "situațiile nedemne pentru om, unde se moare din lipsă de hrană cauzată de nedreptate și exploatare" (SC 90).
Exact, totul provine din Euharistie: darurile pe care noi le oferim sunt rodul naturii care este dar al bunului Dumnezeu; cele create sunt lucruri bune, dar noi observăm în mod continuu cum aceste daruri sunt distruse de abuzuri și exploatare. De altfel, acesta va fi rodul "existenței euharistice" care va face tot posibilul ca această situație să se schimbe, astfel încât noi să oferim generațiilor viitoare posibilitatea de a duce pâinea și vinul ca dar la altarul Domnului, pentru ca, prin harul Duhului Sfânt și prin cuvintele preotului, să se poată transforma în trupul și sângele lui Cristos.
• În acest sens, ecologia creștină nu e un tip de ecologie "ideologică", ci o adevărată ecologie "euharistică"...
Da, ca în toate aspectele vieții creștine, Euharistia trebuie să reprezinte spiritualitatea care iluminează viața fiecărui bărbat și a fiecărei femei, în toate împrejurările activității lor. Ba mai mult, chiar și între raportul cu creația și în ecologie...
• Benedict al XVI-lea abordează și tema globalizării... solidarității.
Da, ca multe aspecte negative ale globalizării, în special deplânge faptul că, din nefericire, cei bogați sunt din ce în ce mai puțini, în timp ce săracii sunt din ce în ce mai mulți, și că adesea lipsește "pâinea zilnică" pe care noi o invocăm în fiecare zi în rugăciunea "Tatăl nostru". Se vorbește despre un scandal (SC 91). Sfântul Părinte citează drept exemplu faptul că mai mult de jumătate din suma destinată pentru înarmare ar putea fi suficientă pentru a da hrană săracilor lumii (SC 90). Aceasta reprezintă o mare responsabilitate pentru creștini. Sfântul Părinte face apel la creștini, dar și la oamenii de bună voință, de a pune capăt scandalului foamei în lume.
Traducere de Marius Enășel
* * *
Sacramentum caritatis
Exortație apostolică postsinodală
Introducere
I. Euharistia, un mister care trebuie crezut
Sfânta Treime și Euharistia
Euharistia: Isus, adevăratul miel nepătat
Duhul Sfânt și Euharistia
Euharistia și Biserica
Euharistia și sacramentele
Euharistia și escatologia
Euharistia și Sfânta Fecioară
II. Euharistia, un mister care trebuie celebrat
Celebrarea euharistică operă a lui "Christus totus"
Arta de a celebra
Structura celebrării euharistice
Participarea activă
Celebrarea participată din interior
Adorația și pietatea euharistică
III. Euharistia, un mister care trebuie trăit
Forma euharistică a vieții creștine
Euharistia, un mister care trebuie vestit
Euharistia, un mister care trebuie oferit lumii
lecturi: 8.