A apărut "Lumina creștinului" pe luna octombrie
Noul număr al revistei "Lumina creștinului", pentru luna octombrie, anul XVII, nr. 10 (202) este marcat de un important eveniment al lunii septembrie: Pelerinajul la Lourdes organizat de Dieceza de Iași în perioada 4-15 septembrie, amplu ilustrat începând de pe prima copertă.
Numărul din octombrie este dominat de articolele dedicate Pelerinajului diecezan la Lourdes, din perioada 4-15 septembrie, care ocupă coperta și alte patru pagini (3, 4, 5 și 6), cu articolele: "Pelerinaj la Lourdes. Am coborât de pe munte", semnat de PS Petru Gherghel, și "Pelerinaj la Lourdes. Însemnări", autorul fiind pr. Iosif Dorcu.
Importanța cuvântului lui Dumnezeu este reliefată la pagina 2 de articolul meditație "Pedagogie negreșelnică".
Despre vizita papei Benedict al XVI-lea în Bavaria (Germania), în perioada 9-14 septembrie este prezentat la pagina 7 un interviu cu pr. Federico Lombardi, SJ, directorul Radio Vatican.
Un articol dedicat morții sorei Leonella Sgorbati, misionară ucisă la 17 septembrie în Mogadishu, în Somalia, poate fi citit la pagina 8, realizator fiind pr. Cornel Cadar.
Și în luna septembrie au fost sfințiri de biserici. Astfel, evenimentul sfințirii bisericii "Toți Sfinții" din localitatea Nicolae Bălcescu este prezentat la pagina 9 de pr. Mihai Patrașcu, iar despre inaugurarea noii biserici din Horgești sfințirea bisericii, părintele Cornel Cadar semnează articolul din pagina 10.
O punte între trecut și prezent în istorie este realizată de dr. Dănuț Doboș, care, la pagina 11, semnează un articol dedicat primului pelerinaj românesc la Lourdes, de acum 121 de ani, din perioada 13-25 august 1885.
Pagina 12, intitulată "Mesajul sfinților", prezintă "Mesajul Maicii Tereza", printr-un articol realizat de Mariana Ghergu.
Răsfoind revista, găsim la pagina 13, "Anul Sfintei Scripturi", un articolul "Biblia și Maria", semnat de pr. Cristian Chinez, iar la pagina 14, "Pentru familii", citim o meditație "Omul în planul lui Dumnezeu", semnată de pr. Iosif Enășoae. Povestioara morală pentru copii "Goana după aur", este continuată în paginile 15 și 16.
Cea de-a X-a Întâlnire Națională a Tinerilor din România, organizată la Șumuleu Ciuc în perioada 23-27 august, este prezentată în articolul semnat de pr. Felix Roca, de la pagina 17 și în amplul reportaj din paginile 18-19, realizat de Ana-Maria Doboș și Lidia Mihai.
Pagina 20 cuprinde articolul "Caritatea, sufletul misiunii", pe care îl semnează Minodora Mărtinaș. La aceeași pagină sunt informații despre o serie de cursuri de formare misionară organizate în perioada noiembrie 2006 - iunie 2007.
Paginile de știri externe și interne, binecunoscuta pagină "În apărarea sănătății" (care oferă în acest număr informații despre sistemul asigurărilor de sănătate din România), pagina de "Sfaturi juridice", pagina cu "Poșta redacției", pagina cu "Noutăți editoriale" și rebusul "Sărbătorile Mariei" sunt paginile care încheie acest număr al revistei.
Ca de obicei, ultima copertă cuprinde instantanee fotografice de la diferite evenimente petrecute în lunile august și septembrie în dieceză.
Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite și pe acest sit la secțiunea "Bibliotecă".
Lectură plăcută!
Ovidiu Bișog
lecturi: 45.