Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Horgești: Inaugurarea noii biserici

Inaugurarea noii biserici a avut loc la Horgești sâmbătă, 16 septembrie. PS Aurel Percă a prezidat Liturghia. Au concelebrat 15 preoți. La Liturghie au participat o parte dintre arhitecți, constructori și binefăcători, precum și credincioși din parohie și din satele din jur.

La 35 de km sud-est de Bacău, pe drumul Buhoci-Răcătău, pe Dealul Cucuieților se află localitatea Horgești. În față, înspre Răsărit curge pârâul Răcătău. Localitatea este atestată documentar de pe timpul lui Alexandru cel Bun, în anul 1442. De asemenea, un alt document din 1490, de pe timpul lui Ștefan cel Mare, menționează localitatea. În apropiere este cetatea dacică Tamasidava.

În sat locuiesc credincioși catolici și ortodocși. Catolicii locuiesc pe deal, având în mijloc biserica. Din 1986 s-a constituit aici parohie după ce mai mult de 20 de ani a fost cvasiparohie și mai înainte filială la Parohia Văleni. Acum Parohia Horgești numără 353 de familii, cu 1.416. În componența parohiei intră și filiala Galeri cu biserică, precum și credincioșii din satele: Răcătău, Recea, Bazga etc. În total sunt 410 familii, cu 1.590 de credincioși.

În decursul timpului au existat în Horgești mai multe biserici. Ultima care era din cărămidă fusese construită între anii 1927 și 1930. Trecând prin mai multe cutremure biserica s-a degradat și a trebuit să fie construită alta.

Lucrările, coordonate de pr. Vincențiu Burlacu, au început în septembrie 2003, după ce a fost dărâmată biserica veche. Credincioșii din sat au contribuit cu munca lor, cu produse și cu bani. Au susținut lucrarea Episcopia de Iași, Primăria Horgești și în mod substanțial binefăcătorii din Italia prin pr. Alexandru Cobzaru.

La Liturghia de inaugurare procesiunea a pornit din casa parohială. La începutul Liturghiei a vorbit parohul comunității, pr. Vincențiu Burlacu, care a urat bun venit oaspeților invitându-i la rugăciune și la mulțumire adusă lui Dumnezeu. La predică Preasfințitul a vorbit despre bucuria pe care o dă o nouă biserică într-o comunitate. "În biserică, a spus Excelența sa, au loc principalele evenimente din viață: botezul, împărtășania, căsătoria, celelalte sacramente. Aici ne putem apropia de Dumnezeu în rugăciune și găsim mângâiere". A mulțumit celor care s-au implicat în construcție și a spus că așteaptă alături de ceilalți momentul consacrării altarului și a bisericii care speră să fie cât mai degrabă.

Printre darurile oferite la altar a fost și macheta bisericii. Tinerii s-au implicat în pregătirea cântărilor; unii dintre ei erau îmbrăcați în costume naționale.

La final părintele paroh a dat detalii despre biserică, nominalizându-i pe cei care au contribuit la ridicarea noului lăcaș. A luat cuvântul și pr. Alexandru Cobzaru, vorbind de statuia de la intrare care a fost adusă și așezată chiar în ziua aceea: Cristos Mântuitorul cel îndurător care veghează asupra satului. Mulțumind din nou constructorilor, autorităților, credincioșilor și tuturor binefăcătorilor, Preasfințitul Aurel a anunțat în final că pr. Vincențiu Burlacu a fost promovat fiind ales de către păstorul diecezei ca formator al viitorilor preoți.

Revine noului paroh, pr. Emil Lucaci, să coordoneze lucrările care mai sunt de făcut și să pregătească momentul consacrării altarului și sfințirii bisericii. Cu siguranță, el va fi sprijinit în continuare de binefăcători și de credincioșii din sat.

Pr. Cornel Cadar

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în albumul foto.

* * *

Cuvântul de început

Preasfințite,

Cu bucurie și nerăbdare am așteptat ziua în care să celebrăm sfânta Liturghie în noua biserică. Iată acea zi este astăzi, 16 septembrie, când în prezența Excelenței voastre putem cu adevărat oferi jertfa sfintei Liturghii în acest nou lăcaș. De aceea eu și credincioșii din Horgești vă spunem "Bine ați venit!"

Cu binecuvântarea Excelenței voastre, dorim ca această celebrare să aducă preamărire lui Dumnezeu pentru că providența sa ne-a dăruit oameni cu suflet iubitor, creștini cu mare credință care prin economiile și jertfele lor au făcut posibilă înălțarea acestei mari și frumoase biserici. De asemenea, dorim ca rugăciunea noastră să fie și o implorare a aceleiași infinite providențe divine ca pe binefăcători Domnul să-i răsplătească, să le dea sănătate și să-i susțină în toate proiectele menite preamăririi lui Dumnezeu și spre binele credincioșilor săi.

Încă o dată spunându-vă Excelenței voastre "Bine ați venit!" și asigurându-l pe Preasfințitul nostru ep. Petru Gherghel de prețuirea și dragostea noastră, îi salutăm și pe ceilalți oaspeți ai noștri: preoții din altar, pr. Alexandru Cobzaru, pr. decan Vasile Rediu, pe dl primar și autoritățile civile, pe dl inginer Romeo Strugariu, pe dl sculptor Andrei Marina, pe dl Francisc Butnărașu și pe toți cei prezenți la această sfântă Liturghie.

Vă rugăm Preasfințite să celebrați sfânta Liturghie mijlocind la bunul Dumnezeu harurile sale și binecuvântarea sa.

* * *

Cuvânt de final

La sfârșitul acestei frumoase sfinte Liturghii aduc mulțumire Preasfințitului și dv. tuturor celor prezenți. Doresc să amintesc câteva date cu privire la realizarea construirii bisericii.

Biserica, proiectată de dl arh. Alexandru Frunză are următoarele dimensiuni: înălțime până la cruce 44.40 m, lungime 43.40 m, lățime 16 m. Amintesc pe cei care și-au dat concursul la proiectare a rezistenței: dl ing. Tiberiu Bănică, dl dr. ing. Constantin Avram și dl ing. Romeo Strugariu. Lucrările au fost asistate și conduse îndeaproape de dl Francisc Butnărașu și de echipa sa din Gioseni.

Lucrările la biserica nouă au început la 5 septembrie 2003 deși șantierul fusese pornit încă de pe 10 iunie 2003, realizându-se mai întâi demolarea bisericii vechi. În primul an de muncă am ajuns să terminăm fundațiile până la cota zero, rămânând pentru anul 2004 continuarea fundațiilor pentru turn. La 9 martie 2004 s-au reluat lucrările. În acel an s-au finalizat: înălțarea stâlpilor, zidirea cu cărămidă a pereților și cofrajul pentru boltă. În anul 2005 lucrările au avansat mai rapid: turnarea boltei, acoperirea bisericii, tencuirea în interior și exterior a bisericii, iar în anul în curs s-a finalizat turnul, instalația electrică și reînnoirea gardurilor. Și iată, cu ajutorul Domnului, sărbătorim astăzi, 16 septembrie 2006, inaugurarea.

Pe lângă ofertele credincioșilor din Horgești, a Primăriei comunei Horgești, a Episcopiei Romano-Catolice Iași, susținerea financiară a venit prin pr. Alexandru Cobzaru, director al Asociației "Caritas" București, fiu al satului, coordonator al multor opere de binefacere. Se cuvine să aplaudăm în semn de prețuire și de mulțumire.

Desigur, pr. Alexandru a colaborat cu anumiți binefăcători pe care comunitatea noastră îi cunoaște: dl dr. arh. Donato Colombini, director al Asociației "Fratello Mio" din Milano împreună cu mulți membri ai asociației. Dl Savino Micca din Italia, cel care va dona bisericii un policandru cu o circumferință de 2 m. Nu-l uităm nici pe pr. decan Vasile Rediu care mi-a fost alături cu prietenie și insistență ajutându-mă la procurarea materialelor și în coordonarea lucrărilor.

Avem și binefăcători locali: dl Vasile Herciu va finanța, a și început aceasta, stațiunile de la calea crucii. Alți domni Viorel Cobzaru, Matieș... și Ioachim Rofel au finanțat tabloul electric și aplicele de la calea crucii. Amintesc pe toți credincioșii care cu efort ieșit uneori din comun au contribuit la procurarea materialelor și au asigurat forța de muncă.

Tuturor le mulțumesc și eu și credincioșii din Horgești. Sper că și în continuare oameni cu inimi mari, credincioși darnici se vor găsi pentru a finaliza lucrările ce mai sunt de făcut: turnarea altarului propriu-zis, a mesei de jertfă și a tabernacolului. Împodobirea cu vitralii reprezentând misterele rozariului preacuratei Fecioare Maria ce se vor pune acolo unde este pusă acum pânza, realizarea icoanei votive a Ridicării sfintei Fecioare Maria la cer, din mozaic, și statuile care vor veni în nișele laterale. O statuie deja e finalizată, ați văzut-o sus la intrare reprezentându-l pe Mântuitorul Isus cel milostiv, operă realizată de dl sculptor Andrei Marina de la București.

Închei mulțumindu-vă din nou și îl rog pe Preasfințitul Aurel să transmită Preasfințitului Petru salutul nostru și îl așteptăm atât pe el, pe binefăcători, cât și pe toți de aici la sfințire și la consacrarea altarului sperând la o dată cât mai apropiată. Vă mulțumesc!

Pr. Vicențiu Burlacu
 


lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat