Drumul către Lourdes

Luni dimineaţa, 4 septembrie, 150 de pelerini, din toate colţurile Moldovei, porneau cu emoţie şi bucurie la un drum lung spre Lourdes. Ne-am întânit la Piatra Neamţ o mulţime de catolici care ne diferenţiam între noi din multe puncte de vedere: ca vârstă, profesie, origine, misiuni şi implicări variate în biserică. Dar toţi porneam, împreună cu episcopul Petru Gherghel şi cinci preoţi, animaţi de aceeaşi dorinţă şi ideal: să ajungem la Lourdes.

Ne-am încântat privirea traversând frumoşii noştri Carpaţi. Drumul fiind destul de greu, la câteva ore după miezul nopţii am ajuns la Budapesta.

Marţi dimineaţa pornim din nou la drum. Ne-am propus sa ajungem la Bregenz, în nordul Austriei. Chiar dacă doar din mersul autobuzului sau în micile popasuri, am rămas impresionaţi de ordinea, frumuseţea şi curăţenia ce domneşte pe drumurile din Austria.

Seara târziu poposim la Bregenz.

Miercuri dimineaţa începe un program interesant şi impresionant la biserica "Sfântul Columban" din Bregenz. Suntem întâmpinaţi de preoţii români de aici: pr. Pavel Solomon, paroh şi decan de Bregenz, pr. Romeo Pal şi pr. Celestin Dâscă.

Preasfinţitul împreună cu gazdele şi preoţii pelerini au celebrat o sfântă Liturghie, în timpul căreia a făcut referinţă la marea personalitate a prelatului Hollenstein.

După Liturghie pelerinii au fost invitaţi la o recepţie oferită de primitoarele gazde din Bregenz.

Străbatem apoi minunata Elveţie.

În după-amiaza zilei de miercuri, deoarece trecem de oraşul Grenoble, începem urcuşul greu al munţilor Alpi pentru a ajunge la un sanctuar despre care nu ştiam prea multe. Soarele nu ne-a fost prea prieten pentru că a asfinţit înainte ca noi să ajungem la sanctuarul din La Salette. Întunericul ne copleşea; drumul îngust şi şerpuitor parcă nu mai avea capăt. Orice luminiţă pe care o zăream credeam că e mănăstire. Doar luna, cocoţată pe un vârf de munte, ne-a fost tovarăş şi prieten. Niciodată nu mi s-a părut luna aşa de frumoasă şi zâmbitoare.

După ora 21.00 ajungem. Aici pe vârf de munte găsim un impresionant complex pentru pelerini şi minunaţi voluntari din toată lumea ne întâmpină cu o cină copioasă. Nu ne venea a crede ce minunăţii putem întâlni aici, pe creasta munţilor, deşi încă nu ştim ce surprize ne aduce ziua de mâine.

La primele mijiri ale soarelui mulţi pelerini erau deja la grota de pe munte, la izvorul minunat sau în sanctuarul ce aminteşte de arătarea Maicii Domnului celor doi copii, Melania şi Maximin, aici, la La Salette, la 19 septembrie 1846.

Toţi ne bucurăm că găsim un aşa munte minunat, un aşa sanctuar şi că putem călca pe un loc vizitat de Maica Preacurată. Încărcaţi cu emoţiile locului şi ale momentului, am celebrat sfânta Liturghie împreună cu vicerectorul sanctuarului, pr. Efrem Munchi. Preasfinţitul Pentru Gherghel a donat acestui sanctuar o icoană a Maicii Domnului de la Cacica.

În predica sa, pr. Iosif Dorcu a subliniat: "Noi trebuie să ducem tuturor mesajul de la Salette: Maria cere respectare duminicii, încetarea blasfemiilor îndreptate contra lui Dumnezeu şi intensificarea rugăciunilor în lumea de azi şi de la noi de acasă!"

Cu durerea că părăsim un asemenea loc, dar şi cu bucuria că paşii ne-au fost conduşi până aici, am coborât muntele admirând ceea ce nu am reuşit la urcare.

Am pornit spre Lourdes. Drumul a fost şi în această zi de joi foarte lung şi am ajuns la Lourdes pe întuneric. Ultimii kilometri înainte de Lourdes am fost întâmpinaţi de o ploaie torenţială. Să fi fost un semn? Să fi spălat ploaia drumurile spre Lourdes în cinstea sosirii pelerinilor români? Voia să însemne că vom fi copleşit aici cu o ploaie de haruri? O fi vrând să ne îndemne şi pe noi la o purificare spirituală? Poate toate trei! Oricum, am ajuns cu bine la Lourdes. Despre Lourdes voi vorbi într-o corespondenţă viitoare.

Pr. Iosif Dorcu
 

lecturi: 28.