Meditaţie: Isus ne dăruieşte bucuria sa

Biserica ne pregăteşte pentru Rusalii amintindu-ne ultima învăţătură a lui Isus din Evanghelia după sfântul Ioan, în care Isus ne dezvăluie tainele inimii sale. Dacă am îndrăzni, am spune că este Isus îşi "deschide inima" ucenicilor săi, pentru noi. Isus ne împărtăşeşte tot ce trăieşte el cu Tatăl, şi numai în tăcerea iubirii putem înţelege. Isus e obligat să folosească cuvinte, dar ele nu se potrivesc cu misterul, cu misterul relaţiei personale a Fiului preaiubit cu Tatăl său. Şi Isus face această analogie: "Precum m-a iubit pe mine Tatăl, aşa v-am iubit şi eu pe voi". Avem aici o împărtăşire extraordinară a iubirii: Isus ne transmite iubirea pe care a primit-o de la Tatăl. În inima lui Isus, legătura sa cu Tatăl este cea mai intimă; iubirea lui pentru Tatăl este taina sa cea mai mare. Această legătură atât de intimă, atât de tainică pe care o are cu Tatăl şi pe care, în inima lui de om, o trăieşte sub suflul darului înţelepciunii spunând: "Tată!", trebuie să ne facă să înţelegem cât de mult ne iubeşte. Pentru noi este chiar singurul fel de a înţelege cât de mult ne iubeşte Isus.

Isus continuă: "Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne întru iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân întru iubirea lui". Avem astfel o mare coborâre şi un mare urcuş. Coborârea este iubirea, iar înălţarea se face prin ascultare. "Dacă păziţi poruncile mele...", aceasta este ascultarea de zi cu zi, fidelitatea faţă de tot ce avem de făcut în timpul zilei, pentru că facem totul pentru a fi credincioşi poruncilor pe care ni le dă Isus... Esenţialul este să ascultăm, să ascultăm în iubire. Suntem aici dincolo de eficienţa umană. Ascultarea face din noi fiinţe eficiente, dar eficiente din punct de vedere divin, adică avem posibilitatea să ne înălţăm până la inima lui Cristos.

Să rămânem în iubirea lui, aceasta este totul. Isus insistă: "Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi", Isus vrea ca noi să fim bucuroşi, cu o bucurie dumnezeiască, cu o împlinire dumnezeiască. Dacă rămânem în Cristos şi Cristos rămâne în noi, trăim atunci din legătura atât de puternică a Tatălui cu Fiul şi aceasta ne dă bucuria adevărată, împlinirea adevărată. Dacă suntem cuprinşi cu totul de iubirea lui Isus şi a Tatălui, atunci suntem fiinţele cele mai fericite cu putinţă, cele mai bucuroase, purtând o bucurie care ne arde inima şi cuprinde totul, fără să mai lase loc închiderilor în noi înşine, clevetirilor şi criticilor. Toate acestea sunt date la o parte dintr-o dată şi nu mai există nici o lipsă, pentru că bucuria lui Dumnezeu e în inima noastră. Aceasta este ultima dorinţă a lui Cristos: "Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină". Ce lucru măreţ este să înţelegem că toată evanghelia se termină cu această bucurie din inima lui Isus, bucuria sa de Fiu preaiubit, bucuria celui care a primit totul de la Tatăl şi care dă totul Tatălui! Nimic nu este mai măreţ, nu există bucurie mai mare... Această bucurie vrea Isus să fie în inima noastră şi suntem adevăraţi, din punctul de vedere al evangheliei, numai dacă trăim din această bucurie şi suntem însetaţi după ea, cu însăşi setea lui Cristos. Vom putea atunci să ne odihnim în această bucurie când ne rugăm în tăcere, cu o odihnă care nu este omenească, pentru că bucuria dumnezeiască ne trage afară din noi înşine. În fiecare zi, rugăciunea noastră trebuie să fie în această bucurie şi să trăim din această bucurie. Rugăciunea în tăcere nu este altceva decât să trăim ceea ce ne spune Isus aici, cu cea mai mare intensitate. Această bucurie trebuie să rămână în noi pentru că este bucuria lui Cristos, aşadar, o bucurie veşnică.

Această evanghelie ne dezvăluie inima Mariei, căci Maria a trăit numai din aceasta. Ea a primit darul Fiului, l-a primit dinăuntru şi a trăit din inima Fiului ei. Iată de ce trebuie să-i cerem Fecioarei Maria să ne umple inima cu această bucurie a lui Cristos, cu bucuria de a fi copiii preaiubiţi ai Tatălui. Tatăl îi iubeşte numai pe fiii care recunosc şi trăiesc aceasta. Copiii închişi în ei înşişi, care revendică mereu, copiii posomorâţi, niciodată mulţumiţi, nu-i sunt foarte pe plac Tatălui! El ne-a dăruit totul şi noi tot ne mai închidem în noi înşine, nemulţumiţi, în vreme ce el ne-a dăruit totul dându-ni-l pe Fiul său, dăruindu-l în fiecare zi în sfânta Euharistie. Credinţa noastră trebuie să fie contemplativă şi să ne introducă astfel în această unitate cu inima lui Cristos, în bucuria lui.

(Părintele Marie-Dominique Philippe, OP, Predică la Evanghelia după sfântul Ioan - 15,9-17)

lecturi: 18.