Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vatican: Rugăciune pentru papa Ioan Paul al II-lea

În amintirea celui care a fost papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu un număr mare de credincioși duminică, 2 aprilie 2006, începând cu ora 21.00, în Piața "Sfântul Petru" pentru a recita împreună Rozariul în amintirea marelui papă, de la a cărui plecare din această lume s-a împlinit un an. Oferim în continuare o reflecție a unui martor care a fost în acea seară în Piața "Sfântul Petru".

Emoția unei reîntâlniri

"O, voi tineri din Roma, învățați de la cetatea eternă ce înseamnă veșnicia!" (Ioan Paul al II-lea)

După ce a dăruit romanilor o zi superbă, obosit de calea străbătută pe bolta Romei, bucuros că a putut menține în viață mii și mii de oameni, încărcat cu atâtea și atâtea istorii, soarele își închidea ochii în tăcere, lăsând ca sora lună să vegheze pe timpul nopții asupra oamenilor din cetatea eternă... Printre ei mă găseam și eu, un preot catolic, reîntors în orașul celor șapte coline pentru a continua studiile... Imaginea soarelui care dispare de pe cer mi-a amintit de un alt apus de soare, un soare care pentru mai bine de un sfert de veac a strălucit asupra întregului pământ și a încălzit cu razele sale strălucitoare multe milioane de suflete...

În parohie, după o duminică agitată, liniștea începea să-și revendice drepturile, amintind credincioșilor că e timpul să se îndrepte spre casele lor... Ea, liniștea, mi-a șoptit ușor că în această zi se împlinea exact un an de când prietenul meu, Carol, a călcat pragul Tatălui ceresc. I-am răspuns că pentru mine asta nu e o noutate și că deja soarele mi-a amintit de tristețea care acoperea acum un an întreaga omenire. Dar ea m-a întrebat: "Și tu, cum ai de gând să comemorezi acest aniversar?" În acea clipă mi-am amintit că seara, la orele 9.00, papa Benedict al XVI-lea aștepta credincioșii în Piața "Sfântul Petru" pentru recitarea Rozariului în amintirea marelui papă... o nouă provocare...

Fără pic de reținere, am simțit că oboseala zilei se transformă în dorința revederii și, parcă împotriva voinței, pașii m-au purtat spre locul unde cu ani în urmă, în timpul seminarului, trăiam cele mai fericite clipe din viața mea: Piața "Sfântul Petru". Ajuns în fața pieței și a bazilicii frumos iluminate, mi-a apărut deodată înaintea ochilor imaginea sa, a marelui pontif... Amintirile se îngrămădeau în mintea mea și îmi prezentau nenumăratele momente trăite în prezența papei: celebrările liturgice din "Sfântul Petru" și din "San Giovanni in Laterano", întâlnirile din Vatican, vizitele pe care în fiecare an le făcea în Seminarul Roman, unde uneori se comporta cu o simplitate ieșită din comun... și nu în ultimul rând strângerea de mână prin care îmi spunea de fiecare dată: "Curaj! El este mereu lângă tine!" Pe lângă toate aceste amintiri, îmi apăreau în gând multe, foarte multe gesturi și cuvinte pe care prietenul meu, Carol, le adresa credincioșilor. A fost o luptă incredibil de dură... fiecare imagine, fiecare amintire, fiecare gest avea pretenția să ocupe ființa mea... La sfârșitul Rozariului s-a încheiat și tensiunea amintirilor, iar învingătoare a fost o invitație pe care Ioan Paul al II-lea a făcut-o într-una din predicile sale cu ocazia deschiderii unui an universitar: "O, voi tineri din Roma, învățați de la cetatea eternă ce înseamnă veșnicia! Voi, care studiați în universitățile Romei, nu vă pierdeți în lucruri meschine! Pentru a fi sfinți nu ajunge să studiați cursurile pe care profesorii vi le cer la școală, ci trebuie să învățați Roma, să studiați Roma, să iubiți Roma, să doriți Roma, pentru că ea, cu experiența sa milenară, vă poate învăța să fiți sfinți!"

După terminarea Rozariului, pe care mulți credincioși l-au recitat în genunchi și cu obrajii brăzdați de lacrimi, papa a ținut un scurt discurs în care ne invita să păstrăm cu gelozie moștenirea pe care Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat-o. Priveam în acele momente zecile de mii de credincioși adunați aici din toate colțurile lumii de amintirea unui mare iubitor de Dumnezeu și de oameni; priveam miile de lumânări aprinse și flăcările care se hrăneau cu aerul proaspăt al serii; un aer presărat cu amintiri și nostalgii, dar și cu speranțe... Da, acel spirit sfânt, senin, tânăr și ștrengar al lui Ioan Paul al II-lea este inscripția cea mai importantă pe care fostul pontif a lăsat-o pe fiecare piatră a Vaticanului. Multe din operele și inovațiile sale vor fi șterse cu siguranță de anii are vor veni, dar spiritul său voios și optimist va rămâne înscris pe vecie pe fațada bazilicii "Sfântul Petru", dar mai ales în inimile tuturor celor care au avut fericirea să-l cunoască...

După binecuvântarea papei, mulțimea s-a împrăștiat, care-încotro... M-am îndreptat și eu spre o stație de autobuz... Din cauza mulțimii imense am așteptat ore în șir un mijloc de transport, dar timpul mai conta?... Priveam ochii celor din jur, și poate datorită oboselii și a bucuriei, mi se păreau că sclipesc... Deși era târziu, plutea în aer o lumină strălucitoare; o lumină specială; o lumină care nu provenea de la becurile plăpânde ce încercau să străbată ramurile arborilor; o lumină pe care tot el, prietenul meu, Carol, a dăruit-o tuturor... Desigur, această lumină, cu trecerea anilor, poate va mai scădea în intensitate, dar cu siguranță va rămâne pentru totdeauna un punct de reper, un astru luminos pe bolta Bisericii; o stea care va purta în viitor mulți magi la grota din Betleem, dar și mulți ucenici la mormântul gol din Ierusalim.

Am ajuns acasă după miezul nopții, dar parcă nici somnul nu mai reușea să mă prindă... Eram deja prada fericirii de a fi trăit câteva ore în prezența celui care a făcut să răsară soarele în miez de noapte pentru multe suflete... Iar eu... Cine sunt eu pentru a-mi permite sa scriu despre el?

Pr. Fabian Doboș


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat