Vizită pastorală în Parohia Mărgineni
Preasfințitul Petru Gherghel însoțit de cancelarul Păuleț Lucian și pr. Isidor Mocanu (poenitentiarus magnus) a efectuat o vizită pastorală în Parohia Mărgineni (BC), în zilele de 4 și 5 februarie 2006, continuând astfel seria vizitelor canonice.
Înalții oaspeți au fost întâmpinați sâmbătă, 4 februarie, la ora 16.15, în fața bisericii din localitate, de către un mare număr de credincioși în frunte cu preoții din parohie și primarul satului.
După cuvântul de salut a urmat un moment de rugăciune și proclamarea pericopei evanghelice despre îndemnul adresat de Isus ucenicilor de a înainta în larg. Cuvintele scrise pe altar, lângă imaginea lui Isus însoțit de cei doi ucenici din Emaus: "Rămâi cu noi, Doamne!" au revenit deseori în meditația păstorului diecezei. La sfântul rozariu Preasfințitul i-a invitat pe credincioși să se roage atât pentru copii și tineri, cât și pentru familiile din comunitatea Mărgineni, precum și pentru cei din întreaga lume. În timpul sfintei Liturghii, Preasfințitul a împărțit iertarea lui Isus, în scaunul de spovadă.
Duminică, 5 februarie, după sfânta Liturghie de la ora 8.00, episcopul a stat de vorbă cu copiii îndemnându-i să crească asemenea lui Isus, atât în statură, cât și în har, cunoscând din ce în ce mai bine Sfânta Scriptură. Preasfințitul s-a bucurat mult auzindu-i pe copii cântând refrenul învățat la cateheză: "Nu-i pe lume carte sfântă cum e Sfânta Scriptură, cartea cărților ea este, sfânta, Sfânta Scriptură".
La ora 9.30, Preasfințitul a fost primit de comunitatea credincioșilor de la Răchiți, unde a celebrat sfânta Liturghie însoțit de pr. Isidor Mocanu. La sfârșitul Liturghiei, credincioșii acestei filiale și-au exprimat dorința de a se construi cât mai curând o nouă biserică pentru cele aproximativ 100 de familii din acest cartier nou al satului.
La ora 11.00, biserica era arhiplină de credincioșii veniți pentru a participa la Liturghia pontificală celebrată de păstorul diecezei. În cuvântul de la predică, episcopul Petru Gherghel le-a amintit că așa cum Isus odinioară vizita diverse localități unde predica și vindeca pe cei care veneau la el, la fel în zilele noastre păstorii sufletești vizitează pe credincioși și aduc alinare sufletelor rănite de păcat.
După Liturghie a avut loc întâlnirea cu comitetul bisericii și reprezentanții asociațiilor de tineri și adulți din comunitate (Acțiunea Catolică, Armata Maicii Domnului, CuBuS) cu care s-a întreținut câteva minute încurajându-i să fie mereu alături de preoți în activitățile propuse.
Vizita canonică s-a încheiat cu sfântul Rozariu, Liturghia tineretului și adorația euharistică, la care Preasfințitul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a oferit acestei comunități în aceste zile. Episcopul a îndemnat comunitatea să continue colaborarea cu păstorii locali pentru încheierea lucrărilor la Oratoriu și pentru pregătirea terenului în vederea construirii bisericii de la Răchiți.
Parohia Mărgineni face parte din Decanatul de Bacău și este situată la 5 km distanță de orașul lui Bacovia, pe șoseaua spre Moinești.
Parohia Mărgineni a fost înființată în anul 1953, primul paroh fiind pr. Iosif-Alexandru Ghiuzan, care a construit și actuala biserică dedicată Sfintei Fecioare Maria Regină. Biserica a fost consolidată și renovată atât în interior, cât și în exterior în anii 2001-2002. Comunitatea catolică este alcătuită din 755 de familii cu 2.130 credincioși, fiind păstorită actualmente de pr. paroh Iosif Dămătăr împreună cu pr. vicar Petrică-Iosif Butnariu.
Pr. Iosif Dămătăr
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
4-5 februarie 2006: Vizită pastorală în Parohia Mărgineni.
lecturi: 18.