Liturghie funerară în Lleida pentru pr. Mihai Diac

O Liturghie funerară pentru pr. Mihai Diac a avut loc la Parohia del Carmen din Lleida, în ziua de marţi, 3 ianuarie, la ora 11.00. Liturghia a fost prezidată de ES Francisco X. Ciuraneta, episcop de Lleida.

Au concelebrat preoţii diecezei, dimpreună cu părintele Leonard Diac, preot român care se află la Madrid şi pe care l-a înlocuit, în Lleida, părintele Mihai. În timpul Liturghiei omilia a fost ţinută de către episcop, iar o mărturie a fost dată de către o catehetă.

Pr. Mihai Diac, decedat în urma unui accident în Spania în ziua de 1 ianuarie în timp de mergea la Saragosa pentru a celebra Liturghia pentru români. Era vicar parohial la biserica "Sfântul Laurenţiu" din Lleida. La Saragosa şi la Tarragona mergea o dată la două săptămâni.

A fost chemat la Tatăl în ziua solemnităţii Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu şi totodată Ziua Mondială a Păcii. A fost a treia moarte de preot în 15 zile pe care a suferit-o Dieceza de Lleida.

* * *

Omilia de la Liturghia funerară a părintelui Mihai Diac

Planurile lui Dumnezeu sunt de nepătruns. Căile sale nu sunt căile noastre şi gândurile sale nu sunt gândurile noastre. Moartea unei persoane apropiate, dragi, dăruită şi eficientă ridică multe întrebări: De ce, Doamne? De ce acum? De ce el, tânăr preot, care putea să facă încă atâta bine în viaţa aceasta?

Duminică, după amiază, preotul Mihai Diac, de 33 de ani, care a venit, acum un an şi jumătate din România pentru a se îngriji de nevoile spirituale ale compatrioţilor săi, numeroşi în oraşul nostru şi în împrejurimi şi, în general, pentru a da o mână de ajutor la necesităţile pastorale ale diecezei noastre, murea victimă a unui accident, pe când mergea spre Saragosa pentru a celebra Liturghia cu catolicii români din acel oraş. A murit, prin urmare, în timpul serviciului.

Aflat încă la începutul vieţii sale preoţeşti, cu doar şase ani de preoţie, Dumnezeu l-a chemat pentru ca, în Cristos, preoţia sa mijlocitoare să fie eficace pentru catolicii români şi pentru însăşi dieceza noastră, în slujba căreia şi-a dedicat viaţa sa preoţească. Avea un an şi jumătate de când era printre noi şi şi-a câştigat stima şi respectul tuturor pentru virtuţile sale umane, creştine şi preoţeşti: sensibilitate, bunătate, bucurie, disponibilitate...

În faţa acestui eveniment, supunem cu încredere întrebările noastre misterului lui Dumnezeu, în care credem şi sperăm. El este Tatăl cerului, originea şi scopul nostru, creatorul şi salvatorul nostru, tovarăşul nostru de drum şi odihna noastră veşnică. Doar Dumnezeu, de nepătruns în judecăţile sale şi infinit în milostivirea sa, poate să dea răspuns la întrebările pe care, în mod dureros, ni le pune moartea lui Mihai. Dumnezeu va răspunde pe deplin, la vremea sa, acestor nelinişti ale noastre.

Mihai a fost un preot mereu dispus să slujească cu un zâmbet stimulant şi şi-a desfăşurat activitatea sa preoţească timp de patru ani în România şi aproape doi ani aici, dedicându-se în special transmiterii credinţei la copii, adolescenţi şi tineri, îndemnând la comuniunea fiecărei persoane cu Dumnezeu prin intermediul catehezei adecvate.

Lectura pe care am ascultat-o ca discipoli ai Domnului, luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru, este o frumoasă binecuvântare: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care în marea sa bunătate, prin învierea lui Isus Cristos, ne-a făcut să renaştem la o speranţă vie, pentru o moştenire nestricăcioasă, pură, nepieritoare, care vă este păstrată în ceruri" (1Pt 1,3-4). La naştere am primit o măsură de timp, în care putem să ne proiectăm în mod rezonabil speranţa noastră; însă prin victoria lui Cristos asupra morţii, speranţa noastră s-a dilatat către infinit. În Isus Cristos înviat, cu care suntem în comuniune prin credinţă, dragoste şi speranţă, scopul nostru este viaţa veşnică, cerul, fericirea deplină, fără teama de a o pierde. Moştenirea noastră este perpetuă; floarea sa nu-şi pierde din miros nici prospeţimea ei nu se ofileşte.

Cerem lui Dumnezeu pentru Mihai răsplata pentru faptele sale, iertarea greşelilor sale şi bucuria deplină care nu cunoaşte sfârşit. Avem încrederea că a ascultat deja invitaţia lui Dumnezeu însuşi: "Intră în bucuria stăpânului tău".

"Bucuraţi-vă pentru aceasta, chiar dacă pentru moment, trebuie să suferiţi puţin în diferite încercări" (v. 6). Cuvântul lui Dumnezeu ne invită la bucurie. Bucuria celui care se ştie în mâinile lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu, în care Mihai se sprijinea, iradia în spiritul său. Văzându-l întotdeauna bucuros şi optimist, oricine se gândea: "Ce fericit lucru a crede!" În el se împlinea ceea ce ne spune sfântul Paul. "Dumnezeul speranţe să vă umple de bucurie şi pace în credinţă, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să abundaţi în speranţă" (Rom 15,13). Dragi fraţi, credinţa este puternica lumină care poate să lumineze chiar şi întunericul cel mai adânc; pentru aceasta, putem să spunem că aceasta, credinţa, ne obţine victoria (cf. 1In 5,4). Să-i mulţumim lui Dumnezeu că Mihai ne-a dat această mărturie creştină atât de autentică. Iar astăzi aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru vocaţia preoţească a lui Mihai care l-a făcut să-şi dea viaţa, ca preot, în slujba dragilor săi români, cărora li s-a dedicat cu generozitate totală şi cu o colaborare strânsă cu Cristos, bunul păstor, păstorind poporul său. Şi trebuie să le mulţumim părinţilor lui Mihai pentru generozitatea lor în a-l oferi pe fiul lor lui Dumnezeu. Ce dorinţă mai mare pot avea nişte părinţi decât aceea de a putea oferi copiii lor lui Dumnezeu pentru ca să fie preoţi?

Mihai a parcurs deja cursa lui, şi-a păstrat credinţa, a ajuns la final. Avem speranţa că a primit deja mântuirea deplină de la Dumnezeu, care poate totul.

Participăm la această sfântă Liturghie, care este sacramentul Paştelui lui Isus Cristos, amintindu-ne de fratele nostru. A fost uns prin sacramentul Preoţiei, pentru a binecuvânta şi a ierta, a anunţa speranţa şi a-i primi pe cei deznădăjduiţi.

Maica lui Dumnezeu s-a deschis întru totul Duhului Sfânt. S-a pus fără rezerve la dispoziţia planurilor lui Dumnezeu, l-a însoţit pe Fiul său Isus de la concepere până pe cruce şi până la ridicarea în slavă. Ea să-i arate acum lui Mihai, rodul binecuvântat al trupului său. Maria să menţină ritmul speranţei noastre!

† Francisco Xavier Ciuraneta

* * *

Din mărturia unei catehete

Vineri, sărbătoarea Sfintei Familii, părintele Mihai a celebrat sfânta Liturghie în Capela Preasfântul Sacrament din această biserică. Aceasta avea să fie ultima Liturghie în spaniolă pe care el a celebrat-o. La predică a ilustrat comentariul cuvântului lui Dumnezeu cu exemple din viaţa lui. Ne-a împărtăşit câteva amintiri din timpul şederii sale în Germania şi greutatea pe care a întâmpinat-o atunci când a venit în ţara noastră, mai ales obstacolul limbii, pe care l-a depăşit considerabil. Îşi amintea de cuvintele părintelui Leonard, care îi recomanda să lase timpul să treacă: Puţin câte puţin îi zicea. Da, adăuga părintele Mihai, puţin câte puţin... însă am contat şi pe ajutorul anumitor persoane, în special una care a dedicat mult timp pentru a mă învăţa, motiv pentru care îi sunt foarte recunoscător...

Valorificând exemplul sfintei familii din Nazaret şi dificultăţile pe care au trebuit să le înfrunte Iosif şi Maria în faţa naşterii lui Isus, s-a referit la comunitatea de români care, departe de ţara proprie, se simte unită ca o familie. Astfel, la sfârşitul celebrării, a adus aminte de nişte compatrioţi bolnavi, pentru care el se ruga în mod special. Şi ne-a cerut să ne unim glasurile cântând Salve, Regina şi cerând de la sfânta Fecioară însănătoşirea lor.

Nu înţelegem mult, deloc poate, care sunt planurile lui Dumnezeu şi planurile sale. Nu aflăm răspuns la întrebarea de ce moartea subită a pr. Mihai. Însă ultimii săi paşi prin viaţa aceasta ni se par o premoniţie. Sunt indicii ale faptului că pr. Mihai a simţit sfârşitul anului ca sfârşitul drumului parcurs printre noi. Şi şi-a luat rămas bun puţin câte puţin, încetul cu încetul, cu delicateţe, cu sensibilitatea debordantă, cu inima sa mare în care toţi aveam un loc...

Moartea ta ne-a întristat profund. Însă dau mărturie sigură că va da un impuls puternic în orientarea vieţii noastre şi ne va ajuta să ieşim din amorţeala noastră. Şi nu ne îndoim de faptul că, din slava cerească, vei mijloci pentru comunitatea de români căreia i-ai dedicat acest un an şi jumătate din viaţa ta; şi pentru Dieceza de Lleida şi Parohia del Carmen.

Aşa cum ne spuneai, trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu. Da, vrem să ne încredem în Dumnezeu, în ciuda ceţii care ne închide în noi înşine. Şi vom căuta să împărtăşim din bunătatea, sensibilitatea, umilinţa, disponibilitatea, cordialitatea... pe care cu atâta generozitate le-ai revărsat asupra noastră.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 ianuarie: Valea Seacă: Ultimul drum al părintelui Mihai Diac.

lecturi: 18.