Roman: Crăciun 2005 cu Preasfințitul Aurel
Duminică, 25 decembrie, tânăra comunitate parohială "Isus, Bunul Păstor" din Roman, avându-l ca paroh pe pr. Francisc Fărcășel, a avut marea bucurie de a-l avea în mijlocul ei pe Preasfințitul Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei de Iași.
Liturghia prezidată de episcopul auxiliar s-a ținut în capela construită provizoriu, până când va fi acoperită biserica deja începută.
Cu ocazia Crăciunului, Preasfințitul i-a îndemnat pe credincioși să primească viața venită pe pământ în persoana Pruncului Isus, iar, o dată cu biserica de piatră, să se maturizeze și biserica vie pe care ei o formează. Întăriți în credință, să poată duce la bun sfârșit și lăcașul sacru deja început, pentru ca să poată aduce cult și slavă lui Dumnezeu cât de curând într-o biserică plăcută lor și lui Dumnezeu.
După Liturghie copiii și tinerii comunității au prezentat o scenetă cu nașterea Domnului ținând seama și de oamenii timpului prezent, care dau mai multă importanță pregătirilor exterioare decât interiorizării și trăirii mesajului de iubire și de viață adus de Pruncul Isus.
Tot acest program liturgic și festiv s-a terminat cu colinde specifice Nașterii Domnului și cu binecuvântarea episcopului Aurel, care a rămas plăcut impresionat de tânăra comunitate plină de zel și avânt să aducă laudă lui Dumnezeu prin viața lor.
Pr. Francisc Fărcășel
lecturi: 10.