Iaşi: Omilia PS Petru Gherghel la prezentarea Cărţii sinodale

Toată frumoasă eşti Marie!

Cuvânt de deschidere

În drumul nostru spre întâlnirea cu Cristos care vine, o întâlnim pe preacurata Fecioară Maria, care prin "da"-ul ei dat cuvântului divin şi prin exemplul său luminos ni-l oferă pe Isus ca maestru şi Mântuitor.

Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria subliniază caracterul marian al perioadei Adventului şi invită întreaga Biserică la urmarea Fecioarei preacurate pentru a merge în întâmpinarea lui Cristos.

Cu întreaga Biserică, cu Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, făcând memoria celor 40 de ani de la încheierea solemnă a Conciliului Vatican al II-lea, ne bucurăm să ne reînnoim fidelitatea noastră faţă de învăţătura Sfintei Biserici şi să-i aducem astăzi mulţumiri lui Dumnezeu cel întreit pentru tezaurul de credinţă primit de la părinţii conciliari.

Cu sentimente de bucurie şi satisfacţie, dorim să ne angajăm şi noi, susţinuţi de Fecioara Maria, ocrotitoarea şi patroana Bisericii noastre, în sărbătoarea ei, proclamând Cartea sinodală, rodul reflecţiilor, muncii şi rugăciunilor întregii Biserici, care să fie şi semn de fidelitate şi normă de trăire vie a credinţei creştine în noul mileniu.

Pentru a celebra cu vrednicie jertfa sfintei Liturghii în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a preacuratei Fecioare Maria, la împlinirea celor 40 de ani de la încheierea solemnă a Conciliului Vatican II şi la prezentarea Cărţii sinodale să ne recunoaştem păcatele.

Omilia

Maria, capodopera creaţiei şi a mântuirii

Textele pe care ni le propune astăzi sfânta Liturghie ne oferă posibilitatea de a descoperi planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului pe care vrea să-l elibereze din păcat, prin Mesia cel promis, care se va naşte dintr-o fecioară, cea care va beneficia cel dintâi de această lucrare.

Prima lectură din cartea Genezei (3,9.15-20) ne prezintă convingerea lui Israel, că toată condiţia umană este urmarea călcării poruncii lui Dumnezeu încă de la începutul istoriei umane.

În cadrul Liturghiei de astăzi este pusă în evidenţă promisiunea mântuirii în versetul 15 unde o femeie şi sămânţa ei va învinge şarpele. Femeia este, aşadar, o persoană bine precizată: aşteptarea mamei lui Mesia este deci identificată în Noul Testament la Cana în Galileea, unde mama lui Isus este numită cu numele de "femeie" - "Femeie n-a venit încă ceasul meu!". Chiar şi Conciliul Vatican II, luând în consideraţie tradiţia, afirmă identificarea femeii prezentată profetic în Gen 3,15 şi în Is 7,14 cu fecioara care va zămisli şi va naşte un Fiu ce se va numi Emanuel, ca fecioara din Nazaret salutată de înger ca "cea plină de har" (Lc 1,28).

Lectura din Efeseni (1,3-6.11-12) ne prezintă minunata chemare a creştinului, învrednicit cu orice binecuvântare spirituală în ceruri în Cristos, ales şi predestinat să fie sfânt şi neprihănit pentru a fi fiul adoptiv al lui Dumnezeu şi moştenitor spre lauda lui Dumnezeu. Toate aceste realităţi prezentate de apostol se verifică, într-un mod cu totul special, în Maria, prin marele privilegiu al zămislirii sale neprihănite de care s-a bucurat în vederea meritelor lui Isus Cristos.

Evanghelia de astăzi cu tabloul prezentat de evanghelistul Luca îşi găseşte punctul cel mai de sus în salutul îngerului: "Bucură-te, cea plină de har. Domnul este cu tine". Cea care a fost înzestrată cu plinătatea harului, care s-a bucurat de alegerea specială a lui Dumnezeu, prin care ea s-a detaşat de toate celelalte femei (fiind identificată cu însăşi viaţa dumnezeiască, cu viaţa harului), nu putea să fie atinsă de nici o umbră de păcat, de păcatul strămoşesc.

Concluzia textelor sfinte din această zi este clară. Maria, aleasă că să fie mama Mântuitorului, a Celui Sfânt prin excelenţă, trebuia să fie cu adevărat toată frumoasă, toată sfântă şi total neprihănită.

Ea nu numai că nu trebuia să fie atinsă de păcatele omeneşti personale săvârşite în viaţa de zi cu zi, ci, şi mai mult, ea nu trebuia să fie niciodată afectată de pata păcatului strămoşesc.

La acest punct trebuie să admitem că Dumnezeu a conceput omul încă din veşnicie ca o capodoperă a mâinilor sale, care cu adevărat să poarte în sine chipul şi imaginea sa, după cum stă scris pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Aşa trebuia să rămână fără încetare. Dar realitatea s-a schimbat; omul n-a ascultat de Dumnezeu şi păcatul a stricat totul.

Omul, la început a fost înzestrat cu daruri speciale, dumnezeieşti şi străin de orice pată a răului şi a păcatului.

Ca orice arhitect, Dumnezeu şi-a urmat planul şi proiectul său până ce, prin libertatea sa, omul a intervenit şi a tulburat acest proiect, introducând un element străin - păcatul, neascultarea. De aici a început istoria omului supus suferinţelor, supus contrastelor, supus morţii, totul din cauza deturnării planului original.

Şi aici are loc o nouă lucrare dumnezeiască, iarăşi o capodoperă: răscumpărarea, promisiunea unui răscumpărător, a unui reparator a planului său dumnezeiesc, ce trebuie să distrugă răul, păcatul, şi să învingă moartea, să redea omului adevărata sa faţă.

Trimiterea în lume a unui izbăvitor deschide o nouă eră: era evanghelică, era împărăţiei celei noi, istoria mântuirii lumii.

La această lucrarea Dumnezeu cere colaborarea omului. Aici se înscrie Maria, mama noului Adam, mama omului nou.

Ca să-l trimită pe Fiul său să devină om, Dumnezeu avea nevoie de imaginea cea dintâi a omului, imaginea primă a omului, fără păcat.

Şi printr-un privilegiu special pentru meritele lui Cristos, Maria intră în lume în planul cel dintâi al lui Dumnezeu, fără păcat, fără de suferinţă, fără de moarte. Iată cuvintele prezentate de Sfântul Părinte Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854: "Spre slava sfintei şi nedespărţitei Treimi, spre cinstea şi onoarea Fecioarei, născătoare de Dumnezeu, spre mărirea şi preamărirea credinţei catolice şi îmbogăţirea religiei creştine, cu autoritatea Domnului nostru Isus Cristos, a sfinţilor apostoli Petru şi Paul şi a noastră, declarăm, proclamăm şi definim că doctrina după care preafericita Fecioară Maria încă din prima clipă a zămislirii sale a fost ferită de orice pată a păcatului strămoşesc, printr-un privilegiu cu totul special al harului atotputernicului Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, (doctrina aceasta) este revelată de Dumnezeu şi, prin urmare, trebuie să fie în totalitate şi fără încetare crezută şi respectată de toţi" (DS 2803).

Pentru a înţelege mai bine şi a interpreta această formulă trebuie să notăm:

a. subiectul despre cine se vorbeşte în această definiţie este persoana Mariei, care încă din prima clipă a existenţei sale personale, printr-un har şi printr-un privilegiu special (şi nu ca o excepţie de la lege), prin meritele prevăzute al lui Isus Cristos, a fost ferită de păcatul strămoşesc.

b. definiţia nu vorbeşte nimic cu privire la consecinţele păcatului original. Definiţia afirmă astfel că Maria aparţine la rădăcina umană a lui David şi că vina păcatului strămoşesc s-ar fi verificat şi în ea la fel ca în toţi oamenii, dacă însuşi Dumnezeu nu ar fi ferit-o pe ea încă din clipa conceperii sale printr-un privilegiu bazat pe meritele mântuitoare ale lui Cristos.

Dacă vorbeam mai sus despre lucrarea lui Dumnezeu la crearea omului, după planul său veşnic, ca despre o capodoperă şi despre opera de mântuire ca de o lucrarea şi mai mare prin trimiterea în lume a Fiului său, deci o altă intervenţie dumnezeiască specială, atunci este firesc şi logic, ca atunci când vorbim despre femeia anunţată de profeţi şi despre de tânăra Fecioară din Nazaret, numită de înger cea plină de har, Domnul este cu tine, în care se împlinesc toate prevestirile, să spunem că aici este vorba de o altă capodoperă a mâinilor lui Dumnezeu.

Am putea spune pe drept că astăzi admirăm o lucrare nemaiîntâlnită în istorie, o lucrare menită să creeze spaţiu divin pentru intrarea în lume a Mântuitorului.

Maria reprezintă, aşadar, privilegiul singular prin care ea este singura între toate făpturile omeneşti, în care există o perfectă armonie între imaginea plănuită de Dumnezeu din veşnicie pentru orice fiinţă umană şi realitatea existentă în ea.

Dacă în toţi ceilalţi există o necorespundere între imaginea voită de Dumnezeu şi realitatea introdusă de păcat, în Maria, cele două imagini sunt egale - model şi realitate.

Maria este în această lumină întruchiparea a tot ceea ce Dumnezeu ar fi voit să se realizeze cu omul, făptura mâinilor sale, cu toţi oamenii, după idealul planificat de el cu creatura sa cea mai de preţ. La acest ideal ne cheamă să reflectăm lectura din Scrisoarea către Efeseni unde este descrisă vocaţia nobilă a creştinului binecuvântat cu orice binecuvântare în ceruri în Cristos ca să fie sfânt şi neprihănit, fiu adoptiv şi moştenitor al slavei lui Dumnezeu.

Ceea ce a realizat Dumnezeu în Maria, prima făptură care a beneficiat de roadele mântuirii lui Cristos, prin opera sa răscumpărătoare, se va realiza în timp cu toţi acei care îi vor aparţine şi vor crede în el.

Aşadar, realizarea planului lui Dumnezeu prin Fiul său, în Maria, reprezintă o garanţie a tot ceea ce urmează să se realizeze cu noi. Maria a fost prima beneficiară a marelui proiect gândit şi realizat de Dumnezeu în istorie. Ea nu numai că a fost învrednicită să fie făptura care i-a oferit găzduire Fiului lui Dumnezeu pentru realizarea proiectului de mântuire a lumii, ci ea devine icoana întregii Biserici şi modelul fiecărui creştin ce urmează să beneficieze de această iubire a Tatălui veşnic.

E firesc, aşadar, ca astăzi să ne bucurăm şi să-l preamărim pe Dumnezeu pentru o astfel de făptură şi pentru o astfel de speranţă şi garanţie ce o avem în Maria şi prin Maria.

Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a preacuratei Fecioare Maria are nu numai o valoare eclezială, prin care Biserica ştie că are în ea o icoană şi un model în drumul ei de credinţă, ci şi o valoare personală pentru că Maria, cu sfinţenia şi frumuseţea ei, ne asigură fiecăruia un program de purificare şi fericire veşnică cu care vom putea să ne învrednicim şi noi de realizarea aceluiaşi plan conceput de Dumnezeu pentru cei care-l urmează şi îl iubesc, precum Maria.

Urmând exemplul sfinţilor, care au văzut în Maria drumul lor spre desăvârşire şi sfinţire şi au descoperit în ea pe cea care îi poartă pe toţi pe braţe lângă Isus, Fiul ei, şi lângă tronul fericirii cereşti, şi noi trebuie să năzuim mereu spre acel ţel şi loc plănuit de Tatăl şi realizat de Fiul său prin Duhul, dătător de viaţă.

La 8 decembrie 1854 sfântul Dominic Savio se consacra Fecioarei Imaculate cu aceste expresii filiale: "Marie, îţi dăruiesc inima mea; fă ca ea să fie totdeauna a ta. Isuse, Marie, voi să fiţi pentru totdeauna prietenii mei. Da, cu umilinţă vă cer să faceţi mai bine să mor decât să ajung să comit un singur păcat!" Era o zi de sărbătoare celebrată cu profund folos.

Nu departe de zilele noastre, cel mai mare papă al tuturor timpurilor, Ioan Paul al II-lea, începându-şi misiunea de păstor suprem, spunea: "Totus tuus, Marie!"; şi a fost al ei, căci l-a primit în braţele ei şi l-a purtat în ceruri chiar în prima sâmbătă a lunii, prezentându-l înaintea iubirii milostive.

Trăind astăzi un mare aniversar, cel de-ea 40-lea de la încheierea solemnă a Conciliului Vatican II, care a prezentat-o pe Maria în adevărata ei faţă şi măreţie, şi însuşindu-ne toată învăţătura transmisă despre Maria, icoana şi maica Bisericii, ne bucurăm s-o alegem şi noi ca mamă şi icoană pentru toată viaţa şi trăirea noastră pe urmele lui Cristos.

Şi prezentând astăzi Cartea sinodală a programului nostru de credinţă prin mâinile Mamei noastre cereşti, spunem şi noi din toată inima: Totus tuus, Marie. Toată frumoasă eşti Marie; tu eşti bucuria şi speranţa noastră..

Cu aceste sentimente şi cu bucurie ne dispunem să înaintăm în larg şi să aruncăm cu încredere mreaja apostolatului nostru. Amin, aşa să fie!

Iaşi 8 decembrie 2005

lecturi: 12.