Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Interviu cu PS Petru Gherghel

Sinodul episcopilor - o adevărată dezbatere colegială

* Preasfințite, ați participat la Vatican la lucrările Celei de-a XI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor (2-23 octombrie). Celebrarea acestui sinod corespunde cu cea de-a 40-a aniversare a instituției sinodului. Ce înseamnă în Biserică un sinod? Care-i rolul acestuia?

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 octombrie, în prezența Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, s-a desfășurat o sesiune specială dedicată împlinirii a 40 de ani de la instituirea sinodului episcopilor prin documentul - motu proprio - al papei Paul al VI-lea "Apostolica solicitudine" din 15 septembrie 1965. În cadrul acestei sesiuni s-a scos în evidență importanța unei astfel de decizii pentru Biserica întreagă și s-a precizat că au avut loc 21 de sesiuni sinodale, remarcându-se cele 7 sinoade speciale ale episcopilor ce s-au ținut în acești 40 de ani, cu rolul lor benefic pentru Biserica din toate continentele.

Răspunzând la întrebarea pusă, mă folosesc de cuvintele cardinalului Jozef Tomko, una dintre marile personalități experte în această materie și un martor al acestui organism: "Sinodul episcopilor este ca o inimă, ca o pompă care adună în și din realitatea trupului bisericesc sugestiile și experiențele pozitive și negative din viața de credință a Bisericilor locale din lume, exact cum face orice inimă umană care adună sângele uzat și consumat din venele trupului pentru a-l oxigena și pentru a-l retrimite în întregul organism ca el să fie încontinuu un izvor de noi energii. Tot astfel în adunările sinodale și în grupurile de studiu se realizează analiza evanghelică a experiențelor bisericești în lumina credinței și în spiritul comuniunii, se formulează directive, cu autoritatea papei, principiul vizibil de unitate, care sunt apoi transmise ca și sângele oxigenat către toate Bisericile locale, spre folosul vieții sufletești, în toate părțile trupului mistic care este Biserica. O adevărată și minunată osmoză bisericească ce se realizează de 40 de ani prin lucrarea providențială a sinodului episcopilor".

Sinodul, așadar, este un consiliu permanent al episcopilor pentru Biserica Universală, supus direct papei, care îl ajută în misiunea sa petrină. El este o instituție bisericească ce reprezintă întregul episcopat catolic, iar, prin natura sa, este permanent. Votul pe care îl exprimă părinții sinodali este unul consultativ.

* Știm că sinodul a fost convocat sub tema: "Euharistia, izvor și culme a vieții și misiunii Bisericii". Ce a adus nou acest ultim sinod care a tratat tema Euharistiei?

Sinodul ne-a ajutat să dăm la o parte praful de pe nucleul central al credinței noastre, care este sfânta Euharistie, și ne va ajuta din plin să știm că avem în noi și cu noi pe însuși Dumnezeu prezent în lume până la sfârșitul veacurilor. Într-o lume secularizată, care a lăsat și lasă urme adânci și dureroase și în domeniul sacrului, era necesar un astfel de sinod, care să analizeze realitatea cea mai scumpă și sensibilă a Bisericii: inima ei, izvorul și culmea vieții și a misiunii Bisericii întregi. Dacă inima este controlată, îngrijită și întărită, întregul trup este în bună funcțiune. Cred că aceasta este noutatea sinodului din acest an. Vom ști cu toții că avem o inimă, că ea este vie, puternică și dinamică și că de ea va depinde întreaga noastră trăire creștină. Vom putea mai ușor să înțelegem că sine Dominico non possumus. Dominicum înseamnă Domnul înviat - fără Isus cel viu, Isus euharisticul, fără duminică, fără Euharistie și fără izvorul întregii sfințenii nu vom putea fi cu adevărat Biserică vie și dinamică, nu vom putea trăi creștinește, așa cum declarau odinioară martirii din Abitene.

O noutate absolută a fost introducerea unei ore de dezbateri libere, în care și-au făcut loc o mulțime de sugestii, întrebări și experiențe cu referire la taina tainelor. O adevărată dezbatere colegială.

* Vorbiți-ne despre participanți și despre atmosfera de la sinod. Din România care au fost participanții?

La sinod au participat 256 de părinți sinodali din toate continentele și din toate Bisericile din lume și, ce este mai important, a fost de față ca participant unul dintre experții trăirilor sinodale, papa Benedict al XVI-lea, care nu numai că a ascultat intervențiile episcopilor prezenți în aulă, ci a și intervenit personal, ca un adevărat membru sinodal, capul colegiului episcopilor.

Atmosfera a fost de mare deschidere, bucurie și trăire frățească, însuflețită de un zel și de un dinamism nou. Cei mai mulți dintre părinții sinodali erau pentru prima dată la un asemenea sinod: mai mult de jumătate. S-a scos în evidență că acest fapt este un semn de mare vitalitate și de mare speranță. S-au auzit voci care nu au încetat să cheme Biserica la analiza vechilor practici în privința celebrării Euharistiei, a administrării sfintei Împărtășanii și, mai ales, cu referință la respectarea caracterului sacru al sfintei Liturghii, al adorației euharistice și al spațiului sacru, adică al bisericii, locul în care dorește să rămână Dumnezeu, sub speciile pâinii și vinului.

Exemplul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, care a fost invocat deseori și cu mult respect în aulă, precum și mărturia actualului papă Benedict al XVI-lea, "omul surpriză", care a așezat în mijlocul tinerilor de la Köln și al copiilor din Piața "Sfântul Petru" pe Isus euharisticul pentru adorație, ca o consecință a întregii cateheze și a celorlaltor celebrări liturgice, au făcut din intervențiile multor părinți sinodali adevărate invitații la o nouă reconsiderare și iubire a tainelor sfinte: sfânta Liturghie, Euharistia, Spovada și adorația.

Situațiile grele din regiunile unde se evidențiază criza vocațiilor și numărul mic de preoți au generat strigătul de ajutor și de solidaritate din partea acelor părinți sinodali cu lipsă de miniștri sacri către Bisericile bogate în vocații și preoți generoși și plini de credință.

Din România am fost prezenți doi părinți sinodali: mitropolitul Lucian Mureșan, arhiepiscop de Făgăraș și Alba-Iulia, din oficiu, ca și cap al unei Biserici sui iuris, adică al Bisericii Greco-Catolice, Unită cu Roma, și subsemnatul, cu delegație din partea Conferinței Episcopale Române. Atât Înaltul mitropolit Lucian cât și eu am făcut să se audă, să fie cunoscut rolul tainei euharistice în perioada grea a dictaturii, care, în clandestinitate, în închisori sau în libertate limitată și sever controlată, a fost izvorul unic al curajului, al unității și al speranței. Creștinii din România, de ambele rituri, au știut să prețuiască mult acest august sacrament și știu și astăzi să stea cât mai aproape de pâinea vieții, participând cu bucurie și entuziasm, respect și venerație la celebrarea sfintei Liturghii, a adorației sfinte și a duminicii.

* Care au fost cele mai importante propuneri care s-au făcut în acest sinod?

Cele mai importante propuneri se referă la aprofundarea și cunoașterea caracterului sacrifical și convivial al Euharistiei, la cateheza mistagogică legată de taina sfintei Liturghii, la redescoperirea adorației euharistice ca mijloc de trăire în atmosferă și tăcere sacră a prezenței divine, precum și a vieții spirituale, ce decurge din ea, la continuarea transmiterii mesajului celebrat în viața de toate zilele, sacralizând astfel momentele pelerinajului pământesc.

* Știm că au participat ca invitate și 12 delegații, reprezentanți ai altor Biserici și comunități ecleziale. Care a fost rolul lor și cum au privit sinodul, ținând cont, de exemplu, că Bisericile protestante nu au sacramentul Euharistiei?

Toți invitații Bisericilor creștine și ai comunităților ecleziale au participat cu multă bucurie la acest eveniment și au admirat caracterul colegial al discuțiilor sinodale manifestându-se impresionați de interesul sfânt al Bisericii Catolice și al celor prezenți față de taina euharistică. În intervențiile lor au arătat nu numai bucuria că au putut lua parte la sinod, ci și speranța că această taină, pâinea vieții, misterul prezenței lui Cristos în Biserică și în lume, va constitui încet-încet nucleul central al comuniunii desăvârșite.

Admirația celor din Biserica Ortodoxă a fost reliefată de reprezentantul patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu I, mitropolitul de Pergam, ES Ioannis Zizioulas, un adevărat teolog, care a ținut să precizeze marea satisfacție că Biserica Catolică știe să se exprime și în mod sinodal în problemele fundamentale ale vieții și tainelor creștine și că prețuiește așa de mult sfânta Euharistie. "Este păcat, a spus în final mitropolitul Ioannis, că avem aceleași convingeri cu privire la importanța Euharistiei, fără să trăim și să ne împărtășim la aceeași masă". Asta înseamnă că există de fapt recunoașterea unei trăiri comune a realității euharistice și o speranță întemeiată de realizare a unității Bisericilor, atât de mult dorită de Cristos.

Cei din Comunitățile Luterane și Anglicane au luat cuvântul și au exprimat și ei bucuria că au fost invitați și au putut participa la acest sinod, prezentând nu atât doctrina comunităților lor ecleziale în prezența reală a lui Cristos în Euharistie, despre care vorbesc și ei, cât mai ales urmările celebrării Cinei Domnului: beneficiul unei vieți noi în Cristos și frățietatea euharistică ce decurge din celebrarea aceluiași mister. Celebrarea Cinei Domnului trebuie să ne apropie și să ne unească, păstrând fiecare convingerile și apartenența la Biserica proprie.

* Într-una dintre zile ați avut o intervenție în cadrul sinodului. Care au fost principalele propuneri pe care le-ați făcut?

Intervenția mea în aula sinodală a cuprins o introducere biblică și teologică, o prezentare a trăirii euharistice în momentele grele a perioadei dictatoriale, ca singurul izvor de curaj și speranță, și în final două propuneri pentru a face și mai vie credința și venerația noastră, precum și iubirea pentru taina euharistică: prima, să fie numită nu numai sfânta Misă, ci și Marea și dumnezeiasca Liturghie, iar, a doua, tabernacolul să fie centrul oricărei biserici, așezat cât mai aproape de altarul de jertfă, nu ascuns într-un colț. Biserica este și trebuie să rămână loc sacru pentru celebrarea sfintei Liturghii, pentru păstrarea tainei sfinte și pentru rugăciunea de adorație.

* Credeți că vor urma schimbări în celebrarea Liturghiei sau în celelalte aspecte legate de Euharistie?

Sinodul nu va aduce modificări și nici schimbări radicale, ci doar accentuări ale aceleiași credințe, precizări și norme noi cu privire la celebrările sacramentale, un apel reînnoit la practica adorației și insistente chemări la descoperirea lui Cristos în mijlocul nostru.

Sinodul a adresat un mesaj către toți fiii Bisericii și către toți oamenii de bunăvoință, o adevărată chemare la curaj și speranță. Cu siguranță, cititorii vor fi informați cu privire la acest mesaj.

A consemnat pr. Cornel Cadar


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat