Satu Nou (Belcești): Consacrarea altarului și sfințirea bisericii
Comunitatea catolică din Satu Nou (Belcești), Parohia Cotnari, județul Iași, va trăi bucuria consacrării altarului și a sfințirii bisericii "Sf. Tereza". Liturghia solemnă și ceremoniile sfințirii vor fi duminică, 2 octombrie, la ora 11.00, episcop consacrator fiind PS Aurel Percă.
Lucrările de zidire a bisericii "Sf. Tereza" din Satu Nou, Belcești, au fost începute în vara anului 1992, fiind realizate în cea mai mare parte în regie proprie, sub directa coordonare a parohului Iosif Gherghel. Proiectul de execuție a fost realizat de arh. Mihai Maica, ing. Pavel-Leonard Mârț și ing. Iosif Cichi. Execuția lucrărilor de structură, finisaj și a altarului a fost proiectată și coordonată tehnic de ing. Pavel-Leonard Mârț. Biserica este construită în stil neogotic și are lungimea de 35 m, lățimea de 13 m, înălțimea cupolei ogivale centrale de 14 m, iar înălțimea turnului de 32 m.
lecturi: 22.