Roman: Consiliu ACC
Un consiliu al Acțiunii Catolice a Copiilor a avut loc sâmbătă, 9 aprilie 2005, la Roman, în Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus". Au fost prezenți reprezentanți din 11 parohii, animatorii spirituali: pr. Felician Tiba și pr. Tiziano Barraco, Claudia Budău, președinta Acțiunii Catolice a Copiilor la nivel diecezan, precum și pr. Anton Lucaci, responsabil cu Acțiunea Catolică a Copiilor în Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Roman.
Întâlnirea s-a deschis prin citirea unor fragmente cu referire la tineri, din Testamentul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, precum și din omilia cardinalului Joseph Ratzinger de la sfânta Liturghie de înmormântare a papei.
S-a făcut apoi un bilanț al activităților ACC din parohii, după care s-a discutat intens despre sărbătoarea diecezană a copiilor, care va avea loc în ziua de 4 iunie la Săbăoani.
În cadrul acestui subiect s-a prezentat și tabloul care va fi purtat după evenimentul de la Săbăoani în parohia care va organiza anul viitor această sărbătoare. Tabloul, care îl reprezintă pe Isus chemându-i și binecuvântându-i pe copii, se vrea o variantă, pentru sărbătoarea copiilor, a crucii care este primită de tinerii parohiei care urmează să organizeze Ziua Tinerilor la nivel diecezan.
Tot cu această ocazie a fost prezentat și ecusonul pe care îl va primi fiecare copil atunci când va ajunge la Săbăoani, la centru de primire, ecuson care conține, pe lângă nume, și parohia de proveniență, programul de cântece, un mic istoric al sărbătorii copiilor la nivel diecezan, o rugăciune care va încheia sărbătoarea propriu-zisă, precum și programul exact al zilei.
Alte amănunte strict administrative au rămas să fie discutate și făcute cunoscute la o dată ulterioară. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire pentru tot ceea ce providența divină ne oferă din marea sa bunătate.
Pr. Felician Tiba
lecturi: 123.