Iaşi: Cuvântul de învăţătură al PS Gherghel de la întâlnirea ecumenică din catedrala ortodoxă

Înalt Preasfinţia voastră mitropolit Daniel,
Preasfinţiile voastre,
Cucernici şi venerabili părinţi,
Dragi studenţi şi elevi,
Cuvioase surori, dragi credincioşi,

"Cristos unica temelie a Bisericii" (1Cor 3,1-23)
"Cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe" (In 15,5)

Trebuie să ne bucurăm şi să-l preamărim pe Dumnezeu că ne oferă şi anul acesta posibilitatea de a ne uni în rugăciune şi reflecţie pentru a ne aduce astfel contribuţia noastră la rugăciunea lui Cristos care a dorit şi doreşte ca ucenicii săi, poporul său cel nou, Biserica, să fie una.

Trebuie să le fim recunoscători înaintaşilor noştri care ne-au lăsat o moştenire plăcută, atunci când au stabilit un timp special pentru rugăciune (fie între sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru din calendarul latin şi cea a Convertirii Sfântului Paul din calendarul creştin general, ca un semn simbolic şi ca o chemare la convertire spre înţelegerea unităţii, fie în jurul Rusaliilor, care reprezintă o altă dată simbolică pentru invocarea darului unitatea Bisericii, operă expresă a Duhului Sfânt).

Trebuie să ne folosim de această fericită ocazie şi să găsim şi altele asemănătoare pentru a exprima gradul de apropiere şi de comuniune pe care Bisericile le-au atins pe acest drum şi pentru a înălţa în cor strigătul de unitate şi de frăţietate ca să împlinim astfel voinţa lui Cristos.

Ne bucurăm că suntem aici, continuând o tradiţie, care sperăm să ne aducă roade bogate, deoarece vrem să ne arătăm şi să declarăm unirea noastră cu Cristos, viaţa care lucrează prin Duhul său în noi şi ne pregăteşte astfel pentru a produce roade bogate.

Cât de minunată şi bogată reflecţie ne oferă în această privinţă apostolul neamurilor în Scrisoarea către Corinteni (1Cor 3,1-23). Adevărul prezentat de el este fundamental şi constituie un punct de sprijin pentru întreaga lucrare de desăvârşire a unităţii Bisericii după voinţa întemeietorului, pentru că temelia unică şi adevărată a Bisericii este Cristos.

Avem, în aceste zile, ocazia să aprofundăm punctul de vedere al apostolului neamurilor care, pătrunzând în mesajul şi intenţia lui Cristos cu privire la Biserica sa, se adresează credincioşilor din timpul său arătându-le care sunt realităţile în care ei trăiesc şi care trebuie să fie atitudinea lor faţă de planul lui Cristos. Apelul prezentat de sfântul Paul corintenilor are menirea de a anima credinţa lor spirituală într-o lume care era de multe ori ostilă valorilor evangheliei. Pentru a le arăta marele adevăr al credinţei lor în evanghelie şi în Biserică, el îi cheamă pe corinteni să nu se lase divizaţi de munca unuia sau altuia dintre vestitori, cum ar fi Paul, Apolo sau Chefa, ci să ştie toţi că cel care consolidează şi face rodnică Biserica este numai Dumnezeu şi că temelia întregii construcţii trebuie să fie şi să rămână, Cristos. "Nimănui nu-i este îngăduit să pună altă temelie decât aceea care există deja, adică, Isus Cristos".

Pentru apostolul Paul sau Petru sau pentru orice apostol şi ucenic, cu toată munca şi strădania lor personală, cel care face să crească Biserica, o însufleţeşte şi o apără este doar unul, Dumnezeu-Cristos, el fiind întemeietorul, el fiind izvorul din care se adapă, el fiind stânca, piatra unghiulară şi fundamentală la care se adaugă doar slujitori şi muncitori pentru a descoperi această realitate.

Ideea de a prezenta această învăţătură şi acest adevăr drept subiect de reflecţie şi meditaţie pentru Săptămâna de rugăciune, din anul acesta 2005, aparţine grupului pregătitor format din reprezentanţii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (din partea Bisericii Catolice) şi Comisia "Credinţă şi Constituţie" (din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor), care a luat drept cadru de aplicare a aceleiaşi realităţi din Corint situaţia Bisericii din Slovacia, unde Bisericile din această ţară, de mai bine de zece ani, au cunoscut o perioadă de reînnoire şi de dezvoltare rodnică în comparaţie cu timpul celor 40 de ani de greutăţi şi persecuţii din timpul totalitarismului comunist şi ateu.

Ideea şi gândul călăuzitor al membrilor acestui grup, nu numai că a fost şi rămâne inspirat, ci el se potriveşte de minune cu realitatea prezentată de apostolul Paul din cadrul primilor ani ai Bisericii şi mai mult şi de fapt se potriveşte cu realităţile din ţările noastre, mai exact din România, care a avut o astfel de situaţie, şi în parte continuă să o aibă.

• Este cu adevărat nevoie să creştem în credinţă pentru a creşte în unitate.

• Este nevoie de umilinţă în slujirea noastră pentru a descoperi adevăratul izvor al unităţii

• Este nevoie să descoperim unica temelie pentru a construi adevărata Biserică prin slujirea noastră.

Un program ce va fi dezvoltat zi de zi în această binecuvântată perioadă de reflecţii şi rugăciuni şi care ne va face să ne întrebăm asupra câtorva lucruri fundamentale în lucrarea noastră ecumenică.

1. Vestim noi cu adevărat împreună evanghelia (nu a noastră, ci a lui Cristos), recunoscând şi împărtăşind darurile pe care Domnul le acordă Bisericilor?

2. Acceptăm misiunea complementară a Bisericilor noastre în contextul realităţilor noastre locale?

3. Recunoaştem primatul lui Cristos, ai cărui slujitori suntem?

4. Lucrăm împreună în opera lui Dumnezeu? Suntem convinşi că trebuie să unim toate eforturile şi rugăciunile noastre pentru a fi cu adevărat slujitori ai evangheliei şi nu patroni şi stăpâni pe un lucru ce nu este al nostru, ci al altuia, al lui Dumnezeu?

Prima zi din octava de rugăciune ne propune o aplicare a primei părţi din Prima Scrisoare către Corinteni cap. 3 (1-4) - chemarea la maturitatea spirituală, iar celelalte ne vor chema rând pe rând la alte gânduri:

2. Dumnezeu dă creşterea (5-9).

3. Cristos este temelia (10-11).

4. Să se zidească pe această temelie (12-13).

5. Dumnezeu judecă eforturile noastre de constructori (14-15).

6. Voi sunteţi templul lui Dumnezeu (16-17).

7. Viaţa în Cristos, nebunie şi înţelepciune (18-20).

8. Sunteţi ai lui Cristos (21-23).

Un program minunat, care sperăm că va transforma inimile noastre făcându-ne să devenim mai dispuşi pentru a contribui la consolidarea unităţii şi la creşterea împărăţiei lui Dumnezeu.

În lumina acestui text şi a evangheliei propuse pentru prima zi, cu care inaugurăm săptămâna de rugăciuni, suntem invitaţi la o transformare, la o creştere şi maturizare în gândirea şi credinţa noastră.

Apostolul Paul, în Scrisoare pe care o adresează comunităţii din Corint, unde a desfăşurat o misiune importantă şi a pus bazele credinţei, îi cheamă pe interlocutorii săi, cu mult tact, cu mult zel şi cu hotărâre la maturitate spirituală. Laudă darurile pe care Dumnezeu le-a acordat acestei comunităţi, însă în acelaşi timp menţionează zvonurile de dezbinare care au ajuns până la el; spunându-le: "Eu sunt al lui Paul, eu sunt al lui Apolo, eu sunt al lui Chefa", îi întreabă direct: "Oare Cristos este împărţit?"

Apostolul Paul are curajul să le spună clar ascultătorilor săi, să-i definească spunându-le că sunt "ca nişte oameni trupeşti, prunci în Cristos", simţind că nu le poate vorbi deocamdată ca unor oameni spirituali. El consideră fidelitatea şi convingerea lor încă "imatură" şi neconformă cu spiritul lui Cristos. Cuvintele lui sunt dure, nu numai pentru comportarea lor uneori simplu meschină, ci şi pentru că această atitudine este în contrast puternic cu măreţia şi originea divină a vocaţiei lor creştine, devreme ce ei sunt numiţi templul lui Dumnezeu în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu. Ei, prin credinţa primită, aparţin lui Cristos de la care vor primi toate. Această identitate cu Cristos le impune o misiune: "Ei au cunoscut prin Paul şi împreună cu el misterul ascuns de-a lungul veacurilor" şi trebuie să vestească acest mister proclamând marea lucrare răscumpărătoare a lui Dumnezeu în Cristos.

Diviziunile dintre ei erau o contramărturie a acestei învăţături, deoarece ei se considerau a unuia sau ai altuia dintre apostoli şi evanghelizatori, uitând că de fapt ei nu sunt mântuiţi de ei, ci de unui singur, Cristos. Iată sensul întrebării sfântului Paul: Oare Cristos este împărţit?

Nu erau suficient de maturi şi nu reuşeau să facă distincţia fundamentală a apartenenţei lor.

Oare nu continuă şi astăzi o astfel de atitudine? Oare nu trebuie să ne acuzăm şi noi de o lipsă de maturitate, de o lipsă de înţelegere a măreţiei misiunii noastre şi a viziunii creştine despre Biserica sa?

Evanghelia de astăzi vine să confirme un adevăr: adevărul viţei şi al mlădiţelor; trebuie să rămânem uniţi cu el, trebuie să ne simţim mereu legaţi de el, şi nu atât de cei care îngrijesc viţa de vie, de cei care o cultivă, de lucrătorii şi vestitori evangheliei.

Legătura noastră trebuie să fie strânsă, vie şi conştientă că de fapt aparţinem numai lui Cristos. Dacă vrem să aducem rod, trebuie să avem ca unică temelie în Biserică pe Cristos; toţi ceilalţi care ne stau alături ne susţin în a nu ne rupe niciodată de el.

Îl rugăm astăzi cu toţii să ne facă să înţelegem aceste adevăruri fundamentale şi această apartenenţă a noastră la Cristos pentru a putea face ca Biserica să fie locul întâlnirii noastre cu el, viţa, izvorul şi temelia întregii noastre existenţe creştine.

Înalt Preasfinţia voastră,
Dragi fraţi şi surori,

Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne oferă ocazia să descoperim acest adevăr împreună, noi, fiii Bisericilor catolice şi ortodoxe, şi aşa să ne reînnoim cu o inimă sinceră, spre a grăbi timpul realizării deplinei unităţi.

Ne rugăm cu toţii:

Dumnezeule al milostivirii, tu ne chemi mereu la o maturitate spirituală mai mare. Tu vrei să fim ai tăi. Deschide-ne inimile şi spiritul nostru la măreţia chemării tale şi ajută-ne să perseverăm în drumul unităţii în comuniune cu Paul, Apolo şi Chefa, angajându-ne prin credinţa noastră să cooperăm la desăvârşirea şi împlinirea operei tale răscumpărătoare în lume. Amin.

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 123.