|
Iași: A treia sesiune plenară a Sinodului (I) Convocat de către PS Petru Gherghel la 8 decembrie 2001, Sinodul Diecezei de Iași, după mai multe etape, se apropie de final. Acum e momentul sesiunilor plenare (9, 17, 25 noiembrie și 2 decembrie), urmând ca închiderea solemnă să aibă loc la 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. În Moldova, iarna a început să-și arate colții. Zăpada și ghețușul i-au speriat pe unii pentru cea de-a treia sesiune plenară de joi, 25 noiembrie. Sesiunea a început printr-o sfântă Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel la ora 9.30. Încetul cu încetul preoți, laici și persoane consacrate au început să umple catedrala și apoi sala sinodală. De la Botoșani la Galați și de la Huși la Piatra Neamț, reprezentanți ai tuturor realităților diecezei, din toată Moldova și nu numai, au venit la Iași pentru adunarea sinodală. Invitați speciali pentru această sesiune au venit de la București, Cluj și Roma. "Forme de trăire ale vieții creștine" a fost tematica generală. S-au analizat stările de viață prezente în dieceză: căsătoria și familia, preoții, călugării și laicii. La Liturghie s-au citit din Scrisoarea către Efeseni (4,1-7.11-20), pasajul în care apostolul neamurilor spune că în Biserică sunt mai multe daruri. Evanghelia a fost din Ioan (15,1-16), pasajul în care Cristos spune că el este vița iar noi mlădițele. După ce a explicat lecturile, la omilie, păstorul diecezei a spus: "Înțelegând apartenența noastră la Biserica locală trebuie să descoperim fiecare locul nostru în cadrul acestui organism viu: episcopul, preoții, persoanele consacrate, familiile - părinții, tinerii, copiii, laicii, întregul popor al lui Dumnezeu. Vom analiza astăzi tocmai această realitate a Bisericii locale unde vom putea descoperi și mai bine cum ne corelăm împreună spre edificarea aceluiași trup mistic al lui Cristos și cum trebuie să contribuim la binele întregului organism care este Biserica". Rugăciunea de laudă de la Liturghie a fost urmată în sala sinodală de prezentarea celor patru teme, discuții, propuneri și votarea propozițiilor. Înainte de a începe prezentarea temelor a fost întronizată Sfânta Scriptură și s-a făcut o rugăciune. Secretariatul, prin pr. Alois Moraru, a prezentat un raport asupra celei de-a doua întâlniri desfășurată cu o săptămână în urmă. Concluziile Secretariatului au fost clare: primele două întâlniri s-au bucurat de participare și de interes deosebit. Din cei 316 membri convocați (195 de preoți, 19 persoane consacrate, 102 credincioși laici) au fost aproape toți. Rodul muncii participanților s-a concretizat în temele și propozițiile prezentate, în noi sugestii și propoziții adunate după cele două întâlniri: în total peste 200 de pagini. Moderator al celei de-a treia sesiuni a fost pr. Dumitru Patrașcu. "Căsătoria și familia creștină: identitate și misiune" a fost prima temă, fiind prezentată de pr. Isidor Chinez. În centrul atenției, pentru a fi analizate, au stat aspecte legate de pastorația familiei, familiile aflate în situații dificile, pregătirea la căsătorie și la viața de familie, celebrarea căsătoriilor etc. Au fost propuse, în cadrul discuțiilor: cursuri de pregătire la căsătorie; întâlniri între familii, între preoți și părinții celor care vor să se căsătorească; pregătire și cateheză intensă și prelungită pentru Căsătorie; accentul pe rugăciunea în familie, pe participarea la Liturghie și sacramente, promovarea celebrării Zilei Familiei, implicarea laicilor în pregătirea logodnicilor; sobrietatea la nunți, eliminarea superstițiilor; grijă pentru educația adolescenților și tinerilor. S-au prezentat și situații mai dificile "Ce facem, a întrebat o participantă, când un soț o ia razna, bea, face datorii? Ce se poate face pentru protejarea copiilor". Au vorbit apoi invitații speciali, implicați în munca cu familiile. Marina Fara, membră a Consiliului Pontifical pentru Familii, a apreciat mărturisirea valorilor familiei, efortul care se face pentru salvarea familiilor în Dieceza de Iași, grija preoților pentru familii "Acestea sunt garanții pentru timpuri mai bune", a spus ea. A propus apoi schimburi de experiențe între dieceze, pentru ca atacurile împotriva familiei să fie înfruntate împreună...; a exprimat recunoștința pentru că în Dieceza de Iași se face pregătirea preoților care fac pastorație în Arhidieceza de București. A sugerat extinderea programului "Tineri pentru o viață curată". Oana și Radu Capan de la Cluj au prezentat situl și revista pentru familii. Pe lângă faptul că situl și revista promovează o cultură și o civilizație a vieții, "scopul lor este de a ajuta familia în formarea permanentă și pe tineri care vor să întemeieze familii", a spus Radu Capan. Oana Capan a subliniat că revista a apărut pentru că "s-a simțit nevoia ca familiile să aibă o revistă a lor... Este un instrument pentru familii și pentru cei care lucrează în pastorația familiei". Maria Gherghel de la Roman a prezentat programul Centrului de Ajutor pentru Viață. Cea de-a doua temă: "Prezența laicilor în Biserică, societate, cultură și politică" a fost prezentată de pr. Fabian Doboș. Au fost analizate aspecte legate de participarea activă la viața Bisericii, la Liturghie și implicarea laicilor în diferite activități de animare liturgică și pastorală, formarea grupurilor de cateheți laici, cursuri în vederea formării permanente a laicilor, implicarea în domeniile social, cultural și politic. S-au propus, printre altele, încurajarea și susținerea Acțiunii Catolice, conștientizarea că e un ajutor pentru pastorație... Laicii au fost provocați să-și spună părerea. Cum era de așteptat, primele două teme au făcut ca aceștia sa se înscrie mai mulți la cuvânt. Care le sunt impresiile și cum au înțeles ei rolul laicului în Biserică? Unii dintre ei au răspuns la întrebările de mai sus.
În după-amiaza zilei de joi, 25 noiembrie, lucrările sinodale au fost reluate, după ce, în pauza de prânz, Secretariatul Sinodului a prezentat câteva date statistice legate de "Sinodul în parohiile diecezei". Pr. Iosif Păuleț a propus cea de-a treia temă a zilei: "Preoții și vocația la Preoție în slujirea diecezei". Au fost analizate: formarea preoților, activitate și colaborare mai intensă cu enoriașii, ajutorarea parohiilor mici, formarea viitorilor preoți (sprijinul din partea familiei, profesorilor și a preoților), favorizarea vocațiilor la preoție, pregătirea și celebrarea Zilei Vocațiilor. În cadrul discuțiilor, printre altele, s-au propus: animarea vocațională în parohii; campusuri vocaționale; colaborare cu diferite ordine călugărești; însoțirea tinerilor și a copiilor în drumul lor spre Cristos; asociații pentru preoți; implicarea comunității; grijă din partea parohilor pentru seminariștii a căror părinți sunt plecați în străinătate; angajarea preoților tineri în activitățile diecezei; rotația parohilor; implicarea preoților în descoperirea și promovarea vocațiilor; sprijinirea profesorilor din seminarii; promovarea zilelor de reculegere... Cea de-a patra temă, "Vocația la viața consacrată și persoanele consacrate în slujirea diecezei", a fost propusă de pr. Iosif Bisoc și au fost puse spre dezbatere aspecte legate de animarea vocațională a tinerilor, valorizarea Zilei Persoanelor Consacrate, cateheză susținută și adecvată, activitatea pastorală și formarea călugărilor, colaborarea mai bună cu pastorația diecezei, cunoașterea vieții consacrate etc. S-au propus: implicare în pastorație după carisma proprie fiecărei congregații; necesitatea de a alcătui un plan pastoral comun; cunoașterea și promovarea diferitelor carisme; prezența mai multor congregații înseamnă o bogăție... Preoți, călugări și călugărițe s-au înscris la cuvânt și au venit cu propuneri. Un preot și o călugăriță, prezenți la lucrările sinodale, au exprimat gândurile lor.
"Biserica crește în acest timp de har, a spus PS Aurel Percă spre finalul întâlnirii. Din ce am ascultat azi vedem cum problemele sunt mai urgente și ne provoacă mai mult...; am văzut ce înseamnă implicarea laicilor în viața Bisericii... Sinodul nu trebuie să fie paranteze săptămânale, ci o creștere... Protagonistul este tot poporul lui Dumnezeu și azi am avut ocazia să contemplăm această Biserică... Să ne caracterizeze gândul de a da curs invitației Mântuitorului de a înainta în larg...". Preoții Bartolomeu Blaj și Petru-Bogdan Răchiteanu s-au întors recent din Ecuador. Părintele Bartolomoeu a povestit în fața participanților experiența de trei luni în Ecuador... nevoia de preoți care se simte acolo... necesitatea de a duce evanghelia în acele ținuturi în care o parohie ajunge până la 109 sate. PS Petru Gherghel a încheiat sesiunea îndemnând să nu se uite ceea ce a spus Cristos: "Rămâneți în dragostea mea, fără mine nimic nu puteți face". A subliniat ceea ce s-a spus la Radio Vatican că în Dieceza de Iași se lucrează la temelie pentru a întări zidurile: sus în catedrală participanții se roagă, iar jos în sala sinodală se analizează... Cele 17 teme au fost împărțite în patru arii tematice analizate în patru zile din lunile noiembrie și decembrie. Marți, 9 noiembrie, a avut loc prima sesiune cu tema generală "Prezența Bisericii în educația și formarea oamenilor"; s-au analizat: preocuparea Bisericii locale pentru instruirea și educația catolică în școală, pastorația tinerilor și copiilor, precum și impactul cu mass-media. Miercuri, 17 noiembrie, a avut loc cea de-a doua sesiune. Sub aria tematică "Trei slujiri fundamentale", au fost puse în discuție chestiuni legate de evanghelizare și catehizare, liturgie și caritate. A patra sesiunea plenară va avea loc joi, 2 decembrie, cu tema generală: "Viața și misiunea Bisericii" analizată prin prisma structurilor ecleziale, bunurile economice, implicarea Bisericii locale în misiunea "ad gentes", în ecumenism și preocuparea ei față de emigranți. Stolele sau eșarfele, insignele, ecusoanele, mapele și foile pe care le-au primit participanții purtau aceeași emblemă: Cristos în barcă îi spune lui Petru: "Înaintează în larg". "Înaintează în larg" a însemnat pentru sesiunea a treia a Sinodului diecezan analiză și căutare de soluții la aspecte legate de familie, laici, preoți și persoane consacrate. În același timp a însemnat și împărtășirea bucuriilor și speranțelor, a ceea ce avem în comun, a faptului că lucrăm în aceeași Biserică și dorim să-l slujim mai mult pe Cristos Domnul, fiecare după darul și chemarea pe care le-a primit. Pr. Cornel Cadar lecturi: 123.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |