Vizită pastorală în Parohia Fundu Răcăciuni
În zilele de 23 și 24 octombrie s-a desfășurat în Parohia Fundu Răcăciuni vizita pastorală a PS Petru Gherghel. Având ca patroană pe sfânta Fecioară Maria, ajutorul creștinilor, cu o biserică din 1930, comunitatea din Fundu Răcăciuni are 470 de familii, cu 1.900 de credincioși.
Păstorul diecezei a fost întâmpinat sâmbătă, 23 octombrie, în centrul localității de către parohul comunității, pr. Eugen Ciuraru, și mulți credincioși. La intrarea în biserică, episcopul era așteptat și de bolnavii și bătrânii din comunitate, care au fost aduși la biserică cu căruțele sau cu mașinile pentru a-l saluta pe păstorul diecezei. În biserică episcopul le-a explicat tuturor rolul vizitei pastorale, al Sinodului diecezan și s-a anunțat programul. După ce i-a salutat pe credincioși, Preasfințitul a condus rugăciunea Rozariului, iar în timpul Liturghiei de la ora 17.30 a stat la scaunul de Spovadă.
Duminica, 24 octombrie, episcopul a prezidat sfânta Liturghie a copiilor de la ora 8.30, după care s-a întâlnit cu copiii parohiei (circa 200, mulți dintre ei îmbrăcați în costume naționale specifice). A urmat Liturghia pontificală de la ora 11.00. Episcopul a vorbit despre rolul familiei și despre exemplul pe care trebuie să-l dea toți creștinii în trăirea lor zilnică. După Liturghie i-a întâlnit pe tinerii parohiei pe care i-a încurajat să fie mereu atașați de valorile pe care le-au primit de la părinții și înaintașii lor. A urmat apoi întâlnirea cu membrii din comisia sinodală parohială.
După-amiază a urmat Rozariul, Liturghia de seară și binecuvântarea cu preasfântul sacrament care a însemnat și încheierea vizitei pastorale.
În tot acest timp a fost și la dispoziția persoanelor care au dorit să stea de vorbă cu el.
Pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 123.