Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tărâța: Sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Duminică, 17 octombrie, într-o atmosferă de mare sărbătoare religioasă și civilă, a avut loc sfințirea bisericii din Tărâța, județul Bacău, considerată de mulți o adevărată minune a timpurilor noastre. Ceremonia sfințirii bisericii și a consacrării altarului a fost prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel, însoțit de episcopii Aurel Percă, Anton Coșa și Cornel Damian. La sfânta Liturghie, animată de corul bisericii catolice din Moinești și fanfara orașului Medgidia, au participat aproape 50 de preoți, sute de credincioși și numeroase autorități civile.

În cuvântul de salut, parohul de Tărâța, pr. Valentin Ciceu, a evocat emoția pe care a trăit-o comunitatea catolică pe care o păstorește, văzând cum sub ochii lor s-a petrecut o minune. Fiind o comunitate mică și fără prea multe posibilități materiale, localnicii erau conștienți că nici "în 200 de ani nu se putea face o biserică așa mare și frumoasă" - după cum spunea un credincios. După ce a parcurs succint etapele istorice ale evoluției comunității și bisericilor, părintele a elogiat contribuția acelora care au răspuns afirmativ și au contribuit la ridicarea acestui lăcaș de cult - a treia biserică catolică din Tărâța. După ce a mulțumit episcopilor de Iași pentru încrederea și susținerea pe care i-au acordat-o, pr. Ciceu i-a evidențiat pe cei doi protagoniști ai acestei ctitorii: pr. Iosif Antoci și pr. Toma Encuță, care au făcut posibilă înfăptuirea acestei minuni, cum a subliniat și Preasfințitul Gherghel la finalul Liturghiei. Mulțumiri speciale au fost adresate specialiștilor care au proiectat și executat biserica. A urmat citirea listei acelora care au contribuit financiar și cu materiale la construirea acestei biserici: episcopi, parlamentari, autorități locale, avocați, oameni de afaceri, preoți și mulți credincioși din Tărâța, Săbăoani, Faraoani, Padova, Oțeleni și din alte comunități din țară și străinătate.

A urmat binecuvântarea apei cu care s-au stropit pereții bisericii și credincioșii. Deschiderea ușii bisericii și înmânarea cheii au fost momente emoționante atât pentru episcopi, cât și pentru credincioși, întrucât au putut vedea apoi frumusețea interioară a "casei Domnului" din Tărâța: "un adevărat bibelou" - după cum spunea un preot care a participat la sărbătoare.

După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu și omilia ținută de episcopul de Chișinău - Preasfințitul Anton Coșa -, a avut loc ceremonia de consacrare a altarului și a pereților bisericii. Cântarea litaniei tuturor sfinților, rugăciunile și cântările speciale au făcut ca gesturile liturgice să capteze atenția numeroaselor personalități politice și economice, provocând în sufletele lor o adevărată bucurie și satisfacție "pe care o trăiești o dată la 10 ani" - cum afirma unul dintre ei.

Finalul Liturghiei a fost, de asemenea, foarte emoționant. Cuvintele pline de duh ale Preasfințitului Petru Gherghel, citirea binecuvântării speciale pe care credincioșii din Tărâța au primit-o din partea Sfântului Părinte, schimburile de daruri și proclamarea decretului episcopal au constituit momente ce vor rămâne mult timp în memoria celor prezenți la celebrare.

Sărbătoarea sfințirii bisericii din Tărâța a continuat în spațiul din jurul bisericii și în salonul de nunți al satului, unde toți cei prezenți au servit prânzul și au ascultat frumoasele melodii interpretate de fanfara orașului Medgidia. În cadrul acestei întâlniri, primarul comunei Pârjol i-a acordat Preasfințitului Petru Gherghel diploma de cetățean de onoare al comunei, iar părintele Valentin Ciceu a înmânat, în numele episcopului, diplome de onoare celor care au contribuit mai mult la înfăptuirea acestei "adevărate minuni" a timpurilor contemporane.

Pr. Alois Moraru


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat