Iași: Liturghie specială urmată de un spectacol de teatru
Duminică, 17 octombrie, în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, s-a celebrat o sfântă Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, cu ocazia Zilei Misiunilor. La Liturghie au participat PS Aurel Percă și preoți din Iași.
La începutul sfintei Liturghii, Preasfințitul a evidențiat că activitatea misionară implică un program intens de rugăciune și o prezență activă și reală în mijlocul celor cărora li se vestește evanghelia.
În cadrul omiliei, pr. Cornel Cadar, mergând pe aceeași linie cu mesajul Sfântului Părinte dat cu ocazia Celei de-a LXXVII-a Zile Mondiale a Misiunilor, a subliniat legătura strânsă între activitatea misionară și sacramentul sfintei Euharistii, în care "Biserica își recunoaște mai bine mandatul misionar", de asemenea, suferința creștinilor din multe țări, precum Iran, Sudan, Kuwait sau China (unde preoții sunt condamnați la închisoare pentru credință) și faptul că trebuie să ne susținem proprii misionari din Coasta de Fildeș, Kenya sau Ecuador.
Pentru că toți creștinii sunt chemați să fie misionari ai evangheliei, adică ai vieții, la finalul sfintei Liturgii a avut loc un spectacol de teatru intitulat: Insomnie sau coșmar, susținut de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Asistență Socială, din cadrul Universității "Al.I. Cuza" Iași. Autoarea acestei meditații artistice este doamna Doina Iarcuczewicz, actriță la Teatrul "Luceafărul" din Iași. Într-o frumoasă colaborare, studenții Marta Petrila (Hălăucești), Lucian Pal (Bacău), Ioana Dancă, Tereza Bulai, Andreea Gașpal și Maria Budău (Tămășeni), unindu-și calitățile artistice, au provocat la meditație credincioși din cele trei parohii ieșene, prezenți la spectacol împreună cu episcopul Petru Gherghel și episcopul auxiliar Aurel Percă.
Acest produs artistic a luat naștere la inițiativa coordonatorilor proiectului "Familie, devii ceea ce ești: comunitate de viață și de iubire!" Spectacolul încununează prima etapă de desfășurare a proiectului mai sus-menționat. Tematica piesei de teatru este: lupta pentru viața nenăscută, subiectul central fiind avortul. Acțiunea se desfășoară într-un context de viață actual și alarmant pentru oricare destinatar al spectacolului. Primii beneficiari ai meditației teatrale au fost cursanții proiectului, studenții, chemați să fie misionari ai iubirii, oferind oamenilor, prin artă, perle de lumină care să-i determine să prețuiască familia, leagănul sfânt în care Dumnezeu așază viața.
La finalul acestui spectacol, doamna Doina Iarcuczewicz a primit din partea PS Petru Gherghel medalia jubiliară, decernată ca un act de mulțumire și apreciere a efortului și a jertfei aduse pentru promovarea vieții la noi în dieceză.
Marta Petrila și Marius-Claudiu Dumea
lecturi: 123.