|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Noi apariții la Editura "Presa Bună"
La Editura "Presa Bună" a apărut al 43-lea număr din colecția Documente, cu titlul Notă doctrinară privind unele chestiuni referitoare la angajamentul și comportamentul catolicilor în viața politică, care a fost semnat la data de 24 noiembrie 2002 și a fost emis de către Congregația pentru Doctrina Credinței.
Documentul este adresat episcopilor Bisericii Catolice și, în mod special, politicienilor catolici și tuturor credincioșilor laici chemați să participe la viața publică și politică în societățile democratice. "Prezenta Notă nu are pretenția de a relua întreaga învățătură a Bisericii în materie, rezumată, de altfel, în liniile sale esențiale, în Catehismul Bisericii Catolice, ci intenționează doar să reamintească unele principii proprii ale conștiinței creștine, care inspiră implicarea socială și politică a catolicilor în societățile democratice. Și aceasta pentru că, în aceste timpuri, adesea din cauza precipitării evenimentelor, au apărut orientări ambigue și poziții discutabile, care fac oportună clarificarea aspectelor și dimensiunilor importante ale tematicii în discuție" (nr. 1).
* * *
A văzut lumina tiparului, la Editura "Presa Bună", exortația apostolică Redemptoris custos, cel de-al 44-lea document din colecția Documente, semnat de papa Ioan Paul al II-lea la 15 august 1989.
Exortația prezintă imaginea și misiunea sfântului Iosif în viața lui Cristos și a Bisericii. "La centenarul publicării scrisorii enciclice Quamquam pluries a papei Leon al XIII-lea și în spiritul cinstirii multiseculare a sfântului Iosif - scrie papa Ioan Paul al II-lea -, doresc să ofer considerației voastre, dragi frați și surori, câteva reflecții despre cel căruia Dumnezeu 'i-a încredințat grija comorilor sale cele mai prețioase'. Împlinesc această datorie pastorală cu bucurie, pentru ca să crească în toți devoțiunea față de patronul Bisericii Universale și iubirea față de Răscumpărătorul pe care el l-a slujit în mod exemplar" (nr. 1).
* * *
A apărut, la Editura "Presa Bună", numărul 45 din colecția Documente, purtând titlul Fenomenul sectelor sau al noilor mișcări religioase. Documentul a fost dat publicității la data de 7 mai 1986 de către Secretariatul pentru Unirea Creștinilor, Secretariatul pentru Necreștini, Secretariatul pentru Necredincioși și Consiliul Pontifical pentru Cultură.
Pentru a răspunde la o preocupare manifestată de diferite conferințe episcopale, s-a redactat un studiu asupra prezenței și activității "sectelor", a "noilor mișcări religioase" și a "cultelor". Raportul provizoriu Fenomenul sectelor sau al noilor mișcări religioase se bazează pe răspunsurile (în număr de cca. 75) la un chestionar și pe documentația primite la 30 octombrie 1985 din partea conferințelor episcopale regionale și naționale. Raportul oferă un prim cadru general și este împărțit astfel: 1) Introducere; 2) Motivele expansiunii acestor mișcări și grupări; 3) Provocări și abordări pastorale; 4) Concluzie; 5) Invitația din partea Sinodului din 1985; 6) Teme pentru ulterioare studii și cercetări; 7) Partea bibliografică; 8) Anexe.
* * *
La Editura "Presa Bună" a apărut, în colecția Mesaje, cu numărul 46, mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia celei de-a LXXVIII-a Zile Mondiale a Misiunilor. Mesajul ce poartă titlul "Euharistia și misiunea" a fost semnat de suveranul pontif la Vatican, la data de 19 aprilie 2004.
"În Euharistie retrăim misterul Răscumpărării care culminează în jertfa Domnului, așa cum observă cuvintele consacrării: 'Trupul meu dăruit pentru voi...; sângele meu, vărsat pentru voi' (Lc 22,19-20). Cristos a murit pentru toți; pentru toți este darul mântuirii, pe care Euharistia îl face prezent în mod sacramental de-a lungul istoriei: 'Faceți aceasta în amintirea mea' (Lc 22,19). Această poruncă este încredințată miniștrilor hirotoniți prin sacramentul hirotonirii. La acest banchet și jertfă sunt invitați toți oamenii, pentru a putea participa astfel la însăși viața lui Cristos" (nr. 2). "La sfârșitul fiecărei sfinte Liturghii, când celebrantul lasă mulțimea să plece prin cuvintele 'Ite, Missa est', toți trebuie să se simtă trimiși ca 'misionari ai Euharistiei' pentru a răspândi în orice mediu marele dar primit. Într-adevăr, cine îl întâlnește pe Cristos în Euharistie nu poate să nu proclame prin viața sa iubirea milostivă a Răscumpărătorului" (nr. 4).
* * *
Notă doctrinară privind unele chestiuni referitoare la angajamentul și comportamentul catolicilor în viața politică
Congregația pentru Doctrina Credinței, Ed. "Presa Bună", 2004, ISBN 973-8191-55-6, 10x14cm, 32 p., 15.000 lei
Redemptoris custos
Ioan Paul al II-lea, Ed. "Presa Bună", 2004, ISBN 973-8191-56-4, 10x14cm, 50 p., 20.000 lei
Fenomenul sectelor sau al noilor mișcări religioase
Secretariatul pentru Unirea Creștinilor, Secretariatul pentru Necreștini, Secretariatul pentru Necredincioși, Consiliul Pontifical pentru Cultură, Ed. "Presa Bună", 2004, ISBN 973-8191-57-2, 10x14cm, 58 p., 22.000 lei
Mesajul cu ocazia Celei de-a LXXVIII-a Zile Mondiale a Misiunilor
Ioan Paul al II-lea, Ed. "Presa Bună", 2004, 10x14cm, 10 p., 5.000 lei
* * *
Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă:
- prin poștă: Librăria Presa Bună, Bd. Ștefan cel Mare, 26; 700064 - Iași;
- prin fax: 0232/211527;
- prin telefon: 0232/212003, interior 67:
luni, marți, orele 12.00-13.00 și 14.00-18.00;
miercuri, joi, vineri, orele 8.00-13.00;
- prin e-mail: cornel@mail.dntis.ro;
- prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.
lecturi: 123.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|