CAV Roman: Formarea formatorilor
În exortația apostolică "Familiaris consortio", papa Ioan Paul al II-lea nominalizează între lucrătorii în pastorația familiei și pe laicii specializați. Sanctitatea sa scrie: "Nu puțin folos aduc familiei acei laici specializați cum sunt: medicii, consultorii etc., care individual sau în diverse forme de asociații sau inițiative, prestează o muncă de îndrumare, de orientare și de sprijin. Truda voastră merită titlul de misiune, atât sunt de nobile scopurile pe care le urmăriți, și așa de hotărâtoare rezultatele muncii voastre pentru susținerea familiei și a comunității creștine. Tot ceea ce reușiți să faceți pentru susținerea familiei este destinat să aibă aceeași eficacitate care, trecând peste limitele proprii, ajunge la inima persoanelor și se răsfrânge asupra societății. Viitorul lumii și al Bisericii trece prin familie".
Membrii Centrului de Ajutor pentru Viață Roman am luat inițiativa creării unui program care să vină în sprijinul familiei aflate în dificultate. Titlul programului este sugestiv: "Familie, devii ceea ce ești: comunitate de viață și iubire". În cadrul acestui program, la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiți din Traian, pe parcursul a patru vineri și sâmbete din lunile aprilie - mai, s-a desfășurat un prim proiect de formare a formatorilor. Această acțiune s-a născut din dorința de a avea persoane și familii pregătite care să se implice ulterior în activități concrete de promovare a familiei. Pentru aceasta am considerat necesar acest curs în vederea cunoașterii, a însușirii și a promovării valorii sacre ce este viața umană, a recunoașterii demnității omului ca persoană încă din momentul conceperii și a valorii familiei ca "sanctuar al vieții".
Activitatea de formare s-a bucurat de un real succes. Au participat la cursurile de formare peste optzeci de persoane și familii din Roman, Piatra Neamț și din satele din jurul Romanului: Gherăești, Săbăoani, Pildești, Adjudeni, Tămășeni, Iugani Izvoarele, Barticești, Hălăucești. Au participat și două profesoare de la Onești. Viitorii formatori pentru familie sunt de profesie: medici, psihologi, asistenți medicali, profesori de religie, asistenți sociali, învățători, educatoare, preoți, surori și cinci studente de la Facultatea de Teologie Didactică din Iași.
Programul de formare s-a desfășurat sub formă de conferințe, urmate de activități pe grupe și finalizate cu activități în plen, cu punerea în comun a concluziilor. Conferințele au fost deosebit de importante întrucât au pus baze solide teologice vieții umane și familiei creștine conform doctrinei catolice. Profesorii care au fost invitați să susțină aceste cursuri au fost: prof. Gianfranco Maronese - Căsătoria în planul lui Dumnezeu; prof. dr. Iosif Enășoae - Căsătoria - sacrament și spiritualitate; prof. Isidor Chinez - Morala vieții conjugale; prof. Maria Gherghel - Căsătoria și familia în magisteriul Bisericii; prof. dr. Maximilian Pal - Căsătoria și familia în dreptul canonic și civil; carta drepturilor familiei și copilului; prof. Maria Tereza Căldare - Tehnici și metode de consiliere.
Discuțiile pe marginea temelor propuse de profesori au fost foarte interesante. S-au analizat cauzele care generează criza în care se găsește familia astăzi și s-au făcut propuneri concrete de ajutorare a acesteia. Pentru a avea o familie sănătoasă e necesară sensibilizarea tinerilor din parohiile noastre pentru a aprecia căsătoria și familia ca realități sacre precum și darul cel mai prețios al familiei care este viața umană. Familia este chemată să slujească viața. În acest sens promovarea paternității și a maternității responsabile ca și educarea permanentă a tinerilor și a copiilor în vederea cunoașterii și a acceptării valorilor căsătoriei și ale familiei creștine, în familie și pentru familie, este stringentă.
S-a subliniat, de asemenea, valoarea sexualității umane ca dar și importanța educării tinerilor la castitate precum și trăirea vieții conjugale în adevărul ei, prin folosirea metodelor naturale de planificare familială după morala catolică. Numai cunoscând, acceptând și trăind conform acestor valori, familia de astăzi se poate reabilita.
Rolul consultorilor este acela de a ajuta familia atât în plan educativ și formativ, cât și în depășirea momentele de criză. Cele mai grave probleme în care familia are nevoie de ajutor sunt: preîntâmpinarea avortului, a abandonului copiilor, a divorțului și separărilor, adulterul și concubinajul, ajutorul mamelor aflate în dificultate, evitarea violenței fizice și psihice, drama alcoolului, educația corectă sexuală a adolescenților și tinerilor. Pentru aceasta se va asigura funcționalitatea centrelor de consiliere de la Roman și Piatra Neamț precum și a grupurilor care vor funcționa în parohii.
Având un nucleu de persoane și familii care lucrează alături de parohii locului în cadrul pastorației familiei, dorim ca progresiv această acțiune să se lărgească așa încât să putem vorbi despre o Mișcare pentru familie și viață în întreaga Dieceză de Iași.
A doua etapă de formare va fi în luna septembrie. Aceasta va cuprinde un curs intensiv de bioetică creștină pentru cunoașterea și promovarea metodelor naturale de reglare a concepției ființei umane în cadrul cuplului familial.
Programul de formare se înscrie în rândul acțiunilor din cadrul Sinodului diecezan ca acțiune concretă de promovare a laicilor, care alături de preoți și persoane consacrate pot să facă mult în sprijinul și în folosul familiei. "Viitorul lumii și al Bisericii trece prin familie", ne spune Sfântul Părinte. De aceea vrem să promovăm familia și viața, după modelul familiei sfinte din Nazaret.
Maria Gherghel
lecturi: 123.