Acum 14 ani...
În primăvara anului 1990, parcă mai frumoasă ca altele, pentru că toți românii respirau și aerul primenit al libertății cucerite cu câteva luni în urmă, noi, catolicii din Moldova, trăiam momente de mare bucurie sufletească. Era 1 mai. Pe treptele Seminarului, peste care pășise de atâtea ori ca student, profesor, rector și ordinarius, era consacrat ca episcop Mons. Petru Gherghel.
Era o zi superbă, cu soare de primăvară, după o noapte cu ploi torențiale ce parcă prevesteau rod bogat. Creștini catolici și necatolici, din țară și din străinătate, au alergat spre Iași pentru a trăi, împreună cu Biserica noastră locală și cu noul episcop, momente de mare înălțare sufletească.
Era o zi în care toți simțeam că Dumnezeu a făcut dreptate acestui popor moldovean catolic care atâția ani a știut și a reușit să trăiască din plin credința catolică. Rare au fost celebrările noastre la care să participe atâta popor creștin. Simțeam că Dumnezeu nu ne-a uitat și și-a întors fața spre noi oferindu-ne un păstor. Ba a fost și o premieră: prin intermediul televiziunii toată țara a putut să urmărească și să se bucure de acest minunat moment.
Au trecut de atunci 14 ani. Prea important pentru istoria noastră a fost acel moment pentru a-l uita! Prea frumoasă a fost acea zi pentru ca să nu o amintim azi! Se cuvine să mulțumim azi lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut la 1 mai 1990! Se cuvine să mulțumim Preasfințitului nostru pentru tot ce a realizat prin cuvintele sale, prin rugăciunile sale, prin inițiativele sale, prin strădaniile sale, prin întreaga sa activitate în acești 14 ani!
Vă invităm pe toți la o rugăciune, în această zi de 1 mai, pentru păstorul nostru!
Să ne trăiți întru mulți ani, Preasfințite!
Ercis.ro
lecturi: 123.