ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A PATRA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea inimii

4. IUBEŞTE ŞI LASĂ-TE IUBIT

Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu;
Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el
şi ne vom face locuinţă la el.
(In 14,23)

Prima etapă: iubeşte

Poate că drumul rugăciunii inimii nu se sfârşeşte niciodată, pentru că iubirea nu se sfârşeşte niciodată, are întotdeauna noi intuiţii. Ceea ce intuim azi, mâine are nevoie de o maturizare ulterioară şi ceea ce atingem mâine, pregăteşte drumul pe care va trebui să-l facem poimâine.

CELE TREI SĂLI DE ANTRENAMENT

Ne place să prezentăm rugăciunea inimii ca un exerciţiu de maturizare în iubire, un drum care dezvoltă capacitatea noastră de a iubi.

Am spune că trei sunt marile săli de antrenament ale rugăciunii inimii. Prima o prezentăm astfel: a învăţa să iubim.

În această sală de antrenament ne formăm oasele pentru rugăciunea inimii. Este urgent să formăm în noi o mentalitate nouă.

A te ruga nu înseamnă să spui cuvinte. A te ruga înseamnă a iubi.

De când Isus a prezentat modelul rugăciunii încredinţându-ne rugăciunea "Tatăl nostru", trebuie să ţinem cont că rugăciunea înseamnă numai aceasta. Înseamnă iubire. Rugăciunea "Tatăl nostru", am spus, este făcută din şapte cereri de iubire, care sunt şi şapte hotărâri de a ne dărui lui Dumnezeu, de a iubi.

Rugăciunea ori este iubire formată din fapte concrete, ori este înşelăciune şi iluzie. Trebuie să ne creăm o mentalitate corectă, care să nu se teamă să demoleze ceea ce trebuie demolat.

Cum să ne antrenăm pentru ca rugăciunea noastră să devină iubire?

FORMAREA PENTRU TĂCERE

Mai întâi este necesară formarea pentru tăcere.

"Dumnezeu este onorat prin tăcere", spune sfântul Toma, pentru că tot ceea ce se spune ori se gândeşte despre el este inadecvat lui.

Cine se teme de tăcere nu se formează pentru rugăciunea profundă. Tăcere exterioară şi interioară.

Este necesar antrenamentul pentru tăcerea fizicului; să fim calmi, relaxaţi, stăpâni pe trupul nostru în timpul rugăciunii.

Tăcerea cuvintelor şi a oricărui verbalism îngâmfat.

Tăcerea ochilor: ochii închişi ori fixaţi pe Euharistie.

Tăcerea fanteziei: să oprim cu blândeţe imaginaţia pentru ca să nu hoinărească şi să nu deranjeze.

Tăcerea emoţiilor.

Tăcerea minţii: este de ajuns un singur gând: "să fim prezenţi Veşnicului prezent".

Tăcerea voinţei: a voi un singur lucru: să fim prezenţi lui Dumnezeu pentru a-l iubi din toate puterile.

Tăcerea inimii: a iubi! a iubi! Să ne hotărâm să iubim, să vrem să învăţăm să iubim să iubim din toate puterile.

Este important să alegem un loc potrivit unde poate să aibă loc această concentrare profundă şi calmă în Dumnezeu.

Este important să facem să se roage şi trupul.

Poziţia cea mai potrivită pe care o sugerăm ca antrenament este să stăm perfect în genunchi, cu braţele lăsate pe lângă trup, umerii deschişi pentru a permite o respiraţie calmă şi regulată: acest lucru ajută mult concentrarea.

COBORÂREA ÎN INIMĂ

Tăcerea nu este încă rugăciune, este pregătire pentru rugăciune.

Când în noi există acest climat de tăcere, atunci sugerăm să coborâm cu mintea în adâncul nostru: acolo are loc întâlnirea noastră cu prezenţa Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Este fundamentală şi decisivă pentru noi învăţătura lui Isus: "Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el" (In 14,23).

Este emoţionantă învăţătura lui Paul adresată primilor creştini: "Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" (1Cor 3,16).

SĂ NU VORBIM, SĂ NU RAŢIONĂM, MAI ALES SĂ NU NĂSCOCIM, CI SĂ IUBIM!

Să ne concentrăm întreaga noastră fiinţă pe prezenţa lui Dumnezeu în noi şi să răspundem la această prezenţă iubind.

Nu trebuie să vorbim: iubirea nu are nevoie de cuvinte. Cuvintele tulbură concentrarea.

Iubeşte! Dar cum? Este într-adevăr greu de răspuns. A sta cu plăcere, cu bucurie, în prezenţa lui Dumnezeu înseamnă cu siguranţă că iubim, dar simţim că acest lucru nu este suficient. Ne vine în minte atenţionarea lui Isus: "Nu cine spune: Doamne, Doamne... dar cine face voinţa Tatălui meu...".

Şi atunci, să ne precizăm nouă înşine că iubirea stă în fapte, nu în sentimente, nu în cuvinte.

Care fapte? Ce pot să fac în timp ce eu sunt acolo nemişcat înaintea lui Dumnezeu? Iubirea stă în fapte iar faptele încep cu deciziile. Aici este adevărata declanşare a iubirii.

RUGĂCIUNEA ÎNAINTE DE RUGĂCIUNE

În punctul acesta noi simţim cu putere că rugăciunea are nevoie de pregătire.

Dacă faptele încep de la decizii, neapărat trebuie să luăm hotărâri concrete, precise şi angajante, dar hotărârile nu se improvizează, au nevoie de calm, de reflecţie şi de sondare interioară.

Pentru aceasta spunem că în mod normal nu este bine să începem rugăciunea inimii fără să fi precizat conştiinţei noastre o angajare practică cu privire la problema vitală care ne frământă mai mult.

PUNCTUL DE CONVERTIRE

Sfătuim să nu începeţi rugăciunea inimii fără a da un spaţiu de timp purificării şi căinţei.

Este urgent să precizăm conştiinţei noastre ceea ce numim punctul nostru de convertire. La început toate acestea pot părea complexe, dar apoi se descoperă urgenţa. Nu este obositor, este doar logic.

Rugăciunea, în tradiţia Bisericii, începe întotdeauna cu actul penitenţial, cu purificarea şi căinţa.

Rugăciunea inimii nu iese din această logică, ci o întăreşte. Clipa în care se focalizează voinţa de a sta în prezenţa lui Dumnezeu nu pentru a spune cuvinte ci pentru a iubi, este clipa în care se naşte nevoie că iubirea să fie voinţă de convertire.

NU VOINŢA MEA, CI A TA!

A preciza bine punctul de convertire, aici stă toată iubirea noastră concretă faţă de Dumnezeu. Iar rugăciunea inimii, spontan, se concretizează într-un da generos, într-un iată-mă, se exprimă în rugăciunea lui Isus: "Tată, nu voia mea, ci voia ta să se facă".

Nu există o rugăciunea a inimii mai perfectă decât rugăciunea din Ghetsemani. Şi atunci, această iubire silenţioasă înseamnă o oferire hotărâtă şi tare a propriei voinţe lui Dumnezeu.

Această tăcere care iubeşte înseamnă să faci să coboare focul Duhului Sfânt asupra propriei voinţe pentru ca să fie docilă şi generoasă, tare şi concretă în a urma în toate şi cu docilitate voinţa lui Dumnezeu.

Punctul de convertire ajută la precizie şi la concreteţe.

ANTRENAREA ATLETULUI

Rugăciunea inimii devine ca antrenamentul atletului. Atletul nu se formează cu câteva exerciţii de voinţă, se formează numai cu antrenamentul constant.

Răbdarea este cea care îl face pe atlet. Răbdarea este cea care formează la rugăciunea inimii.

Este obositor! Dar primul rod al rugăciunii inimii este tocmai nevoia de a te ruga aşa, iubind, în tăcere.

Cuvintele produc greaţă, ai o nevoie nemărginită de tăcere: nu se mai suportă în rugăciune flecărelile şi distracţiile. S-a înţeles că ultima ţintă a întregului drum este rugăciunea care l-a costat pe Isus sudoarea de sânge.

Începătorilor le sugerăm să dedice un sfert de oră purificării, cu scopul de a crea climatul de profundă tăcere interioară şi să pregătească astfel "punctul de convertire" întrebând propria conştiinţă: Doamne, ce vrei de la mine? Doamne, care este convertirea cea mai urgentă pentru mine? Care este voinţa ta cu privire la mine?

RUGĂCIUNEA FĂCUTĂ NUMAI DINTR-UN SINGUR CUVÂNT

Este grea tăcerea care iubeşte. Ce anume o poate susţine şi uşura?

Găsim că mijlocul cel mai practic şi eficace să susţină tăcerea este să repetăm un singur cuvânt scurt, conceptual. Poate fi de folos chiar şi numai cuvântul Isus, ori cuvântul Tată, ori Duhule Sfânt!

Poate servi repetarea rugăciunii: "Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul."

Poate servi o frază din Evanghelie.

Dar experienţa ne învaţă că cu cât se vorbeşte mai puţin, cu atât mai uşoară este concentrarea.

Deseori ajută mult să ne ritmăm cu respiraţia numele lui Isus.

A doua etapă: lasă-te iubit!

Suntem la a doua sală de antrenament a rugăciunii inimii. Natural acest limbaj este impropriu: trebuie înţeles în sensul just.

Este de înţeles: cu cât se iubeşte mai mult, cu atât se simte mai mult nevoia de a ne concentra propria atenţie asupra iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi a ne lăsa iubiţi.

Nu a spus Isus: "Celui care mă iubeşte, mă voi descoperi"?

Cu cât rugăciunea devine mai mult iubire, cu atât se deschid mai mult orizonturile iubirii pe care Dumnezeu o are faţă de noi; şi cu atât devine mai urgent să ne lăsăm pătrunşi de această iubire.

NU ŞTII SĂ IUBEŞTI? LASĂ-TE IUBIT!

Poate să se întâmple, aşadar, în drumul rugăciunii inimii să apară puternic nevoia de concentrare a atenţiei noastre asupra lui Dumnezeu şi asupra iubirii sale. O considerăm o etapă de maturizare în rugăciunea inimii.

La început se simte vie nevoia, sub intervenţia harului, să fim foarte concreţi în iubire. Se accentuează astfel responsabilitatea noastră de convertire.

Apoi, însă, atenţia este focalizată în întregime de iubirea lui Dumnezeu.

Să ne lăsăm iubiţi!

Dacă este dificil să iubeşti, cu toţii ar trebui să fim capabili să ne lăsăm iubiţi; în realitate, însă, există o etapă de maturizare în rugăciunea inimii.

Este foarte important, la începutul rugăciunii, să ne abandonăm unei umile şi fervente implorări a Duhului Sfânt pentru ca să ne înveţe să iubim, pentru ca să ne înveţe să schimbăm rugăciunea în iubire, pentru ca să ne ajute să înţelegem iubirea lui Dumnezeu şi să o primim, învăţând în felul acesta să ne lăsăm iubiţi.

ÎN SUBSTANŢĂ, CE ESTE?

A ne lăsa iubiţi înseamnă să fii total prezent lui Dumnezeu şi total la dispoziţia lui.

A ne lăsa iubiţi înseamnă a-l pune în centru pe Dumnezeu şi voinţa sa, abandonându-ne lui.

Părintele de Foucauld exprima lucrul acesta rugându-se:

"Fă din mine ceea ce-ţi place;
Sunt gata la orice, accept orice;
Numai voinţa ta să se împlinească în mine.
... Nu doresc nimic altceva, Dumnezeul meu.
Şi pentru mine este o exigenţă a iubirii să mă dăruiesc,
să mă încredinţez în mâinile tale
Fără măsură,
Cu o încredere infinită..."

A ne lăsa iubiţi, atunci, înseamnă a alege în toate şi pentru toate voinţa lui Dumnezeu.

A ne lăsa iubiţi înseamnă decizia de a deveni, chiar şi în lucrurile mici, bucuria lui Dumnezeu.

DISTRACŢIILE

Sunt chinul rugăciunii inimii. Dacă chiar şi rugăciunea vocală este supusă la încercarea distracţiilor, rugăciunea inimii, fiind în întregime rugăciune a tăcerii, este mult mai mult.

Încetul cu încetul însă chiar şi distracţiile pot aduce un coeficient al lor specific rugăciunii inimii. Este suficient să schimbăm tactica.

În mod normal, ne supărăm pentru distracţii. Nu! Orice distracţie are întotdeauna un conţinut de lumină pentru cunoaşterea de noi înşine.

Dacă la distracţiei îi răspundem cu calm, înfruntând-o şi întrebându-ne: ce mă învaţă această distracţie?, deseori observăm că distracţia face lumină cu privire la ceva foarte important pentru noi. Adesea scoate în evidenţă o mizerie de-a noastră, o meschinărie de-a noastră, ori vreo problemă de-a noastră arzătoare.

Atunci, să luăm acea mizerie sau acea problemă care arde şi s-o prezentăm Domnului în sărăcia noastră: "Vezi, Doamne, cum sunt? Vezi, cum am nevoie de tine? Vindecă-mă, Doamne!"

Şi distracţia dă culoare şi căldură rugăciunii noastre de tăcere.

TREI TESTE

Este important să ne întoarcem neîncetat asupra adevărului rugăciunii inimii, pentru că rugăciunea inimii se deteriorează repede.

Verificarea celor trei teste:
- că suntem prezenţi lui Dumnezeu, prezenţi la Veşnicului Prezent;
- că centrul rugăciunii noastre este Dumnezeu şi nu noi înşine: el şi nu problemele noastre;
- că rămânerea noastră cu el este într-adevăr iubire.

Când se verifică aceste trei condiţii, rugăciunea inimii are soliditate şi consistenţă.

De aici se înţelege că rugăciunea inimii nu este uşoară când mintea este prea obosită ori inima prea agitată. Trebuie să veghem asupra calmului. Efortul calm este cel care învinge rezistenţele rugăciunii.

Rugăciunea inimii dă cele mai mari bucurii ale intimităţii cu Dumnezeu.

Este o mare şcoală de sfinţenie.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Adresează-te Duhului Sfânt cu Psalmul 50. Imploră harul tăcerii interioare. Dacă nu reuşeşti să faci tăcere îţi este imposibilă rugăciunea inimii. Dar Duhul Sfânt este cu tine, vrea rugăciunea ta profundă mai mult decât o vrei tu.

- Apoi, concentrează-ţi atenţia asupra lui Cristos. Ia în mână una dintre paginile Evangheliei cu privire la baza biblică a rugăciunii inimii şi meditează, ascultă, întreabă-l pe Cristos. Încheie cerând: "Doamne, care este primul pas pe care trebuie să-l fac pentru a mă obişnui cu rugăciunea inimii?"

- Spaţiul dedicat Tatălui trebuie să-l trăieşti intens. Nu flecări, ci stai în prezenţa sa şi iubeşte. Încearcă să foloseşti rugăciunea părintelui de Foucauld:

"Fă cu mine ceea ce îţi place!"

- Reciteşte ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine".

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă cu curaj: "Tată, nu voia mea, ci voia ta."

Psalmul 39 este invocaţia unui păcătos sărac care încearcă să facă rugăciunea inimii. Ar putea să-ţi folosească mult:

Psalmul 39

I
Cu dor l-am aşteptat pe Domnul, +
  iar el s-a plecat spre mine *
şi mi-a ascultat strigătul.
M-a scos din prăpastia nenorocirii, *
  din noroi şi mocirlă,
mi-a pus picioarele pe stâncă, *
  mi-a întărit paşii.
El a pus în gura mea un cântec nou, *
  un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi vor vedea şi vor fi cuprinşi de teamă *
  şi îşi vor pune încrederea în Domnul.
Fericit bărbatul care şi-a pus încrederea în Domnul †
  şi nu-şi întoarce faţa către cei îngâmfaţi, *
  nici către cei rătăciţi în minciună.
Multe sunt minunile pe care le-ai făcut †
  şi planurile tale pentru noi,
  Doamne, Dumnezeul meu! *
  Nimeni nu este asemenea ţie!
Aş vrea să le povestesc şi să vorbesc despre ele, *
  dar ele se înmulţesc fără număr.
Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti, †
  tu mi-ai deschis urechile; *
  nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă de ispăşire.
Atunci am zis: "Iată, vin †
  - în sulul cărţii este scris despre mine - *
ca să fac voinţa ta".
Dumnezeul meu, aceasta o doresc. *
  Legea ta este în adâncul inimii mele.

II
Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare; *
  nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne!
Nu am tăinuit dreptatea ta, *
  ci vestesc fidelitatea şi mântuirea ta.
Nu am ascuns îndurarea şi adevărul tău *
  în adunarea cea mare.
Iar tu, Doamne, nu depărta îndurarea ta de la mine, *
  milostivirea şi adevărul tău
   să mă întărească pururi,
căci m-au împresurat rele fără număr, †
  păcatele mele m-au înconjurat *
  şi nu mai pot vedea.
S-au înmulţit mai mult decât perii capului meu *
  şi mi-a pierit curajul.
Binevoieşte, Doamne, a mă elibera! *
  Doamne, grăbeşte-te în ajutorul meu!
Să se bucure şi să se veselească în tine
   toţi cei care te caută; †
  cei care iubesc mântuirea ta să zică fără încetare: *
  "Preamărit fie Domnul".
Eu sunt sărac şi nefericit, *
  dar Dumnezeu are grijă de mine.
Tu, ajutorul şi eliberatorul meu, *
  Dumnezeul meu, nu întârzia!