ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A PATRA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea inimii

3. MĂ IUBEŞTI?

Doamne, tu ştii toate,
tu ştii că te iubesc.
(In 21,17)

O întrebare crucială

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?" El i-a zis: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". El i-a spus: "Paşte mieluşeii mei!" El i-a zis iarăşi, a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" El i-a spus: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". I-a zis: "Paşte oile mele!" I-a zis a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: "Mă iubeşti?" şi i-a spus: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi te duceai unde voiai. Însă, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi". Dar aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va preamări pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: "Urmează-mă!". (In 21,15-19)

Suntem în faţa unei alte pagini deosebite despre rugăciunea inimii. De trei ori Domnul îi cere lui Petru să proclame iubirea lui, s-o declare deschis. Este logic să ne întrebăm: de ce a făcut-o? Evident a făcut-o pentru că o vedea ca o nevoie foarte importantă pentru Petru: de trei ori Petru îl renegase, de trei ori în faţa tuturor îl invită să proclame iubirea sa.

Este interesantă această particularitate: oricărei proclamări de iubire îi urmează o anumită predare din partea lui Isus. Isus conferă o misiune şi o responsabilitate solemnă: "Paşte oile mele", ceea ce în substanţă înseamnă: dovedeşte-mi că mă iubeşti, consumându-te pentru fraţii tăi, devenind instrument de salvare pentru fraţii tăi.

Rugăciunea noastră a inimii are nevoie de dovada faptelor. După rugăciunea inimii trebuie întotdeauna să ne dovedim iubirea noastră. Rugăciunea inimii trebuie să aibă oroare de vorbărie.

La a treia declaraţie solemnă a lui Petru, Isus îi cere într-adevăr totul: nu cere nimic altceva decât oferirea vieţii. A spus: "Urmează-mă!". "Aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va preamări pe Dumnezeu."

Desigur nu este imposibil ca iubirea noastră să stea liniştită în vag; trebuie să ne temem întotdeauna să nu rămână căptuşită cu cuvinte frumoase. Atâta timp cât stăm numai în lumea cuvintelor frumoase, nu suntem siguri că-l iubim cu adevărat pe Domnul. Şi atunci Isus demolează cuvintele şi ne ajută să le verificăm concret: "Paşte!". Adică: ajută! Salvează! Ceea ce pentru Petru înseamnă: instruieşte, organizează, adică consumă-te pentru fraţii tăi din iubire faţă de mine, pentru că ţi-o spun eu.

Întotdeauna este iminent pericolul ca în rugăciunea noastră a inimii să nu coborâm în concret. Isus cere concreteţea iubirii.

Să veghem deci asupra concretului rugăciunii inimii: trebuie să ne ridicăm de la picioarele Domnului având în mână o verificare precisă a iubirii noastre, un dar precis, o convertire precisă.

Şi trebuie să fim atenţi să nu fie un dar ales numai de noi, ci ales într-adevăr de el, plăcut lui, voit şi specificat de el: adică maturizat în rugăciune.

Putem să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu problemele urgente, să nu le vedem deloc.

Petru probabil i-ar fi dat altceva Domnului, însă Domnul îi cere s-o facă bine pe-a şeful, un conducător capabil să pască, adică să hrănească oile, un cap atât de dăruit turmei încât să fie gata să-şi rişte şi viaţa când ar fi izbucnit persecuţia.

Cu siguranţă că pentru un biet pescar din Galileea, ultimul gând trebuia să se fie să se îmbarce pentru Roma şi să atace nici mai mult nici mai puţin decât Imperiul Roman (să ne gândim numai la impactul limbii şi al culturii); dar Isus hotărâse ca Petru să fie conducătorul curajos şi aventuros, plin de credinţă, capabil să sfideze cea mai mare civilizaţie din lume, chiar fără nicio pregătire culturală: acesta era darul de iubire pe care Isus îl aştepta de la Petru.

Un dar foarte exigent: să fie un conducător la înălţimea situaţiei, pregătit să sfideze persecuţia. Cu siguranţă, existau sacrificii mai uşoare decât acesta, dar Isus cerea ceea ce este mai greu.

În rugăciunea inimii trebuie să zăbovim pe: "Doamne ce vrei de la mine?", până când înţelegem bine, şi apoi să pornim cu puterea lui Dumnezeu.

Răspunsul lui Isus la decizia lui Petru de a voi să-l iubească pe Învăţătorul "mai mult decât ceilalţi" este derutant, şi poate l-a luat prin surprindere; într-adevăr, Petru va trebui să iubească până la vărsarea sângelui.

În episod avem rugăciunea emoţionantă care ne va folosi în toate momentele de slăbiciune: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc."

Trebuie să fim foarte recunoscători pentru această rugăciune minunată, una dintre cele mai frumoase rugăciuni ale inimii omeneşti:

Tu ştii totul! Citeşte în cutele sufletului
ştii dacă sunt sincer,
şti că pot fi sincer, dar slab,
şti că am multe experienţe de laşitate,
ştii că am ieşit de puţin timp din trădare,
dar ştii şi faptul că acum nu aş mai trăda
nici măcar dacă m-ar tăia în bucăţi
ştii că sunt gata să-ţi ofer viaţa
dacă tu îmi vei da forţa.

Deseori cuvintele noastre ne depăşesc: sunt mai mari decât iubirea noastră. Domnul o ştie, dar trebuie s-o ştim şi noi şi atunci trebuie să zăbovim mai mult, în rugăciunea inimii, pe nevoia de a nu-l dezamăgi pe Domnul şi a nu ne umple doar gura cu cuvinte frumoase.

O reprezentare măreaţă

"Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!" Apoi, i-a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!" Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el." (In 19,25-27).

Suntem în faţa unei reprezentări grandioase a rugăciunii inimii: Maria sub cruce este o lecţie impresionantă de rugăciune a inimii.

Ultima şcoală de rugăciune făcută de Isus celor doisprezece a avut loc la Ghetsemani, unde au avut parte de spectacolul cel mai impresionant al iubirii lui Cristos faţă de Tatăl, rugăciunea inimii care l-a făcut să transpire sânge.

Acum, pe Calvar, este Preasfânta Fecioară Maria marea maestră a rugăciunii inimii!

Maria este acolo, răstignită cu Cristos. Nu face nimic, nu vorbeşte, nu plânge, este numai acolo răstignită cu el, acolo ajutându-l să moară.

Iată, când rugăciunea inimii va însemna să stăm înaintea lui Dumnezeu, gata la orice pentru el, oferiţi, zdrobiţi la picioarele sale, atunci aceea va fi pentru noi cea mai perfectă rugăciune a inimii.

Nu trebuie să vorbeşti, este suficient să iubeşti.

Nu trebuie să spui, este suficient să te oferi.

Nu trebuie să te agiţi, este suficient să dai totul.

Maria nu putea fi altă în parte, este acolo pentru că acolo este iubirea sa. Atunci când iubim nu putem face altceva decât rugăciunea inimii. Simţim că orice altceva nu este destul: să stăm acolo şi să iubim.

Dar să fim atenţi! Putem iubi şi apoi să nu pornim. Rugăciunea inimii este întotdeauna o floare care produce un fruct. Rugăciunea inimii trebuie întotdeauna să înflorească într-o convertire.

De ce Maria este acolo sub cruce? Este acolo pentru a plânge? Nu! Jean Vanier spune: "Nu este acolo pentru a plânge asupra ei, nu este acolo pentru a spune: acum mă va lăsa, sau să spună: acum trebuie să coboare de pe cruce. Este acolo pentru că ştie, în credinţa sa, ce este misterul suferinţei şi ştie că ceasul acela este ceasul lui Isus, este ceasul mântuirii".

Adevărata rugăciune a inimii înseamnă dezbrăcarea de noi înşine, înseamnă să stăm acolo şi să-i dăm Domnului ce este mai bun din noi înşine, aşa cum suntem capabili.

"Maria a crezut în misterul suferinţei lui Isus al ei şi vrea să fie cu el, vrea să trăiască acest mister împreună cu el, nu vrea să fugă. Este acolo şi spune: «Împreună cu tine mă ofer Tatălui pentru mântuirea lumii» şi a descoperit că în misterul suferinţei este o rodnicie" (Jean Vanier).

Rugăciunea inimii înseamnă această rămânere acolo, iubind cu el, pentru el, în el; dăruind tuturor cu el, pentru el, în el; ajutând pe toţi cu el, prin el în el.

Rugăciunea inimii, la un moment dat, trebuie să ajungă la multe persoane şi caută să fie un strigăt de iubire pentru cine nu ştie să iubească, un strigăt de gratitudine pentru cine nu ştie să mulţumească, un strigăt implorator pentru cine nu ştie să implore.

Rugăciunea inimii trebuie să devină o jertfă pentru alţii: trebuie să devină în întregime iubire pentru Dumnezeu şi în întregime iubire pentru fraţi.

Trei sunt semnele care caracterizează adevărata rugăciune a inimii:
1. să fie iubire şi nu căutare de gratificări;
2. să fim prezenţi lui Dumnezeu tăcând orice alt gând şi divagaţie;
3. Dumnezeu să fie adevăratul centru al rugăciunii noastre.

Atunci când se verifică aceste trei condiţii împreună, suntem în adevărata rugăciune a inimii.

Când rugăciunea inimii se face în tăcerea implorării noastre de credinţă şi de iubire este foarte înţelept să fie o implorare pentru azi.

Această concreteţe este hotărâtoare pentru eficacitatea ei. Ba mai mult, este foarte important că implorarea noastră de fidelitate nu numai să se concentreze pe azi, dar să urmărească circumstanţe specifice ale zilei în care iubirea noastră va avea nevoie să fie în mod deosebit vegheată şi sprijinită.

"Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena" (In 19,25).

Nu ne gândim cu un realism suficient: o mamă în faţa fiului torturat, luat în râs, răstignit, nu ar putea fi decât la limita disperării.

Maria nu a fost. Maria a fost la limita sacrificiului ei.

În tăcere, sacrificată împreună cu Cristos, oferindu-se Tatălui cu Cristos până la fibrele cele mai intime ale fiinţei sale: iat-o pe Maria pe Calvar, iată rugăciunea inimii sale.

Oricât de multe eforturi am face nu putem înţelege sfâşierea suferită de Maria în rugăciunea sa de pe Calvar.

Calvarul a fost Ghetsemani al ei, pasiunea sa, jertfa sa.

O mamă neputincioasă în faţa torturării fiului ar fi strigat: "Puneţi-mă pe mine pe Cruce în locul fiului meu!". Maria pe Calvar este o răstignită fără cruce, este o jertfită fără vărsare de sânge, străpunsă fără cuie, sfâşiată fără bice.

Această prezenţă de suferinţă şi de sfâşiere, toată numai tăcere şi jertfă, ne face să ne gândim la responsabilitatea noastră în rugăciunea inimii: este uşor să schimbăm tăcerea într-un nimic, într-o succedare continuă de distracţii.

Tăcerea trebuie organizată, tăcerea trebuie susţinută, merge nutrită cu profunzime. Dacă tăcerea este prea devastată de distracţii este important s-o facem să devină un strigăt neîncetat al inimii. Rugăciunea de implorare poate deveni adevărata rugăciune a inimii.

Însă, atunci când tăcerea ţine, este de preferat tuturor cuvintelor.

Adesea în tăcere ne surprinde greutatea şi chiar plictiseala, dar dacă iubim trebuie să reacţionăm cu hotărâre.

Poate rugăciunea inimii ar trebui să recurgă deseori la ajutorul Mariei: "Roagă-te pentru mine păcătosul!"

Ea ar şti cu siguranţă să susţină buna noastră voinţă de a ne ruga.

Un mijloc foarte important şi eficace este să dedicăm un spaţiu larg din rugăciunea inimii cerându-i Duhului Sfânt capacitatea de a iubi. Chiar acesta este rolul Duhului Sfânt în noi: să fie sprijinul iubirii noastre.

Maria sub cruce ne învaţă că rugăciunea înseamnă a ne dărui lui Dumnezeu, înseamnă a ne oferi cu generozitate lui, înseamnă a ne jertfi cu Cristos.

Rugăciunea inimii este pornirea zilei. Apoi, ziua va şti să se documenteze dacă în tăcere am ştiut într-adevăr să iubim.

Dacă am ştiut să iubim intens, toată ziua va di atinsă de acel moment de har.

Să nu facem rugăciunea inimii mai dificilă decât este de fapt; dimpotrivă, dacă este făcută sub formă de implorare arzătoare şi neîncetată Domnului, ea este foarte uşoară. Este chiar o rugăciune a celor săraci.

Trebuie sugerată cu curaj săracilor: cine nu ştie să-şi strige credinţa sa la Domnul? Orbul din Ierihon nu a avut nevoie de nicio "şcoală de rugăciune" pentru acea rugăciune a inimii care l-a făcut pe Isus să se oprească şi să înfăptuiască minunea vindecării sale.

Să nu închidem rugăciunea inimii în scheme prefabricate: iubirea este fără scheme!

Iubirea nu suportă schemele, să mergem la miezul problemei: să iubim! să fim prezenţi! iar ca el să fie în centrul atenţiei noastre, iată totul.

Apoi, cu privirea Mariei să-l privim pe Isus! Dacă Maria ar fi îngenuncheată lângă mine, să facă cu mine rugăciunea inimii, ce ar face, ce ar zice, cum ar iubi?

Nu este o absurditate să facem adevărată această prezenţă. În împărtăşirea sfinţilor care mă leagă de Maria, de ce nu pot implora cu credinţă prezenţa sa alături de mine pentru ca să facă adevărată şi profundă rugăciunea inimii?

Este fundamentală rugăciunea, dar timpul după-rugăciune este şi important: relaţia de iubire trebuie să devină ascultare, o proiecţie asupra vieţii.

Nu există iubire fără ascultare. Cine iubeşte ascultă. Cine iubeşte îşi încredinţează toată libertatea proprie, toată voinţa proprie lui Dumnezeu.

Să căutăm să proiectăm cu claritate pentru ziua de astăzi iubirea noastră şi în ziua de astăzi să căutăm să precizăm acele circumstanţe particulare în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom dovedi iubirea noastră.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Duhul Sfânt este nerăbdător ca tu să ajungi la rugăciunea inimii. Dacă ai fost statornic până aici, ai văzut că din prima zi ţi-a fost inculcată rugăciunea inimii fără să fi vorbit despre ea.

Dar acum nu trebuie să te opreşti, trebuie să te obişnuieşti să o posezi şi să nu o mai laşi niciodată. Roagă-te Duhului Sfânt: "Fă ca rugăciunea mea să fie iubire! Fă să trec de la cuvinte la acţiune! Fă ca rugăciunea mea să fie convertire serioasă şi statornică!"

- Isus, pe ţărmul lacului Genezaret, te aşteaptă pentru a te face să înţelegi rugăciunea inimii. Ascultă-l: "Isuse, cum trebuie să mă exercit?"

- Tatăl te primeşte dăruindu-ţi iubirea sa infinită. Fă tăcere şi iubeşte. Încearcă să te uneşti cu Maria pentru rugăciunea inimii: rugăciunea ei pe Calvar a fost iubire în stare pură. Invoc-o cu credinţă! Şi uneşte-te cu ea în timp ce te scufunzi în iubirea Tatălui.

Imediat după aceea ia o hotărâre concretă.

- Revezi ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine".

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă invocaţia lui Petru: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc!"

Este un psalm care vorbeşte despre purificarea inimii: ar putea să-ţi folosească întotdeauna la începerea colocviului tău cu Duhul Sfânt la începutul rugăciunii tale. Este un psalm potrivit pregătirii rugăciunii inimii, este un psalm care imploră convertirea şi "sinceritatea" inimii.

Psalmul 50
Maestrului de cor. Psalm. Al lui David.

Când a venit la el profetul Natan după ce păcătuise cu Betsabea.
Ai milă de mine, Dumnezeule,
după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale,
şterge fărădelegea mea.
Spală mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă mă de păcatul meu.
Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit
şi ce i rău înaintea ta am făcut.
De aceea, tu eşti drept în sentinţele tale
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
Căci, iată, în nelegiuire m am născut
şi în păcat m a zămislit mama mea.
Dar tu iubeşti adevărul în adâncul inimii,
fă deci să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu.
Stropeşte mă cu isope şi voi fi curat,
spală mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta.
Întoarce ţi faţa de la păcatele mele
şi şterge toate nelegiuirile mele.
Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu.
Nu mă alunga de la faţa ta
şi duhul tău sfânt nu l lua de la mine.
Dă mi iarăşi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte mă cu duh binevoitor.
Atunci voi învăţa pe cei fără de lege căile tale
şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce.
Mântuieşte-mă de sânge, Dumnezeule,
Dumnezeul mântuirii mele,
şi limba mea va preamări dreptatea ta.
Doamne, deschide mi buzele
şi gura mea va vesti lauda ta.