ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A TREIA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea de ascultare

6. CUNOAŞTE DARURILE TALE!

Te laud pentru că m-ai făcut
o făptură atât de minunată
(Ps 138)

O minune vie

Viaţa noastră este scufundată în darurile lui Dumnezeu. Primul dar suntem noi înşine, aşa cum am fost gândiţi din iubirea sa încă din veşnicie şi apoi chemaţi la viaţă prin părinţii noştri, în acest moment al istoriei.

Dar tu eşti conştient că eşti un extraordinar dar al lui Dumnezeu?

Te-ai rugat deja de multe ori cu Cuvântul din psalmul 138: "Te laudă, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată"?

Eu o minune? Da, o minune, ba mai mult, un lanţ de minuni şi nu pentru meritul tău, ci pentru că Dumnezeu a voit şi vrea. Meritul este al său, Dumnezeu face lucrurile bune, ştie să facă numai minuni. Trebuie să luăm act de aceasta şi să ne primim cu credinţă şi recunoştinţă din mâinile sale.

Este esenţial să învăţăm să cunoaştem darurile cele mai frumoase care constituie persoana noastră, pentru a le dezvolta, a le purifica şi a le pune în slujba celorlalţi cu iubire.

Aici ne aşteaptă Dumnezeu: ca totul, în viaţa noastră, să devină un dar pentru alţii. În noi totul este dar şi totul trebuie să devină dar. Aşa am fost proiectaţi.

Ne doare văzând persoane cu daruri minunate care trăiesc în convingerea că nu sunt nimic, nu valorează nimic. Sunt persoane deprimate care suferă şi nu pot da ceea ce este mai bun din ele, în libertate.

De ce? Pentru că nu au fost ajutaţi să vadă minunile lui Dumnezeu, minunea care sunt ele însele. Poate că îşi cunosc toate defectele lor şi luptă cu tenacitate pentru a le corecta, dar nu îndrăznesc să privească la darurile minunate pe care Dumnezeu le-a depus în ele. Sunt convinse că sunt persoanele cele mai urâte şi cele mai proaste, cele mai inutile din lume. Ce păcat!

Dacă ar fi foarte iubite şi stimate de cineva, aceste persoane voi învăţa să aibă o privire mai pozitivă faţă de ele însele.

Cu cine semeni?

Când se naşte un copil, neamurile şi prietenii fac comentariile lor: "Seamănă cu mama!". "Da, dar nu găseşti că fruntea, ochii, sunt ai tatălui?..." Nu am înţeles niciodată dacă este într-adevăr posibil să găseşti aceste asemănări într-un nou-născut. Dar un lucru care se poate zice cu siguranţă (şi nu l-am auzit niciodată) este acesta: "Seamănă cu Dumnezeu".

Sigur, orice bărbat, orice femeie de pe pământ seamănă cu Dumnezeu.

"Dumnezeu a spus..." (Gen 1,26).

Avem întipărită pe faţa noastră imaginea "feţei" lui Dumnezeu. Fiinţa noastră este marcată de această imagine divină. Inteligenţa, voinţa, iubirea, fizicul, totul este un reflex al Misterului lui Dumnezeu.

Te-ai gândit măcar o dată serios, în viaţa ta? Te asemeni cu Dumnezeu mult mai mult decât poţi semăna cu tatăl tău, mama ta... Chiar şi ei se aseamănă cu Dumnezeu. Este minunat!

Iar mirarea devine gratitudine şi adoraţie dacă ne gândim că fiecare este unic. Toţi ne asemănăm lui Dumnezeu, dar suntem foarte diferiţi unii de alţii, inclusiv cei gemeni. Fiecare este o minune unică, un mesaj de nerepetat pe care Dumnezeu îl lansează în lume. Cum să nu exclamăm cu psalmistul: "Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată" (Ps 138).

Să reflectăm împreună asupra darurilor pe care Dumnezeu le-a pus în noi şi care constituie o mare responsabilitate. Este un discurs care pe de o parte ne deschide recunoştinţei iar pe de altă parte ne cheamă la o muncă angajantă cu noi înşine pentru ca totul în noi să se maturizeze până la dăruirea completă.

Este o muncă fascinantă care cere efort şi care duce la libertate şi la bucurie.

Umilinţa înseamnă adevăr

Poate că cineva crede că este îngâmfare să vorbeşti despre darurile proprii, ori chiar numai să te gândeşti la ele. Dacă cineva ne-ar cere un pe neaşteptate: "Care sunt cele cinci caracteristici mai frumoase ale personalităţii tale?", aproape toţi am fi încurcaţi să răspundem. De ce? Oare pentru că suntem umili? Poate, dar motivul ar putea fi altul.

Nu este adevărat că de multe ori cine începe un drum profund de credinţă simte nevoia să-şi fixeze privirea asupra mizeriei sale pentru ai descoperi toate nuanţele? Şi pare că totul în el este mizerie.

Să stăm departe de o asemenea eroare: aceasta nu este evanghelia, nu este libertatea pe care a venit Cristos să ne-o aducă. Sigur, avem datoria să privim în faţă întunericul nostru pentru a ne converti, dar nu mai puţin suntem chemaţi să descoperim darurile şi energiile pozitive pe care le aşează în noi pentru ca să le dezvoltăm pentru creşterea noastră şi a celorlalţi.

Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă în cinci ani de şcoală pentru construcţii s-ar învăţa numai să se dărâme construcţii şi să ducă de acolo molozul! Nu, constructorii studiază pentru a construi, nu pentru a dărâma.

Să învăţăm aceasta şi pentru viaţa noastră spirituală. Să ne eliberăm de orice falsă umilinţă; a privi în faţă darurile lui Dumnezeu este o educaţie la adevărata umilinţă, pentru că ne educă la recunoştinţă, la dependenţa de Dumnezeu şi la dăruirea noastră de sine fraţilor.

O muncă esenţială

Acum câtva timp, la întrebarea: "Ai vreo dorinţă de exprimat?", un tânăr a răspuns: "Aş vrea să reuşesc să nu risipesc nicio singură clipă a vieţii".

Ce frumos! A intuit, în acel moment că viaţa este ceva extrem de preţios şi nu ne putem permite luxul să o risipim.

Pornesc de aici să răspund la o obiecţie pe care cineva ar putea să o ridice: este chiar atât de important să descoperim darurile lui Dumnezeu? Este fundamental. Iată câteva motive:

- Ca să nu ne risipim viaţa noastră. Dacă într-adevăr nu mă cunosc, risc să las să doarmă o cantitate enormă de resurse care ar trebui întrebuinţate în mod corect. Este risipirea unui tezaur preţios pe care Dumnezeu l-a pus în mâinile noastre.

- Ca să fim oneşti cu Dumnezeu. Dumnezeu nu creează gunoaie, în noi face minuni: "Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată" (Ps 138).

Ar trebui să învăţăm să ne trezim în fiecare dimineaţă cu acest verset al psalmului pe buze. Dumnezeu ne vrea în adevăr şi adevărul este acesta: persoana mea trăieşte scufundată în darurile infinite ale iubirii sale. Fizicul meu, viaţa mea intelectuală şi afectivă, viaţa mea spirituală sunt un lanţ de infinite inele, misterios legate unul de celelalte. Orice inel este un dar, o minune.

Este adevărat, păcatul este cel care răneşte şi deranjează armonia, dar minunea întregului, rămâne.

- Ca să cer iertare lui Dumnezeu, pentru mine şi pentru toţi oamenii care trăiesc prea cufundaţi în pesimism. Este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Prea multe persoane par sălcii plângătoare, mereu acolo să bombănească de totul şi de toţi. Bombănim de totul pentru că nu suntem mulţumiţi nici de noi înşine. Sunt din păcate persoane care par să se fi născut pentru a picta lumea în negru.

Trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu şi să reacţionăm, începând de la noi, până când devenim specialişti în a descoperi pozitivul în toate şi în toţi.

- Pentru că este la mijloc creşterea şi maturitatea noastră. Evanghelia, primită în profunzime, creează persoane mature. Nu ne maturizăm dacă ne limităm să luptăm împotriva negativului care este în noi. Lupta împotriva răului este esenţială, dar este numai un aspect al vieţii conform Evangheliei. Trebuie şi să ne deschiderea ochilor asupra talanţilor lui Dumnezeu, adică asupra darurilor care fac ţesutul fiinţei noastre: să le cunoaştem, să le dezvoltăm, şi să le folosim.

Pentru că alţii, începând cu cei care trăiesc alături de noi, au dreptul ca noi să fim persoane libere, capabile să servească, să primească, să se dăruiască.

Un pericol

Când se vorbeşte despre daruri, este uşor ca atenţia noastră să fie abătută de o cursă: mania de a ne compara cu alţii.

Imediat ne vine să ne gândim la acest sau la acel dar pe care îl vedem în această sau în acea persoană... şi pe care noi nu îl avem (sau credem că nu îl avem) şi ne simţim învinşi. Şi acesta este rodul unei educaţii greşite, uneori este o adevărată ispită.

Dar unde este respectul pentru noi înşine? Şi pentru minunile pe care Dumnezeu le realizează în noi?

Leo Buscaglia, un renumit profesor de pedagogie la University of Southern California, a scris un lucru interesant: "Mă face să sufăr văzând cât de puţină încredere avem în noi înşine. În cadrul cursurilor universitare, la un moment dat, le cer studenţilor mei să spună cine ar vrea să fie, dacă ar putea să alegă să fie altcineva. Este surprinzător că mai mult de 80% răspund că ar vrea să fie altcineva".

Acest om, entuziasmat de viaţă, conclude zicând că trebuie să fim nu numai mulţumiţi, dar entuziasmaţi că suntem ceea ce suntem: noi înşine!

Să nu risipim energie comparându-ne cu ceilalţi, pentru că aceasta este o modalitatea sigură pentru a ne simţi înfrânţi şi pentru a acumula pesimism. Să învăţăm să descoperim darurile minunate şi unice care sunt în noi şi să fim recunoscători pentru ele! Numai aşa vom învăţa să fim recunoscători pentru darurile pe care le vedem în ceilalţi.

Responsabilitate în iubire

În substanţă, care sunt darurile noastre?

Sunt responsabilitatea în iubire, capacitatea de a iubi, potenţialitatea de a sluji, energia de iubire pe care Dumnezeu a depus-o în inimile noastre şi care aşteaptă ca să aducă roade.

Ai un caracter frumos? Ştii să aduci bucuria? Ştii să insufli curaj? Eşti convingător când sfătuieşti?

Dumnezeu este cel care te-a îmbogăţit; tu nu poţi ţine în dulapul tău, bine păstrate la naftalină, aceste daruri.

Trebuie să le scoţi afară, să le întinzi pe balconul tău, aşa cum fac gospodinele cu covoarele din salon, conştient că nu este lucrul tău, ci este în slujba tuturor. Şi trebuie să spui în inima ta: veniţi, serviţi-vă, luaţi în mod liber, Dumnezeu mi le-a dat pentru voi!

Eşti un tip care organizează? Eşti abil la muncă? (unii au nişte mâini de aur). Bine, nu poţi ţine pentru tine aceste daruri şi vai dacă le admiri pentru tine: trebuie să le pui în serviciul tuturor şi să te bucuri că toţi se bucură de ele.

Eşti un tip care are o bună doză justă de autoritate, care dă siguranţă tuturor? Nu te bucura prea tare de aceasta: este o responsabilitate pentru binele tuturor. Dacă comunităţile ar fi conduse de indivizi molatici, câtă pagubă ar aduce fraţilor, surorilor, săracilor. Mulţumeşte pentru acest dar şi dezvoltă-l înaintea ochilor lui Dumnezeu, cu mare umilinţă.

Ai o mare capacitate de a rezista la oboseală? Şti să tragi bine? Nu te bucura de acest dar: trebuie ca cineva să tragă mai mult şi aşa cei slabi prind curaj şi trag şi ei.

Ai o voce frumoasă, cânţi bine? Şti să faci poezii? Eşti o persoană extrovertită, poetică? Şti să faci caricaturi? Este prea puţin ca tu să mulţumeşti pentru acest dar: ai responsabilitatea ca nici măcar să nu îl numeşti dar (atâta timp cât tu vorbeşti de dar te admiri, te complaci, te uiţi în oglindă). Nu! Aceasta nu serveşte: tu ai datoria să semeni bucuria, frumuseţea în comunitate; vai dacă pierzi timpul să te admiri! Trebuie să te consumi pentru comunitate şi să dezvolţi darurile tale pentru fericirea tuturor.

Eşti ca proprietarul unui microbuz frumos pe care nu poţi să-l ţi oprit, sub cheie, şi nu poţi nici să pierzi tot timpul lustruindu-l şi admirându-l: un microbuz este pentru alţii, nu este pentru tine. Trebuie să-i inviţi pe toţi să urce şi trebuie să spui: "Înainte nu costă nimic, suiţi toţi, să mergem la sărbătoare!"

Şi vai acelora care nu găsesc daruri să pună în slujba altora la serviciu pentru că atunci aruncă în aer toate planurile lui Dumnezeu.

"Doamne, m-ai făcut o făptură atât de minunată!" Cine nu este convins de aceasta îşi strică viaţa. Dumnezeu nu va putea să-i spună: "Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,23).

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Duhul Sfânt te aşteaptă ca să te ilumineze cu privire la darurile lui Dumnezeu. Invocă-l cu credinţă astfel:

"Duhule Sfânt, darurile lui Dumnezeu sunt o chemare la Dumnezeu, deschide-mă la recunoştinţei, fă-mă creativ, ajută-mă să înţeleg că sunt o minune a iubirii tale."

- În rugăciunea către Cristos încearcă azi să te pui în ascultare, întrebându-l pe Cristos despre darurile tale. Întreabă-l despre darurile inteligenţei tale, despre darurile voinţei tale, despre darurile iubirii tale. La orice dar exprimă recunoştinţa ta. Mulţumeşte-i pentru cele trei daruri mai mari: viaţa, inteligenţa, credinţa.

Încearcă să-l întrebi pe Cristos despre darurile cele mai mari ale vieţii tale. Întreabă-l care este răspunsul pe care îl aşteaptă în faţa darurilor tale.

- În rugăciunea către Tatăl, caută tăcerea şi iubeşte, spunând numai:
"Tată, ajută-mă să mulţumesc!"

- Citeşte la pagina ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine", fii docil la sugestii.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă: "Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată!"

Continuă cu câteva versuri din Psalmul 118. Sfântul Augustin spunea: "Psalmii sunt bucuria mea". Gândeşte-te câteodată că asupra acestui cuvânt s-au aşezat ochii lui Cristos: psalmii erau rugăciunea sa obişnuită.

Psalmul 118

Sufletul meu este în mâinile mele totdeauna
şi nu am uitat de legea ta.
Mi-au întins nelegiuiţii cursă,
dar n-am rătăcit de la învăţăturile tale.
Poruncile tale sunt moştenirea mea în veci,
ele sunt bucuria inimii mele.
Îmi plec inima, ca să împlinească orânduirile tale:
aceasta este răsplata mea pentru veşnicie.