ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A TREIA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea de ascultare

5. ASCULTARE CU AJUTORUL CUVÂNTUL

Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei
şi lumină pentru cărările mele
(Ps 118)

În prezenţa lui Dumnezeu

Un risc în citirea Sfintei Scripturi este acela de a rămâne la nivel de reflecţie, adică să ne mişcăm între idei, concepte, poate chiar hotărâri practice. Este prea puţin. Cuvântul lui Dumnezeu vrea să ne dea mult mai mult.

Cuvântul este o Prezenţă, este o Persoană. Ne invită să intrăm în comuniune prin credinţă şi iubire. Reflecţia nu este inutilă. Este esenţială, dar trebuie să fie depăşită cu un pas în profunzime: credinţa.

Iată o imagine: citesc o scrisoare de la un prieten care este departe. Există şi fotografie de-a lui care face scrierea sa foarte vie. Mă opresc: citesc, privesc şi recitesc. Câte amintiri pentru toţi anii petrecuţi împreună în muncă, bucurii şi probleme! Orice expresie din scrisoare îmi aminteşte momente, situaţii şi trăsături ale personalităţii prietenului meu. Deodată sună soneria. Îmi displace să fiu întrerupt chiar în această clipă. Merg să deschid... Incredibil! Mă trezesc în faţă chiar cu el, prietenul care mi-a scris acum câteva zile (încă nu văzusem că în PS. îmi anunţa vizita sa). Este o bucurie de nedescris... Las scrisoarea care o am în mână, pentru că acum este prezent el în persoană.

De la imagine la realitate: când ne oprim să ne rugăm din Cuvântul lui Dumnezeu, noi suntem în mod particular în faţa prezenţei lui Dumnezeu: El este aici pentru a se împărtăşi. Aşteaptă ca, prin cuvintele scrise, noi să-i deschidem inima şi viaţa noastră Lui, care vorbeşte în adâncul nostru şi ne învaţă să "citim" orice lucru al nostru şi al altora, cu profunzimea Cuvântului său.

Cuvintele pe care le citesc trebuie să mă cuprindă şi să mă conducă în prezenţa Aceluia care le-a pronunţat şi le pronunţă acum pentru mine. Cuvintele Scripturii, aşadar, sunt cărări care conduc în inima lui Dumnezeu. De acolo, într-adevăr, au pornit pentru a veni la noi. Să învăţăm să mergem pe aceste cărări pentru a ajunge la locul de întâlnire.

Atenţie: acea descriere este o experienţă de credinţă şi de iubire. Să avem grijă să nu o reducem la un joc emotiv.

Dumnezeu este liber să atingă chiar şi sensibilitatea noastră, dar noi să învăţăm să nu dăm prea mult preţ acestei percepţii emotive în relaţia cu el. Iubirea şi credinţa se situează la un nivel mai profund.

Rugăciune, multă rugăciune

Rugăciunea este secretul oricărei profunzimi. O experimentăm în mod special în relaţia cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fără rugăciune rămânem la suprafaţă sau poate există profunzime dar numai a inteligenţei.

Cuvântul lui Dumnezeu depăşeşte infinit mai mult resursele inteligenţei omeneşti, chiar şi cea mai strălucitoare. Numai Duhul Sfânt poate să ne deschidă la profunzimii Cuvântului. Iar Duhul Sfânt se dăruieşte şi acţionează atunci când este invocat şi dorit.

În perioadele cele mai intense de rugăciune experimentăm în mod normal că cuvântul lui Dumnezeu este foc. Motivul este simplu: tăcerea în contact cu Dumnezeu pregăteşte terenul pentru a primi Cuvântul.

Terenul pregătit este o inimă care se roagă: vino, Duhule creator; vino, Tatăl săracilor; vino, lumina inimilor...

Nu inteligenţele cele mai strălucitoare sunt cele care înţeleg mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, ci inimile cele mai umile şi cele mai purificate de către rugăciunea constantă. Să ne obişnuim să-l implorăm îndelung pe Duhul Sfânt înainte de a deschide Sfânta Scriptură; s-o citim rugându-ne şi să continuăm să ne rugăm după ce l-am citit. Duhul Sfânt este soarele care împrăştie ceaţa care învăluie Cuvântul (într-adevăr ochii noştii sunt înceţoşaţi!) iar El începe atunci să strălucească şi să lumineze.

Ori de câte ori cuvântul ne cuprinde cu lumina sa şi aprinde în noi voinţa de bine, să ne opri; suntem sub harul Duhului Sfânt. Să-i mulţumim, să ascultăm de lumina sa.

Când un cuvânt ia foc în noi

Nu vi s-a întâmplat niciodată? Pe neaşteptate un cuvânt din Evanghelie ori dintr-un psalm a devenit în mod misterios viu în voi. În felul acesta, în mod gratuit, fără ca voi să fi făcut ceva deosebit, acel Cuvânt s-a luminat intens în voi.

Îmi amintesc cu bucurie o frază din psalmul 127: "Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc". Pentru mai multe luni, s-a întâmplat cu mai mult de zece ani în urmă, a rămas în inima mea cu o forţă deosebită. Tot la fel s-a întâmplat cu alte cuvinte, în alte momente.

Când are loc aceasta, să ne deschidem mai întâi de toate recunoştinţei. Dumnezeu cunoaşte nevoile noastre şi ştie să sosească chiar prin aceste chemări ca să ne convertească şi să ne facă să ne maturizăm. Apoi, să facem tot posibilul pentru a respecta şi a pune în practică acea chemare a Duhului Sfânt.

Două sugestii:

A păstra: să ne întoarcem cât mai des la acea frază prin reflecţie şi prin rugăciune. Să o excavăm implorând Duhul Sfânt, să o legăm de alte Cuvinte ale Scripturii, să facem toată partea noastră pentru a pătrunde în adâncul luminii sale.

"Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima sa" (Lc 2,19).

A practica: să ne străduim să trăim zilnic lumina acelui Cuvânt care răsună în noi. Când suntem atinşi în mod special de un anumit cuvânt, devine natural efortul să-l punem în practică. Să facem apel la această "uşurinţă" şi vom experimenta bucuria care vine din ascultarea Cuvântului.

Atunci când cuvântul nu vorbeşte

Iar când se întâmplă exact contrarul? Adică atunci când deschidem Sfânta Scriptură, depunem efort şi rugăciune... dar avem impresia că nu reuşim să intrăm în contact cu Cuvântul? Este ca şi cum o barieră de indiferenţă ne-ar ţine departe de lumina şi de căldura pe care am experimentat-o în alte momente.

Unii vorbesc imediat de ariditate şi de încercarea lui Dumnezeu. Să o luăm încet. Ispita de a ne crede prea repede o Sfântă Tereza de Avila sau un Sfânt Ioan al Crucii, este într-adevăr o ispită.

Este adevărat că Dumnezeu este liber, în iubirea sa, să dozeze lumina şi întunericul pentru a ne maturiza. Şi este frumos că Dumnezeu are această libertate în slujba creşterii noastre. Înţelepciunea ne invită însă să verificăm dacă sunt responsabilităţi din partea noastră.

Iată cele mai frecvente:

Graba: ştim că graba deranjează şi chiar împiedică comunicarea. Dacă mă apropii de o persoană şi îi spun: "Ascultă, am numai cinci minute la dispoziţie şi am câteva chestiuni importante de care vreau să-ţi vorbesc. Te rog ascultă-mă şi spune-mi părerea ta. Nu uita însă: cinci minute...", nu prezint o premisă bună comunicării noastre. Cu Cuvântul lui Dumnezeu putem să ne comportăm exact aşa! Avem grijă să înţelegem, să avem lumină asupra vieţii noastre, dar totul în puţine minute. Graba este primul lucru care trebuie să-l suprimăm pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu.

Dezordine: dacă între mine şi Dumnezeu, între mine şi fraţi, între mine şi datoriile mele sunt dezordini, relaţia cu Cuvântul este paralizată. Orice dezordine, adică orice păcat, este un lanţ care închide inima, o lumină care se stinge şi face mut Cuvântul. Am spus-o deja: relaţia cu cuvântul cere dezlipirea de rău şi voinţa de a lupta pentru adevăr. Adesea ariditatea în citirea Cuvântul este cauzată de inima noastră care nu este purificată.

Lipsa climatului: cuvântul are nevoie de un climat de credinţă şi iubire. Un climat care nu se improvizează de la un moment într-altul altul. Este darul lui Dumnezeu şi cere un drum răbdător pentru a trece de la superficialitatea imediatului, la profunzimea noastră interioară. Noi suntem creaţi pentru profunzime, nu pentru aparenţe. Dumnezeu locuieşte în profunzimea inimii noastre şi acolo ne aşteaptă cu dorinţă, 24 de ore din 24. El însuşi este climatul pentru a asculta Cuvântul. Nouă ni se cere să renunţăm la superficialitatea care ne întinde cursă de dimineaţă până seara. Numai dacă intrăm în "zona tăcerii" creată de Dumnezeu în inima noastră, putem experimenta lumina Cuvântului său.

Lasă ca izvorul să continue să izvorască

Cine începe să se entuziasmeze de Cuvântul lui Dumnezeu poate risca pericolul care îl putem numi "lăcomie". Adică să vrei să ajungi la tot, să înţelegi totul, să trăieşti totul... şi să simţi amărăciunii pentru toată supraabundenţa de lumină pe care nu se reuşeşte să o foloseşti.

Această experienţă poate fi valorificată pozitiv în cel puţin două moduri: mai întâi de toate pentru că ne face să înţelegem că cuvântul lui Dumnezeu ne depăşeşte infinit de mult. Este mare ca Dumnezeu. De aceea este foarte just să atingem cu mâna micimea noastră. Şi totuşi suntem făcuţi pentru măreţia Cuvântului care zi de zi ne plăsmuieşte şi ne face să creştem. Dacă cuvântul lui Dumnezeu ar avea numai măsura noastră, ar fi trist... şi nu ar mai fi cuvântul lui Dumnezeu.

În al doilea loc trebuie să învăţăm o regulă de înţelepciune pe care sfântul Efrem o exprima astfel:

"Cine este capabil, Doamne, să înţeleagă toată bogăţia unui singur cuvânt al tău? Este mult mai mult ceea ce ne scapă decât ceea ce reuşim să înţelegem. Dar să ne bucurăm... Aceluia căruia îi este sete, este bucuros să bea şi nu se întristează pentru că nu reuşeşte să sece izvorul."

Da, cuvântul lui Dumnezeu este izvor de viaţă veşnică şi izvorăşte pentru eternitate. Nu ni se cere să secăm izvorul, dar să ne săturăm pentru a umbla conform lui Dumnezeu.

Să veghem deci asupra maniei cantităţii!

Puţin, dar bine.

Puţin, dar cu statornicie.

Puţin, dar concret.

Nu este oare o mare bucurie siguranţa că izvorul continuă să izvorască? Toate zilele vieţii noastre noi vom găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lumina şi forţa de care avem nevoie.

"Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi" (Mt 6,11).

"Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4).

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Invocă-l îndelung pe Duhul Sfânt; foloseşte, dacă vrei, psalmul sugerat azi. Imploră să reuşeşti să înţelegi preţiozitatea ascultării directe de Dumnezeu prin cuvântul său.

- Pune-te în faţa lui Cristos şi ascultă-l. Ia în mână pagina lui Zaheu (Lc 19,1-10) şi retrăieşte întâlnirea acelui păcătos cu Cristos. Fă ca Cristos să vorbească inimii tale. Priveşte-l în ochi. Dacă ai fi fost prezent ce ţi-ar fi spus? Ce i-ai spune?

- În rugăciunea către Tatăl fă să iasă la suprafaţă Cuvântul care te-a lovit. Stai în tăcere, iubeşte. Roagă-te: "Tată, nu voia mea, dar voia ta să se facă."

- Întoarce-te la pagina ultima pagină şi citeşte "Dacă vrei să te rogi bine". Rugăciunea ta depinde de statornicia ta.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă deseori:
"Din toată inima te caut, Doamne"

Este un psalm minunat, dedicat în întregime admiraţiei cuvântului lui Dumnezeu. Este psalmul cel mai lung din Psaltirea, format din 176 de versete. Este Psalmul 118: . . .