ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A TREIA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea de ascultare

4. DAŢI-I LUI DUMNEZEU BUCURIA DE A-L ASCULTA

De vei tăcea faţă de mine,
voi fi asemenea cu cei care coboară în groapă.
(Ps 27,1)

Redescoperirea Bibliei

În aceşti ultimi treizeci de ani mulţi creştini tineri şi adulţi s-au deschis într-un mod nou Cuvântului lui Dumnezeu. Se poate spune că Duhul Sfânt a retrezit şi retrezeşte în multe inimi autentica iubire faţă de Sfânta Scriptură. Este un semn care umple de bucurie şi de speranţă.

Sunt şi pericole şi trebuie văzute, pentru că, o ştim, nu este suficient să şti să citeşti pentru ca să poţi înţelege Biblia în mod corect. A cunoaşte multe cuvinte nu înseamnă să vorbeşti o limbă. Tot astfel, citirea Bibliei nu este încă înţelegerea ei în adevărul ei.

Poate pericolele cele mai frecvente şi cele mai grave sunt folosirea rea a inteligenţei şi lectura individualistă a Bibliei.

Renunţarea la inteligenţă

Înseamnă refuzul de a se angaja şi cu inteligenţa în apropierea de cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat că inteligenţa este numai primul pas, dar fără acest prim pas o putem sfârşi în fanatism sau oricum într-o interpretare desfigurată a textului sacru.

Este ca în relaţia cu persoanele: nu este suficientă inteligenţa pentru o adevărată comunicare cu persoanele; dar comunicarea în profunzime cere contribuţia inteligenţei.

Nu se cere tuturor creştinilor să se licenţieze la Institutul Biblic pentru a fi în măsură să citească Biblia, dar este esenţial să simţim problema cunoaşterii ca o problemă de respect şi de iubire pentru Cuvântului lui Dumnezeu.

Oprirea la inteligenţă

Pericolul opus este intelectualismul. Este o folosire rea a inteligenţei. Înseamnă oprirea doar la studiu, până la exasperare, la un aspect al Bibliei. Atunci Sfânta Scriptură apare un labirint rezervat câtorva specialişti de profesie.

Acesta este un pericol mereu la pândă, pentru că Satana face totul pentru a devia persoanele de la unicul scop al Cuvântului: a intra în comuniune cu focul lui Dumnezeu pentru a se converti la iubire.

În faţa acestor două pericole opuse ne vine să ne rugăm cu psalmistul: "Doamne, dă-mi o inimă simplă" (Psalmul 85,11).

Da, trebuie să cerem o inteligenţă simplă pentru a ne deschide la misterul minunat al Cuvântului.

Nu este adevărat că inteligenţa şi simplitatea se exclud una pe alta!

Să-l privim pe Isus: un om inteligent şi simplu. Să privim Evanghelia:este în întregime pătrunsă de inteligenţă şi de simplitate. Să-i privim pe sfinţi: sunt inteligenţi şi simpli.

Dumnezeu este iubire inteligentă şi simplă şi se revelează inteligenţelor care ştiu să iubească, adică, care sunt simple.

Sinteza între inteligenţă şi simplitate este dată numai de către iubire. Unde lipseşte iubirea, inteligenţa devine complicată şi întortocheată; simplitatea devine simplism ingenuu.

Lectura dezrădăcinată din Biserică

Înseamnă citirea Bibliei în mod individual sau în grup, cu prezumţia de a înţelege şi probabil de a judeca Biserica din înălţimea propriului piedestal. Înseamnă să nu-ţi dai seama că Biblia şi Biserica nu trăiesc decât una în cealaltă.

Creştinul nu este un individ izolat în faţa lui Dumnezeu, de la care ar primi în mod direct cuvântul dintr-o inspiraţie interioară sau prin lectura Bibliei.

Creştinul, prin botez, este introdus într-o comuniune în care Cristos trăieşte, vorbeşte şi se împărtăşeşte. În această comuniune, fiecare creştin învaţă să asculte şi să trăiască cuvântul. Biblia este un mijloc esenţial în această ascultare, în timp ce Biserica îi este "climatul" indispensabilă. Ei îi este încredinţat cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să-l asculte, să-l păstreze, să-l comunice cu fidelitate.

Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965) ne-a încredinţat un document excepţional pentru o înţelegere simplă şi eclezială a cuvântului lui Dumnezeu. Este constituţia Dei verbum; orice creştin ar trebui să simtă nevoia de a cunoaşte acest document, rodul eforturilor de un secol în studiul Bibliei. Un adevărat dar al Duhului Sfânt.

A citi iubirea lui Dumnezeu în Cuvânt

Adevărata limbă a Bibliei nu este ebraica ori greaca, ci iubirea. Dumnezeu cunoaşte numai acest limbaj, cu toate că cunoaşte toate limbile vorbite pe pământ.

Cuvântul lui Dumnezeu, în totalitate, este un cuvânt de iubire. El are un singur lucru să ne spună: "Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine - Isus este cel care ne vorbeşte - aşa şi eu v-am iubit pe voi" (In 15,9).

"Dumnezeu este iubire" (1In 4,16) şi când vorbeşte nu poate decât să comunice iubirea.

Toţi cunoaştem persoane care ne impresionează prin bunătatea lor profundă. În tot ceea ce fac, în tot ceea ce spun emană bunătate. Nu poate fi altfel, pentru că cuvintele şi acţiunile oglindesc profunzimea inimii.

Dumnezeu este iubire, numai iubire, de aceea orice cuvânt care ţâşneşte din inima sa este plin de iubire. A spune "cuvântul lui Dumnezeu" şi "cuvântul Iubirii" este acelaşi lucru. De aceea, cheia fundamentală pentru înţelegerea Bibliei este iubirea.

Dacă nu învăţam să citim iubirea lui Dumnezeu, rugând cuvântul, noi rămânem substanţial în afară. Citim, dar nu înţelegem. Suntem ca nişte turişti distraţi: cuvântul lui Dumnezeu vrea nişte mineri tenace.

Când citim Cuvântul, prea adesea, prima noastră grijă este de tip moral: ce anume aşteaptă Domnul de la mine, prin acest Cuvânt? Este bine, dar aceasta nu trebuie să fie nici prima, nici unica preocupare.

Atenţia noastră trebuie să se oprească, mai întâi de toate, asupra iubirii pe care Dumnezeu ne-o exprimă şi ne-o comunică în acea pagină a Scripturii. În măsura în care recunoaştem şi credem în iubirea sa, vom putea răspunde. Dumnezeu aşteaptă răspunsul nostru, pentru că iubirea nu este niciodată cu sens unic. Iubirea doreşte să i se răspundă.

Să ne apropiem deci întotdeauna de cuvântul lui Dumnezeu cu o dorinţă arzătoare de a cunoaşte şi experimenta dimensiuni noi ale iubirii sale. Răspunsul nostru va fi cu atât mai bogat şi concret, cu cât am perceput mai mult iubirea lui Dumnezeu.

Sete şi răbdare

În învăţăturile părinţilor din pustiu, este relatat acest episod. Într-o zi un tânăr călugăr, strălucitor şi foarte încrezut, s-a dus să consulte un călugăr bătrân care era numai sfinţenie care l-a primit cu mare bunăvoinţă. Tânărul a început: "Părinte, sunt două sute de săptămâni în care am postit de mai multe ori pe săptămână şi am învăţat pe de rost Vechiul şi Noul Testament. Ce trebuie să mai fac?" Bătrânul i-a răspuns printr-o întrebare: "Şti să accepţi în acelaşi mod o înjosire şi o laudă?" Tânărul călugăr i-a mărturisit sincer: "Nu, părinte!". "Ei bine - a conclus cu o fermitate bună voitoare bătrânul - în aceşti patru ani tu nu ai făcut altceva decât să-ţi înşeli sufletul!"

Mesajul este clar.

Este foarte frumoasă setea de a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu şi de a avea o lumină din ce în ce mai mare cu privire la multe lucruri care acum par dificile şi obscure. Acestei însetări trebuie deci să i se adauge o răbdare înţeleaptă: problema nu este să înţelegi totul, dar să începi să trăieşti ceva. Să înţelegi pentru a trăi cuvântul. Iar trăirea Cuvântului ne va deschide pentru o înţelegere mai mare.

La fel ca în relaţia cu un prieten: crescând cunoaşterea, creşte şi iubirea. La rândul ei iubirea adânceşte cunoaşterea pentru un ulterior pas în iubire. Aşa este raportul cu Cuvântul pentru toate zilele vieţii noastre.

Să ne prezentăm dezarmaţi

În împărăţia Cuvântului se intră numai dezarmaţi, îmbrăcaţi cu umilinţă: "Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." (Mt 18,3).

Acest cuvânt al lui Isus este regula de aur pentru a ne apropia de cuvânt. Cuvântul este infinit mai mare decât noi, pentru că este însăşi prezenţa lui Dumnezeu. Nu suntem noi cei care măsurăm Cuvântul, ci Cuvântul este cel care ne "măsoară", adică spune adevărul despre noi.

"Cuvintele cărţilor omeneşti se înţeleg şi se cântăresc în funcţie de ceva anume: Cuvântul lui Dumnezeu ne cântăreşte pe noi şi vrea ascultare. Între Cuvântul lui Dumnezeu şi voinţa noastră trebuie să se stabilească un pact de viaţă" (Madeleine Delbręl).

Să ne apropiem aşadar de Cuvânt fără îngâmfare şi fără pretenţie. Dacă nu ne dezbrăcăm de orgoliul nostru vom găsi uşa închisă iar Cuvântul va rămâne mut pentru noi.

Să ne dezarmăm: iată cuvântul de ordine pentru a putea intra în împărăţia Cuvântului. Înseamnă: umilinţă ­ sete de ascultare - adoraţie ­ disponibilitate pentru a asculta.

Aceasta din urmă, în mod deosebit, rezumă atitudinea justă în faţa Cuvântului: cine iubeşte este gata să realizeze orice dorinţă a persoanei iubite. Cine-l iubeşte pe Dumnezeu, îi împlineşte dorinţele, ascultă. Cuvântul cere ascultare, adică iubire. Să ne întoarcem întotdeauna la centru: Iubirea (de care este impregnat Cuvântul) se dăruieşte total şi aşteaptă să i se răspundă.

Cine nu a experimentat că atunci când neagă lui Dumnezeu ceva ce El ne cere, cuvântul său şi rugăciunea devine o cale închisă şi impracticabilă?

Dumnezeu este viu şi nu-şi bate joc de noi. Iubirea sa este serioasă, de aceea este puternică şi exigentă. Ori de câte ori noi - poate fără răutate - ne batem joc de El, El tace, se retrage în tăcere. Tăcerea lui Dumnezeu este întotdeauna o chemare de a deveni mai serioşi cu El. Din contra, orice act de disponibilitate al lui Dumnezeu deschide inima noastră la lumina şi la profunzimea Cuvântului său. Este o experienţă la îndemâna tuturor.

Dumnezeule, creează în mine o inimă curată

Foarte strâns legat de sugestia abia văzută, este următorul lucru. Cuvântul lui Dumnezeu cere purificare; el însuşi purifică şi vindecă, dar cere, de aceea să ne dăm seama de nevrednicia noastră şi de nevoia pe care o avem de iertarea lui Dumnezeu.

De ce este aşa de esenţial să ne purificăm pentru a intra în împărăţia Cuvântului? Deoarece păcatul împiedică comuniunea. Păcatul este întotdeauna minciună şi orgoliu, două obstacole care paralizează orice relaţie.

Chiar şi atunci când păcatul nu este foarte grav, există totuşi întotdeauna o poluare care încetineşte iubirea. Cu alte cuvinte, păcatul face ochii noştri opaci în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi pietrifică inima noastră, slăbeşte chiar şi voinţa, şi lipseşte chiar şi capacitatea de ascultare de lumina sa.

Dumnezeu ne aşteaptă mereu şi ne vine în întâmpinare cu o fidelitate nezdruncinată pentru a ne putea purifica. Aşteaptă de la noi doar un act de sinceritate, un strigăt de ajutor. Să dăm întotdeauna un spaţiu adecvat, implorării iertării lui Dumnezeu, înainte de a lua în mână Cuvântul. Numai dezlipirea de întuneric ne deschide luminii pure a Cuvântului.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

Adresează-te Duhului Sfânt pentru ca azi să te facă să guşti profund Cuvântul lui Dumnezeu. Ia evanghelia ultimei duminici ori, dacă preferi, deschide evanghelia la o pagină care te emoţionează. Roagă-te: "Duhule Sfânt, fă să gust astăzi Cuvântul într-un mod nou!"

Repetă îndelung:"Vino, Duh al Adevărului!", "Vino, Duh al Iubirii!"

- Pune-te acum înaintea lui Isus şi ascultă-l cu inima. Cuvântul lui Dumnezeu nu se citeşte cu ochii, se citeşte cu inima. Citeşte ca şi cum ai citi pentru prima dată. Caută să te întrebi: "Ce mă învaţă această pagină despre iubirea lui Dumnezeu?" Dacă nu excavezi iubirea, tu parcurgi cuvântul ca un turist. Nu! Trebuie să excavezi cuvântul: orice verset are un mesaj de iubire, dar cine este superficial nu-l înţelege. Alege imediat o frază pe care să o trăieşti azi.

- Apoi, abandonează-te iubirii Tatălui. Stai în tăcere, iubeşte. Gândindu-te la fraza aleasă pentru zi roagă-te astfel:
"Tată, nu voia mea, ci voia ta să se facă!"

- Reciteşte la pagina ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine".

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă această invocaţie din psalm:
"Binele meu este să stau alături de Dumnezeu."

Meditează astăzi - pe cât îţi este posibil - acest psalm care te invită la ascultarea afectuoasă de Dumnezeu.

Psalmul 72
Psalm. Al lui Asaf.

Cât de bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei curaţi cu inima;
dar mie, cât pe ce să mi se poticnească picioarele,
puţin a lipsit ca să-mi alunece paşii,
căci i-am invidiat pe cei aroganţi,
când vedeam prosperitatea păcătoşilor.
Ei nu au parte de suferinţă până la moarte
şi trupul lor este bine hrănit şi sănătos.
Ei nu au parte de truda muritorilor
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
De aceea, mândria este ca o salbă pentru ei
şi violenţa este haina cu care se îmbracă.
Din grăsimea lor curge nelegiuire
şi din inimile lor se revarsă gânduri rele.
Batjocoresc, vorbesc cu răutate,
vorbesc de sus cu îngâmfare.
Îşi înalţă gura lor până la ceruri
şi limba lor cutreieră pământul.
De aceea, poporul se ia după ei
şi puhoiul de ape nu-i satură.
Ei zic: "Cum poate Dumnezeu să ştie aceasta?
Există cumva cunoaştere în Cel Preaînalt?"
Iată, aceştia sunt nelegiuiţii:
prosperi întotdeauna, acumulează bogăţii.
Aşadar, în zadar mi-am păstrat inima curată
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
căci sunt lovit ziua întreagă
şi pedepsit încă de dimineaţă.
De-aş fi zis: "Voi vorbi ca ei",
aş fi trădat neamul fiilor tăi.
Şi am cugetat ca să înţeleg aceasta,
dar anevoios lucru a fost în ochii mei
până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu
şi am înţeles care este sfârşitul lor.
Într-adevăr, îi aşezi în loc lunecos
şi-i faci să cadă în dezolare.
Cum sunt ei abandonaţi ruinării,
într-o clipă s-au dus, au pierit de spaimă!
Ca un vis la deşteptare, Doamne,
când te trezeşti, faci să se risipească chipul lor.
Când mi se frământa inima
şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
eram nepriceput şi nu înţelegeam nimic,
eram ca un dobitoc înaintea ta.
Dar eu sunt pururea cu tine,
m-ai prins de mâna dreaptă.
Cu sfatul tău mă vei călăuzi,
apoi mă vei conduce în slavă.
Pe cine am eu în ceruri, afară de tine?
Şi, fiind cu tine, nu mai am altă dorinţă pe pământ.
Chiar dacă se mistuie trupul meu şi inima mea,
stânca inimii mele şi partea mea e Dumnezeu în veci.
Iată, cel ce se îndepărtează de tine va pieri,
îi vei nimici pe toţi cei care-ţi sunt necredincioşi.
Iar pentru mine, fericirea mea
este să mă apropii de Dumnezeu:
mi-am pus în Domnul Dumnezeu speranţa mea.