ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A TREIA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea de ascultare

2. O CHEMARE A LUI CRISTOS

Marta, Marta, pentru
multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi
însă un lucru este necesar.
(Lc 10,40)

Un tablou delicios

"Pe când mergeau, au intrat într-un sat. Acolo l-a primit în casa ei o femeie cu numele de Marta. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis: "Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!" Domnul i-a răspuns: «Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată»." (Lc 10,38-42).

În această pagină este scoasă bine în relief esenţa rugăciunii de ascultare.

O femeie cu numele de Marta l-a primit: Marta apare ca o femeie întreprinzătoare şi generoasă, exercitată mult în a da şi în a se dărui; dar pentru rugăciunea de ascultare este nevoie de mai mult.

Avea o soră, Maria, care, aşezată la picioarele lui Isus, asculta: Maria este un tip foarte diferit: liniştită, reflexivă, calmă, foarte respectuoasă. Nu contestă agitarea surorii sale, pentru că este pătrunsă total de prezenţa lui Isus în casa sa. Se aşează la picioarele lui aşa cum făceau discipolii la picioarele rabinilor lor. Persoana lui Isus este cea care o interesează şi nu alte lucruri.

Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei: absorbită cu totul de lucruri, preocupată cu totul să facă o frumoasă primire.

Absorbită cu totul de organizarea lucrurilor, de ambiţia sa de femeie casnică, absorbită cu totul de voinţa de a face o figură frumoasă în faţă lui Isus, a celor doisprezece şi lumii din apropiere, care n-au sărit ei mai întâi sa-l primească pe Isus.

Toate acestea sunt vrednice de laudă,sunt foarte frumoase.

Marta apare ca o femeie minunată în puterea sa de a aranja lucrurile, dar sclava lucrurilor, aşa încât este în pericolul de a pierde ori de a compromite esenţialul.

I-a zis: "Doamne, nu-ţi pasă...?": care înseamnă: "Nu ţi-ai dat seama că cel care merită atenţia sunt eu?". Face pe-a învăţătoarea cu Învăţătorul.

M-a lăsat singură: se confruntă, arată cu degetul; absorbită cu totul de lucruri, nu are timp să se privească în interior; nu are timp pentru lucrul cel mai important.

Spune-i: îi dă sfaturi lui Isus; cel superficial îi dă mereu sfaturi lui Dumnezeu, în rugăciune şi în afara rugăciunii.

Să mă ajute: ea este centrul care ţine totul, pentru că dacă se prăbuşeşte ea, totul se prăbuşeşte.

Marta, Marta...: este o mustrare dulce. Isus nu corectează cu violenţă, cum ar spune: "Nu înţelegi, nu evaluezi totul."

Pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi: fugi încoace, fugi încolo, opreşte-te!

Te îngrijeşti: atenţie da, dar să nu te îndepărteze de la esenţial.

Te frămânţi: ai pierdut echilibrul lucrurilor.

Pentru multe: dar pentru lucrurile care te fac să faci o figură bună. Nu mai şti să discerni...

Însă un lucru este necesar: atenţia la darul lui Dumnezeu, pentru a-l duce la consecinţele sale ultime.

Maria a ales partea cea bună: aţi împărţit rău sarcinile, tu să faci prea mult, ea să primească, dar cel mai bine era să primeşti. Nu se citeşte că Isus ar fi refuzat serviciile, dar el subliniază că era ceva mai important, mai puţin gratificator şi totuşi mai util de făcut.

Partea cea bună, care nu-i va fi luată: partea care contează: dăruirea prieteniei şi răspunsul la prietenie, adevărata valoare care rămâne.

În rugăciunea inimii este mereu de ales: sunt lucruri mai gratificatoare decât tăcere, cum ar fi: lectura, meditaţia, scrierea, instruirea, vorbirea şi dialogarea.

Toate acestea sunt lucruri frumoase şi bune şi câteodată potrivite, dar cele mai bune nu sunt acestea: cel mai bun lucru este să punem în centrul atenţiei noastre persoana lui Isus şi atât; nu lucrurile, nu gratificările chiar sfinte, dar Isus. Să lăsăm la o parte chiar utilul pentru ce este mai bun.

Să fim absorbiţi complet de prezenţa lui Dumnezeu! Acesta este lucrul important în rugăciune şi să considerăm tot restul ca secundar. În faptul de a fi prezenţi avem: iubire, gratitudine, atenţie, ascultare, veneraţie şi adoraţie.

Să nu ne temem că pierdem timpul stând în prezenţa lui Dumnezeu, deoarece în realitate nu se pierde nimic, ci se câştigă totul.

Să rezistăm la tot ceea ce este mai uşor şi a alege ceea ce este mai dificil. Mulţumesc că eşti acolo şi mulţumesc că sunt aici!

Marta l-a primit...: dar cine l-a primit cu adevărat nu este Marta, ci este Maria!

Arcul adevărului

Există un risc în rugăciunea inimii: intimismul. După primele dificultăţi, aşa de bine cu Dumnezeu că ne vine dorinţa să repetăm cu Petru: "Să facem aici trei corturi..." Şi putem uita vreo problemă mai importantă.

De exemplu problema de a reglementa mai întâi datoriile cu Dumnezeu, de a vedea în faţă lucrurile practice care nu merg, de a scoate măştile fariseismelor noastre, de a repara dezordinile şi toate lucrurile care îi displac lui Dumnezeu.

Riscul intimismului există, chiar dacă nu trebuie să-l exagerăm. Motivul de fond este că a sta în tăcere înaintea lui Dumnezeu căutând să-l iubim este un angajament atât de greu încât nu ne lasă să convieţuim nu mizeriile noastre. Abia ne coborâm în lumea luminii imediat apar umbrele noastre şi imediat simţim oroare faţă de nevrednicia a noastră.

Dar pentru începători riscul poate fi acela de a vrea imediat să intre în rugăciunea inimii fără să plătească contul. Şi când acesta se întâmplă, rugăciunea inimii este încă foarte superficială, chiar dacă dă deja multă satisfacţie.

Trebuie să pornim bine iar pentru a intra în rugăciunea inimii trebuie mai întâi de toate să trecem pe sub arcul adevărului. Trebuie să facem în noi adevărul, trebuie să punem degetul pe rană, trebuie să ne purificăm, să intrăm în problemele care ard şi să facem ordine.

A ne accepta, a ne căi, a repara

Mizeriile noastre trebuie acceptate. Fără acest pas preliminar nu există căinţă, nu există purificare. Trebuie să fiu sincer, transparent, mai întâi cu mine însumi dacă voi vrea să fiu cu Dumnezeu.

Atunci trebuie să mă cobor înăuntrul laturilor negative cu multă obiectivitate şi cu încredere. Sunt acolo înaintea lui Dumnezeu pentru a-i arăta iubirea mea: Dumnezeu nu mă va ajută să ies din mizeriile mele?

După ce am făcut adevărul în mine, nu este încă destul: trebuie să mă căiesc. Nu este chestiune de cuvinte, chiar dacă câte un cuvânt stă bine pentru a-mi exprima părerea mea de rău. Dar văzând mizeria în mine, ispita care îmi vine este să resping problema, sau să o ignor, sau să o omit, sau să o proiectez înafara mea; sau suntem tentaţi să ne smiorcăim asupra propriei slăbiciuni. Acest lucru este uşor, dar nu înseamnă a ne căi.

A ne căi înseamnă a ieşi. A ne căi înseamnă voinţa de a lupta. Atunci iată a treia fază, mai importantă decât căinţa: repararea.

Bineînţeles, aproape niciodată nu se poate repara o lipsă în totalitate. O reparare poate fi foarte complexă. Cere ponderaţie, simţ de responsabilitate, concreteţe şi uneori prudenţă.

Însă un lucru este sigur: dacă nu pot să repar în mod potrivit, întotdeauna pot să încep cu hotărâre, să fac primii paşi concreţi ai reparării.

Primul este cu siguranţă rugăciunea. Dacă am făcut pagube, dacă mi-am îndeplinit rău o datorie, primul lucru de făcut este să pun în mâinile lui Dumnezeu persoanelor cărora le-am dăunat, să implor de la Dumnezeu forţa reparării complete, să implorăm forţa, lumina şi simţul responsabilităţii. Acest lucru este cu siguranţă deja o reparare.

Apoi este urgent să planificăm cu lumina lui Dumnezeu un program de reparare concret, imediat, hotărât. Să planificăm o cale. Se înţelege că o cale cere timp, dar a face pregătirile de călătorie, a merge să cumperi biletul şi stabilirea orei de plecare este deja începutul călătoriei. Important este să păstrăm onestităţii şi sinceritatea.

Rugăciunea inimii nu se poate întreprinde jucându-ne de-a v-aţi ascunselea cu responsabilităţile noastre. Rugăciunea inimii înseamnă a ne proiecta direct în iubire a lui Dumnezeu. Cum este posibil fără voinţă de a fi în ordine cu el?

La început este prudent să nu începem niciodată rugăciunea inimii fără această verificare: fără să trecem pe sub arcul adevărului.

În continuare poate că orice lucru se simplifică. Putem merge la problemele care împiedică relaţia noastră cu Dumnezeu făcând punctul adevărului, înainte, în timpul sau după rugăciunea inimii. Se poate chiar întâmpla ca cine se obişnuieşte cu rugăciunea inimii să dobândească încet-încet o lumină atât de vie asupra propriilor mizerii încât nu are nevoie de mult timp pentru a se examina şi a se concentra.

Ba mai mult, abia apare o greşeală, imediat beculeţul roşu se aprinde iar buna voinţă răspunde şi toată ziua, chiar şi în afara rugăciunii, este folositoare pentru purificare.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Fă rugăciunea vocală atentă adresată Duhului. Poţi să citeşti de exemplu psalmul din ziua precedentă. Cere ca Duhul să te inspire să faci adevărul înăuntrul tău.

- Apoi adresează-te lui Cristos şi retrăieşte scena Martei şi a Mariei. Creează cu imaginaţia ta scena în toate detaliile. Sfântul Ignaţiu o recomanda mult pentru meditaţia profundă a evangheliei, o numea: "Refacerea compoziţiei locului". Ceea ce importă mai mult pe când faci exerciţiul tău de ascultare, este ca tu să urmăreşti practica:

"Învăţătorule, ce vrei să-mi spui cu această pagină?"

"Învăţătorule, te ascult cu adevărat?"

Ia deciziile tale practice.

- Apoi orientează inima ta către Tatăl. Iubeşte şi fă linişte. Imploră numai:
"Tată, ce vrei de la mine? Nu voia mea, ci voia ta să se facă!"

- Citeşte la ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine" şi urmăreşte sfaturile prezentate.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Repetă frecvent în timpul zilei această invocaţie din psalm:
"Doamne, cu ochii asupra mea, îmi vei da sfaturi."

Meditează acest psalm care invită la ascultarea iubitoare de Dumnezeu.

Psalmul 31
Al lui David. Poem.

Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea,
căruia i s-a acoperit păcatul!
Fericit este omul
căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala
şi în sufletul căruia nu este prefăcătorie.
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele
şi gemeam ziua întreagă.
Zi şi noapte apăsa peste mine mâna ta,
vlaga mi se usca în dogoarea verii.
Eu ţi-am mărturisit păcatul meu,
nu ţi-am ascuns fărădelegea mea.
Am zis: "Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele".
Şi tu ai iertat vinovăţia păcatului meu.
De aceea te roagă orice credincios
în timpul strâmtorării.
Chiar de s-ar dezlănţui potop de ape,
la el nu vor ajunge.
Tu eşti pentru mine un loc de scăpare,
tu mă scoţi din strâmtorare,
mă înconjori cu cântări de bucurie pentru eliberare.
Îţi voi da înţelepciune
şi îţi voi arăta calea pe care să mergi;
te voi sfătui şi voi aţinti ochii mei asupra ta.
Nu fiţi asemenea calului şi catârului,
lipsiţi de pricepere,
ale căror fălci le strângi cu zăbală şi frâu,
altfel nu vin după tine.
De multe dureri are parte cel rău,
dar pe cel care nădăjduieşte în Domnul,
îndurarea îl va înconjura.
Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul şi veseliţi-vă!
Strigaţi de bucurie, toţi cei curaţi cu inima.