ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ

Importanţa rugăciunii

6. A CERE

Tot ce veţi cere
cu credinţă în rugăciune, veţi primi
(Mt 21,22)

Rugăciunea de cerere şi de mijlocire

Isus a spus lucruri absolut extraordinare despre rugăciunea de cerere şi despre de mijlocire. Promisiunile lui Isus cu privire la rugăciunea de cerere sunt grandioase, unice şi atât de puternice încât la o examinare insuficient de profundă, apar de-a dreptul exagerate.

Pe lângă aceasta nu este vorba de puţine fraze răspândite ici colo în evanghelie. Nu, este o întreagă teologie completă a rugăciunii de cerere şi de mijlocire; în evanghelie este un ţesut complet de doctrină împletită cu fapte bine precizate care con-validează învăţătura lui Cristos.

Putem grupa în şapte puncte învăţăturile lui Cristos asupra rugăciunii de cerere şi de mijlocire.

Să ne rugăm cu credinţă

Isus cere în primul rând credinţă. Să cerem suntem toţi capabili, însă nu suntem toţi capabili să cerem cu credinţă.

Isus spune: "Tot ce veţi cere cu credinţă în rugăciune, veţi primi" (Mt 21,22).

Să examinăm cu atenţie promisiunea lui Isus. Este important să considerăm bine cuvintele, şi este important să mergem la conceptele de fond pe care le prezintă aceste cuvinte.

Isus învaţă că răspunsul lui Dumnezeu este sigur atunci când este o rugăciune plină de credinţă. Credinţa este cheia rugăciunii.

"Cereţi cu credinţă", insistă Cristos, pentru că este tocmai ceea ce aproape întotdeauna lipseşte rugăciunii noastre. Noi cerem chiar prea mult! Dar cu prea puţină credinţă, câteodată chiar fără credinţă.

Dacă expediem o scrisoare avem grijă foarte mult să punem timbrele şi adresa: cu toţii ştim ce se întâmplă cu scrisoarea noastră dacă nu punem nici timbre nici adresă. Adresa scrisă lizibil şi timbrele sunt elemente esenţiale pentru ca o scrisoare să ajungă la destinatar.

Acum, credinţa este elementul esenţial. A cere nu este de ajuns, aşa cum nu este de ajuns să scrii scrisoarea. Trebuie să cerem cu cererea cu credinţă. Acest lucru constituie esenţa rugăciunii.

Isus repetă cu o astfel de insistenţă în toată evanghelia importanţa credinţei până la oboseală, pentru că tocmai credinţa este elementul cel mai dificil al rugăciunii noastre, asupra căreia din păcate, prea frecvent survolăm.

Pentru a cere cu credinţă nu este destul să rosteşti cuvinte. Pentru a cere cu credinţă nu sunt suficiente câteva momente.

Pentru a cere cu credinţă este necesară o reflecţie de fond, o întreagă atmosferă de intimitate cu Dumnezeu. Pentru a cere cu credinţă sunt necesare convingeri profunde despre Dumnezeu şi despre slăbiciunea şi neputinţa noastră. Pentru a cere cu credinţă este necesară o umilinţă profundă.

De aici înţelegem de ce Isus vorbeşte atât de mult despre rugăciunea de cerere: pentru că rugăciunea de cerere - aşa cum ne-a învăţat-o Isus Cristos - este o puternică educare a credinţei. Presupune credinţa şi educă în vederea credinţei. Cine se obişnuieşte să îndepărteze din obişnuinţele sale de rugăciune cererile făcute fără credinţă, cu siguranţă se formează în credinţă.

Isus nu putea să ne sugereze un mijloc mai simplu şi mai perfect pentru a ne deschide spre credinţă, un mijloc la îndemâna tuturor, sfinţi şi păcătoşi, asceţi şi începători.

Isus nu este un teoretician, el ştie unde vrea să ajungă. Credinţa trebuie să fie o cale pe care toţi să o poată parcurge: Isus ne deschide un drum pe care toţi putem să îl parcurgem până la capăt, dacă avem un minim de bunăvoinţă.

Isus spune clar: "Tot ce veţi cere cu credinţă în rugăciune, veţi primi" (Mt 21,22).

Nu pune limită succesului rugăciunii.

Isus introduce în "Tatăl nostru", rugăciunea pentru pâinea zilnică şi când va povesti parabola cea mai frumoasă a rugăciunii, aceea a prietenului inoportun, va vorbi din nou despre "puţină pâine", apoi de copilul care cere un ou şi un peşte tatălui său, apoi va arăta atotputernicia rugăciunii în faţa oricărei boli: orbire, lepră şi înaintea oricărei mizerii imorale.

Chiar şi un tâlhar, prin rugăciune se mântuieşte; ultima lecţie despre rugăciunea Isus o dă de pe cruce, printr-un răspuns imediat dat tâlharului cel bun care se roagă să fie iertat.

Isus spune: "totul". Totul înseamnă tot. Bineînţeles că în necesităţile noastre materiale sunt sectoare în care nu vom fi niciodată siguri de ascultarea rugăciunii noastre, chiar dacă este făcută cu credinţă. Anumite cruci ne sunt necesare la fel ca pâinea! Şi Dumnezeu care ne iubeşte, nu răspunde. A făcut acest lucru şi cu Isus, când în Ghetsemani, a cerut să fie eliberat de la umilinţa crucii.

Dar sunt sectoare imense ale necesităţilor noastre, în care ştim cu siguranţă că Dumnezeu vrea să ne asculte, dacă ne rugăm cu credinţă. Vrea mai intens decât vrem noi, cum ar fi: vindecarea de bolile spiritului, de obişnuinţele rele, de neglijenţele grave şi înrădăcinate, de lenevie, de egoism, de orgoliu; în sfârşit, vrea să ieşim din păcatele noastre.

Suntem responsabili dacă punem limite atotputerniciei lui Dumnezeu deoarece Cristos ne-a interzis aceasta. Cuvintele sale sunt foarte clare iar Marcu adaugă un element preţios, pentru a înţelege când cerem într-adevăr cu credinţă: "Tot ceea ce veţi cere în rugăciune, credeţi că aţi primit deja şi vi se va da" (Mc 11,24).

"Testul" este îndrăzneţ!

A cere cu credinţă înseamnă să te comporţi cu Dumnezeu ca şi cu un tată, eliminând orice şovăieli, pentru că un tată este... un tată!

Când Catherine Khulman, marea vindecătoare, a fost întrebată cum trebuie să se ceară cu credinţă o vindecare, ea a răspuns: "Nu trebuie să vă uitaţi la boala voastră, ci la Dumnezeu! Ridicaţi-vă privirea la Dumnezeu, nu o cufundaţi în boala voastră! Aproape întotdeauna noi nu avem credinţă pentru că centrul atenţiei noastre, când cerem, nu este deloc Dumnezeu, ci problema noastră. Dacă problema pentru care ne rugăm devine mai importantă decât Dumnezeu, atunci este aproape sigur că credinţa noastră se clatină".

George Müller povesteşte această istorioară. Un tânăr mergea pe o stradă cu un bagaj mare. A văzut trecând o trăsură goală, şi, făcându-şi curaj, a cerut căruţaşului să-i permită să se suie. Omul a acceptat. După o bucată de drum tânărul s-a gândit: stăpânul calului a fost atât de bun cu mine, încât eu nu vreau să obosesc calul prea mult. Atunci, fără să coboare, şi-a pus pe spate bagajul mare pe care îl avea...

Müller spune că de multe ori, când îi încredinţăm lui Dumnezeu o problemă şi noi ne comportăm la fel de prosteşte. Continuăm să ducem greutatea poverii noastre pe spate.

Nu! O problemă încredinţată lui Dumnezeu nu trebuie să mai fie atinsă, aceasta este credinţa!

Când vă rugaţi comportaţi-vă ca şi cum aţi obţinut deja ceea ce aţi cerut şi vi se va da.

Rugăciunea cu statornicie

Isus a spus: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide" (Lc 11,9).

Statornicia este expresie a credinţei. Când suntem statornici în rugăciunea, aproape întotdeauna se datorează faptului că credem că Dumnezeu poate să ne asculte.

Statornicia este expresia speranţei. Când suntem tenace în cerere, aproape întotdeauna se datorează faptului că sperăm că Dumnezeu ne va răspunde.

Statornicia, aproape întotdeauna, este expresie de bună voinţă, deci de iubire.

Dar, câteodată, Dumnezeu întârzie să răspundă.

Întârzierile lui Dumnezeu în a ne răspunde sunt foarte importante pentru că maturizează problemele şi ne maturizează în faţa problemelor, ne fac să creştem în umilinţă, şi în abandonarea în mâinile lui Dumnezeu, ne fac să scoatem afară partea noastră de colaborare în lucrurile pe care le cerem, ne dau adesea lumină nouă cu privire la responsabilităţile noastre, ne antrenează în vederea bunăvoinţei, ne întăresc credinţa.

Se povesteşte că Luther s-a rugat mult pentru sănătatea unui prieten bun, Filip Melanchton. Văzând că boala continua, a început să se roage aşa: "Doamne, eu nu pot să mai cred în bunătatea ta şi în atotputernicia ta dacă nu-l vindeci pe Filip". Bolnavul s-a vindecat, dar mai mult decât toate, a crescut încrederea lui Luther în Dumnezeu şi abandonarea în mâna lui.

Nu Dumnezeu are nevoie de insistenţă, noi suntem aceia care avem nevoie, ca să ne vindecăm de ceea ce îl împiedică pe Dumnezeu să ne vină în ajutor. Trebuie să ne vindecăm de superficialitatea noastră în probleme, de necugetarea noastră şi de la puţina profunzime a credinţei noastre. Deseori trebuie să ne vindecăm de orgoliul nostru: avem nevoie de convingerea că suntem nimic fără Dumnezeu; de multe ori numai ciocnirea cu neputinţa noastră ne ajută să ne vindecăm.

Prietenul inoportun este pilda cea mai frumoasă a lui Isus referitor la statornicia în rugăciune.

Să cerem de la Tatăl în numele său

Isus insistă să cerem de la Tatăl în numele său. Isus revine deseori la această temă. Trebuie, bineînţeles, să-i dăm importanţă.

Biserica a făcut-o întotdeauna. Nu există rugăciune liturgică importantă care să nu urmeze acest sfat dat de Isus: să adreseze rugăciunea Tatălui în numele lui Isus.

Dar este important în primul rând să ne întrebăm care este semnificaţia exactă a gândului lui Isus.

Iată textele principale în care Isus ne învaţă să ne rugăm în numele său:

"Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea" (In 15,16).

"Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da. Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (In 16,23-24).

"Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face" (In 14,12-14).

"În ziua aceea, veţi cere în numele meu şi nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi; de fapt, Tatăl însuşi vă iubeşte pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu" (In 16,26-27).

Din examinarea acestor texte şi din contextul lor se poate deduce că rugăciunea în numele lui Isus poate avea aceste semnificaţii: cu puterea lui Isus, din porunca lui Isus, datorită autorităţii lui Isus, în persoana lui Isus, inseraţi în Isus, îmbrăcaţi cu Isus, datorită mijlocirii lui Isus.

Pentru ce această importanţă de a ne ruga în numele lui Isus a fost întotdeauna înţeleasă de liturgie, iar noi în schimb o înţelegem atât de greu şi suntem aşa de puţin obişnuiţi să urmărim acest sfat al lui Cristos atunci când ne rugăm? Cu siguranţă că la mijloc stă marea noastră ignoranţă şi superficialitate.

PENTRU CĂ SUNTEM FRAŢI ŞI FII

Atâta timp cât realitatea este o realitate atât de ascunsă pentru noi încât se reduce la un cuvânt şi nimic mai mult, natural că nu vom înţelege nevoia de a ne ruga uniţi lui Isus, inseraţi în el, fratele nostru.

Dar când vom înţelege şi vom trăi învăţătura lui Cristos că Dumnezeu este într-adevăr tată iar noi, pentru Isus, suntem adevăraţi fii, atunci vom vedea foarte logic să ne prezentăm în faţa lui ca adevăraţi fii uniţi lui Cristos, Fiul unic, bucuria Tatălui.

CEEA CE AR CERE CRISTOS

"Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da" (In 16,23).

După introducerea solemnă care are sensul de "Vă jur!" există o afirmaţie foarte clară. Aproape ar părea că Cristos ar vrea să spună: "haideţi, încercaţi, veţi vedea eficacitatea, veţi vedea puterea rugăciunii în numele meu, uniţi, încorporaţi mie".

Primul lucru care iese în evidenţă este acesta: a-l ruga pe Tatăl uniţi, încorporaţi lui Cristos, cere mai întâi o profunzime a raportului cu Cristos şi aceasta face deja să excludem orice uşurătate şi superficialitate din cererea noastră.

Uniţi, încorporaţi lui Cristos înseamnă cel puţin aceasta: să avem mentalitatea lui Cristos, să avem optica lui Cristos, să avem prietenia lui Cristos, deci, să cerem ceea ce Cristos ar cere, nu altceva, şi să cerem aşa cum ar cere Cristos.

Iată de ce este aşa de eficace rugăciunea către Tatăl în numele lui Isus, pentru că este ca şi cum am spune: "Tată, te rog, cu gura lui Cristos, cu inima lui Cristos, cu gândul lui Cristos, cu încrederea lui Cristos".

Prima concluzie pe care trebuie să o tragem este aceasta: pentru a-l ruga pe Tatăl în numele lui Isus este nevoie de multă interioritate, nu este un joc de cuvinte.

"Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu... cereţi..." (In 16,24).

Este chiar o noutate pe care ne-a adus-o Cristos. Am putea spune că este ceea ce face ca rugăciunea să fie "creştină".

Cei care nu sunt creştini se roagă singuri, noi nu, niciodată! Noi când ne rugăm suntem întotdeauna cufundaţi în Cristos şi uniţi, prin Cristos, cu toţi oamenii de bunăvoinţă. De aceea, atunci când Cristos ne pune pe buze "Tatăl nostru", ne face să spunem o rugăciune în totalitate la plural.

Trebuie să ne dăm seama de noutatea adusă de Cristos şi să trăim rugăciunea nouă, de "marcă creştină". Isus ne invită să o experimentăm. Să-l ascultăm deci. Să ne confruntăm cu o rugăciune care vine din solitudinea noastră şi apoi cu o rugăciune unită şi înrădăcinată complet în Cristos şi vom înţelege diferenţa abisală, absolută care există între cele două rugăciuni. Sunt ca două lumi opuse.

PENTRU CA BUCURIA VOASTRĂ SĂ FIE DEPLINĂ

"Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (In 16,24).

Isus pare să spună: pentru a răspândi pe pământ o bucurie deplină, am venit să vă învăţ un mod nou de a vă ruga. Pentru că Cristos este foarte interesat de problema bucuriei noastre, de problema fericirii omului.

Păcatul este primul hoţ al bucuriei noastre. Egoismul, orgoliul, slăbiciunea, obiceiurile greşite; iată marile,continuele curse ale bucuriei noastre. Bine, ne spune Cristos, încercaţi să vă rugaţi în numele meu: voi vă veţi curăţa de toate mizeriile care mâhnesc în adânc viaţa voastră.

Dar atunci, ne vine să ne întrebăm dacă adevărata soluţie radicală a problemelor noastre este rugăciunea în numele lui Isus.

Poate Isus face aluzie la ceva mai profund, care la prima citire nu apare. Da, Cristos, spunându-ne să ne rugăm în numele său, poate vrea să spună: rugaţi-vă cum v-am învăţat eu şi cu mine, apoi veţi vedea eficacitatea rugăciunii voastre. Cereţi, veţi obţine!

În sfârşit, încă o dată Isus repetă că rugăciunea poate totul: nu este aceasta marea bucurie a omului, că ştie că nu sunt probleme de nedepăşit pentru el, deoarece puterea lui Cristos este la dispoziţia sa continuă prin rugăciunea făcută împreună cu el?

PUTEREA CREDINŢEI

"Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea" (In 14,12).

Credinţa va revoluţiona lumea. Destinul care este în faţa omului este extraordinar: cu credinţa omul va fi capabil să depăşească chiar şi ceea ce a făcut Cristos.

Da, o întrezărim deja! Cu credinţa oamenii au reuşit să poarte mântuirea mult mai departe decât a reuşit Cristos, să intre în medii mult mai ostile decât lumea iudaică, să ajungă la anumite popoare pe care Cristos în viaţa sa nu le-a numit niciodată, să intre şi să revoluţioneze civilizaţii întregi.

Cu credinţă şi pentru credinţă milioane de martiri şi-au dat viaţa, pe când, în timpul său s-a sacrificat Cristos singur iar toţi cei apropiaţi au fugit. Cu credinţa s-au făcut pe pământ minuni mai mari şi de o proporţie mai mare decât minunile făcute de Cristos în Palestina: este de ajuns să ne gândim la toate mişcările de caritate care s-au născut în istorie după Cristos.

Şi aşa va fi întotdeauna... pentru că cine crede în Cristos are promisiunea lui Cristos să facă chiar şi mai mult decât Cristos. De ce? "Pentru că eu plec la Tatăl". Pentru că prin învierea sa, Cristos este acum viu şi operant în toate colţurile pământului, operant în orice situaţie omenească. Întotdeauna este la dispoziţia omului, dacă omul îl vrea: "Orice lucru veţi cere eu îl voi face".

CEREŢI ŞI LUI CRISTOS

"Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea" (In 14,12).

Aici, "în numele meu" are cu siguranţă o nuanţă în plus care trebuie descoperită. Aici probabil vrea să spună: orice lucru îmi veţi cere, bazându-vă pe promisiunile mele şi ascultând de ceea ce v-am învăţat despre rugăciune, eu o voi face.

A-i cere lui Cristos este ca şi cum i-ai cere Tatălui, ne învaţă Cristos. Dar trebuie să cerem aşa cum ne-a învăţat Cristos. Pare că Isus face aluzie mai ales la credinţă, căci tot contextul este despre credinţă.

În puţine cuvinte, Isus poate vrea să ne spună: dacă mă veţi ruga sprijinindu-vă pe ceea ce v-am învăţat, fiţi siguri, vă voi răspunde. V-am dat garanţie că, dacă vă veţi ruga cu credinţă, Tatăl vă va răspunde: de aceea când mă veţi ruga cu credinţă, şi eu vă voi răspunde prompt. Şi răspunsul meu va fi gloria Tatălui, Tatăl va fi fericit de această intimitate profundă între mine şi voi.

"NIHIL OBSTAT"-UL LUI CRISTOS

A cere în numele lui Isus implică desigur încă o altă semnificaţie. Înainte de a-i prezenta Tatălui cererile noastre trebuie să ne înzestrăm cu un nihil obstat, acela al lui Cristos.

Sunt cereri la care destul de greu şi-ar da Cristos consimţământul. În schimb, sunt probleme care atât de mult stau la inima lui Cristos, încât el ar fi dispus să le semneze cu sângele său. Atunci când, într-o cerere adresată Tatălui, sunt sigur de sprijinul necondiţionat al lui Cristos, atunci trebuie să pornesc cu o credinţă care frânge munţii.

Să ne obişnuim să recităm rugăciunile noastre astfel: Cristos ar cere aceasta pentru mine? Cu mine? Cristos ar aproba, ar trece rugăciunea mea?

Conştiinţa de a ne ruga după inima lui Cristos ne dă un mare avânt. Sunt apoi probleme asupra cărora Cristos a insistat atât de mult, cum ar fi unitatea Bisericilor, caritatea dintre noi: atunci să le prezentăm Tatălui, ca nişte delegaţi ai lui Cristos.

Cristos nu şi-ar da acceptul atunci când am cere fără să colaborăm serios cu Dumnezeu, fără să ne facem partea noastră: cum ar aproba cererea de a ne elibera de un obicei rău sau de un defect vechi, când noi nu am ridica nici măcar un deget pentru a-l combate?

Cristos nu-şi dă acceptul pentru rugăciuni magice, ci doar pentru rugăciunile responsabile.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Invocă-l pe Duhul Sfânt cerând lumină asupra defectelor rugăciunii tale. Roagă-l:
"Duhule Sfânt dă-mi o credinţă vie!"
"Vino Duhule creator!"

- Invocă-l pe Cristos cerându-i statornicia în rugăciune. Roagă-te:
"Isuse, Învăţătorule, învaţă-mă să mă rog!"
"Isuse, Învăţătorule, dă-mi perseverenţă în rugăciune!"

- Invocă-l pe Tatăl căruia îi eşti "mai intim decât intimitatea ta". Roagă-te:
"Tată, iubire infinită, învaţă-mă să iubesc!"
"Tatăl meu, totul meu!"
"Tată, nu voia mea, ci a ta să se facă!"

- Invoc-o pe sfânta Fecioară Maria, cere mijlocirea ei, pentru ca să înveţi să te rogi şi să ai gustul rugăciunii şi harul perseverării.

- Reciteşte instrucţiunile de la ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine" şi respectă-le cu fidelitate.

RUGĂCIUNEA ZILEI

"Cine învaţă să se roage, învaţă să trăiască", spune sfântul Augustin. Imploră deseori:
"Tatăl meu, totul meu!"
"Tată, nu voia mea, ci a ta să se facă!"

În momentul cel mai oportun meditează acest psalm:

Psalmul 114

Îl iubesc pe Domnul,

pentru că ascultă glasul rugăciunii mele.
El îşi pleacă urechea spre mine,
în ziua în care îl chem.
Mă strângeau lanţurile morţii
şi mă cuprindeau spaimele infernului,
mă chinuiau tristeţea şi neliniştea.
Am invocat numele Domnului:
"Doamne, salvează mi sufletul!"
Domnul este milostiv şi drept,
Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
Domnul îi ocroteşte pe cei mici:
am fost umilit şi el m a mântuit.
Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,
fiindcă Domnul ţi-a făcut bine.
El mi a salvat sufletul de la moarte,
a ferit ochii mei de lacrimi,
picioarele mele de la cădere.
Voi umbla înaintea Domnului
pe pământul celor vii.