ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ

Importanţa rugăciunii

5. A MULŢUMI

Oare nu s-au curăţat zece?
Unde sunt ceilalţi nouă?
(Lc 17,17)

Isus l-a denunţat

Isus l-a denunţat pe omul care nu mulţumeşte. În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 17,11), când a văzut că din zece leproşi vindecaţi s-a întors numai unul să spună mulţumesc, a exclamat: "Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă?".

"Unde sunt ceilalţi nouă?" Este apăsătoare această denunţare făcută de Cristos. Procentajul celor care mulţumesc va fi întotdeauna atât de redus? Omul este chiar nevindecabil în egoismul său? Avem înăuntru lepra nerecunoştinţei.

Domnul aşteaptă mulţumirea noastră ca logică a faptelor: dacă am primit de la Dumnezeu este logic că să-l recunoaştem, dacă-l recunoaştem este logic să îi mulţumim. Domnul nu a dat la cei nouă leproşi vindecaţi o poruncă dar se aştepta ca cei nouă vindecaţi să-şi fi dat un ordin lor înşişi.

Gratitudinea este logica inteligenţei şi a inimii drepte. Cine înţelege şi are inima dreaptă nu poate să nu mulţumească. De aceea nu există o poruncă specifică pentru mulţumire, deoarece porunca trebuie să plece de la om; ar avea vreun sens recunoştinţa impusă?

"Unde sunt ceilalţi nouă?" Printre acei nouă suntem toţi, pentru că sunt nenumărate neglijenţele noastre faţă de bunătatea lui Dumnezeu. Din păcate în acei nouă suntem prezenţi toţi, pentru că toţi suntem vinovaţi de nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu. Omul nu va reuşi niciodată să ţină pasul cu darurile lui Dumnezeu. Binefacerile lui Dumnezeu sunt mai numeroase decât nisipul mării, sunt nenumărate la fel ca picăturile de apă din ocean.

Dar omul trebuie cel puţin să se deschidă problemei! Nu o va rezolva, dar trebuie măcar să înţeleagă că există!

"Unde sunt ceilalţi nouă?" Denunţarea amară a lui Cristos trebuie să mă împingă să-i reprezint pe cei care lipsesc. Când vom înţelege şi vom fi vindecaţi de lepra nerecunoştinţei, ar trebui să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu şi pentru fraţii noştri care nu vor înţelege niciodată şi să-i reprezentăm: "Doamne, iartă-i pentru că nu ştiu ceea ce fac; eu sunt aici să mulţumesc şi pentru ei, dă-mi capacitatea să pot să-i reprezint substituindu-mă lor..."

Toată Biblia cheamă

Cele zece porunci ocupă puţin spaţiu în Biblie, dar invitaţia lui Dumnezeu la mulţumire se întinde în toată Scriptura. Este dificil să găseşti două sau trei pagini consecutive din Biblie care să nu conţină această chemare; este neîncetată perseverenţa lui Dumnezeu de a aminti ceea ce el a făcut, de a aminti minunile făcute pentru poporul său.

Cartea Psalmilor apoi, cartea clasică de rugăciune ebraică, este toată împletită de rugăciuni de mulţumire.

Aceste date ale revelaţiei pun o problemă: dacă Dumnezeu insistă atât de mult pe datoria de a mulţumi, este semn că aceasta este o mare nevoie a omului, este semn că în a mulţumi este marele interes al său, este semn că în a mulţumi se află fericirea, este semn că în a mulţumi omul se realizează. Mulţumind omul îşi găseşte echilibrul. Se pune pe sine însuşi în dependenţă faţă de Dumnezeu şi-l pune pe Dumnezeu la locul său, sau mai presus de toate.

Dacă toată Biblia este o continuă chemare la mulţumire, poate este pentru că omul riscă prea uşor să uite, însă nu are voie să uite. Dacă toată Biblia cheamă la mulţumire, poate este semn că Dumnezeu prevede în aceasta mijlocul cel mai simplu de a merge direct la el, calea cea mai scurtă pentru a realiză întregul ideal religios al omului. Dacă toată Biblia ne vorbeşte despre ea, poate este şi pentru a trasa o "cale uşoară credinţei".

Dacă toată Biblia cheamă la mulţumire, este pentru că a învăţa să mulţumeşti înseamnă să înveţi să trăieşti relaţia nostru cu Dumnezeu într-o manieră vitală.

Dacă toată Biblia cheamă la mulţumire, poate este pentru că puţine lucruri ca acesta dau posibilitatea omului de a se pregăti la marea revelaţie a lui Cristos, revelarea bunătăţii infinite a Tatălui şi a adopţiei noastre ca fii.

Rugăciunea deschisă tuturor

Toţi sunt capabili să mulţumească şi toţi înţeleg de ce. Nu toţi în schimb sunt capabili să se arunce în contemplare şi nu toţi înţeleg de ce. Se mulţumeşte cu cuvinte şi se mulţumeşte şi fără cuvinte.

Pentru a mulţumi nu este nevoie de formule. Sunt de ajuns, puţine cuvinte şi vreo idee despre bunătatea lui Dumnezeu. De aceea, mulţumirea este o rugăciune simplă pentru cei simpli, dar este o rugăciune foarte bogată.

Când noi ne rugăm avem nevoie de instrumente, cum sunt cuvintele, ideile, cărţile; când mulţumim avem nevoie de puţine cuvinte iar cărţile devin superflue.

Mulţumirea este rugăciunea săracilor. Orice tip de rugăciune cere pregătire, antrenament, efort, mediu adaptat şi multă bunăvoinţă; pentru a mulţumi, în schimb, nu este nevoie de pregătire, nu e nimic de învăţat, pentru că toţi ştiu cum se face. Chiar şi un ateu care se deschide lui Dumnezeu poate să intre direct pe această cale a rugăciunii şi s-o parcurgă până la capăt, încă din primul moment în care îl caută pe Dumnezeu.

Nu este nevoie de cuvinte, este suficientă o idee, aceasta: Dumnezeu este un tată bun care iubeşte. Restul vine de la sine.

Pentru a învăţa un convertit să se roage este destul să-l înveţi să mulţumească. Chiar dacă nu s-a rugat niciodată, prin acest mijloc ştie să se roage.

Este o cale largă şi plăcută rugăciunea de mulţumire: este ca şi cum ai culege flori de pe o pajişte. Nu apuci să culegi o floare că deja vezi o alta mai frumoasă care te invită să o culegi şi buchetul devine mare cât cuprind braţele.

A începe să mulţumeşti este un impuls de a găsi darurile lui Dumnezeu. Iar darurile lui Dumnezeu sunt făcute astfel: cu cât sunt căutate mai mult cu atât se găsesc mai multe, până când sfârşeşti fiind nevoit să laşi pentru că este absolut imposibil să le apuci pe toate.

Pentru a le da copiilor gustul rugăciunii este de ajuns să-i conduci de mână în pragul mulţumirii şi să-i laşi acolo: abia trecut pragul ei nu mai au nevoie de îndrumarea noastră, înaintează singuri cu repeziciune.

Mulţumirea este o rugăciune care nu oboseşte niciodată. Este întotdeauna ceva nou şi este mereu ceva frumos de gândit, de văzut, de spus. De aceea este rugăciunea potrivită pentru toţi, pentru toate vârstele, pentru toate tipurile de persoane, pentru orice pregătire spirituală.

Mulţumirea este rugăciunea fără structură pentru că este rugăciunea care depăşeşte structurile. Cu cât suntem mai simpli cu atât suntem mai capabil să mulţumim. Este şi rugăciunea cea mai odihnitoare, odihneşte mintea şi lărgeşte inima. Când mintea este obosită, rugăciunea de mulţumire este cea mai potrivită, pentru că nu absoarbe, nu împovărează, nu este grea.

Antrenament

Antrenamentul la mulţumire are nevoie de metodă şi raţionalitate. Se începe de la uşor pentru a ajunge la greu ca în orice bun antrenament. Trebuie ţintit sus: să ajungem să spunem "mulţumesc" pentru toate lucrurile care ne costă mai mult, dar acest lucru este vârful muntelui. Înainte de a ajunge în vârf trebuie să înfrunţi povârnişul care duce la vârf: trebuie în sfârşit să plecăm de la lucrurile uşoare.

Spunem imediat că este impropriu, chiar iraţional să împărţim problemele noastre între cele două categorii: lucrurile frumoase şi cele care nu sunt frumoase. Pentru cel care are credinţă există "lucruri dificile", dar nu există lucruri care nu sunt frumoase pentru că totul este condus de Dumnezeu: noaptea şi ziua, timpul frumos şi cel urât, norii şi cerul senin. Dar evident sunt momente foarte frumoase în viaţa noastră, sunt lucruri foarte frumoase într-o ziua dacă ştim să ne deschidem ochii. De aici începe un antrenament raţional de a mulţumi. Nu lăsa să treacă nicio bucurie din viaţă fără să mulţumeşti! Aceasta este prima etapă a mulţumirii.

A începe de acolo înseamnă a începe să ne convingem de ceea ce avem mare nevoie: Dumnezeu este bun. Dumnezeu este un tată! Dumnezeu se gândeşte la noi cu o delicateţe infinită!

Căutaţi să petreceţi o zi hotărâţi în această obligaţie: orice bucurie azi trebuie să fie sfinţită de un mulţumesc lui Dumnezeu; veţi ajunge seara cu o idee nouă a bunătăţii lui Dumnezeu. Veţi deschide ochii asupra anumitor aspecte ale vieţii voastre la care nu v-aţi gândit niciodată, va creşte în voi nevoia de a vă abandona lui Dumnezeu din ce în ce mai mult, de a vă încrede în el cu un abandon tot mai profund; veţi pune o întăritură la spiritul vostru de credinţă.

Acest exerciţiu maturizează credinţa, apoi credinţa, ca întotdeauna, deschide orizonturile generozităţii. Credinţa este întotdeauna tulpina care ţine floarea, este întotdeauna pregătirea la iubire. Dacă credinţa este vie, face să izvorască răspunsul, adică dă naştere iubirii.

Este foarte înjositor acest fapt: marea majoritate a creştinilor îşi aminteşte de Dumnezeu doar pentru a întinde mâna, sau atunci când sunt în faţa unei situaţii în care le este teamă. Chiar şi persoanele "bisericii" sunt mereu acolo ca să facă pe-a cerşetorii în rugăciunea lor, cer lucrurile cele mai extravagante, cer continuu fără măcar să evalueze dacă ceea ce cer este util sau dăunător. Această mare cerşetorie colectivă de multe ori ascultă de nişte legi iraţionale. Ne comportăm ca nişte cerşetori tâmpiţi în faţa lui Dumnezeu, cerşetori cărora Dumnezeu le umple traista cu tot felul de daruri, pe care Dumnezeu îi îmbracă, îi susţine şi îi adăposteşte; iar cerşetorul este mereu acolo nemulţumit şi continuă să cânte mizeria, pentru că aşteaptă acel faimos bănuţ de nimic la care ţine mai mult decât la orice.

Este înjositoare trăirea ca cerşetori pe când Dumnezeu aşteaptă ca să ne comportăm ca fii.

Rugăciunea de mulţumire este cea care ne poate face să realizăm trecerea de la cerşetori la fii. Cine se obişnuieşte să mulţumească, la un moment dat se ruşinează să impună programele sale lui Dumnezeu; ştie că Dumnezeu îi este tată, ştie că Dumnezeu cunoaşte mai bine decât noi ceea ce ne trebuie, se gândeşte numai să mulţumească, pentru că este sigur că Dumnezeu aşteaptă aceasta mai mult. Acest lucru înseamnă credinţă, acest lucru însemnă iubire, acest lucru înseamnă trăi în mod concret realitatea lui Dumnezeu Tată.

Dar antrenamentul are nevoie de precizie. De ce n-am putea să ne hotărâm să dedicăm mereu o oră pe zi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru orice lucru frumos pe care ni-l dă? Pentru a mulţumi o oră pe zi nu este nevoie să întrerupi munca, nu este nevoie să mergi în Biserică, este de ajuns să alegem acele munci care să ne permită. Aproape toate muncile manuale care nu absorb de tot mintea noastră ar putea să se schimbe în rugăciune de mulţumire.

Noi gândim încontinuu; atunci când nu gândim născocim. O facem când mergând, lucrând, înainte de somn, când ne trezim, o facem printre acţiunile cele mai negândite; ori de câte ori munca noastră nu ne absoarbe, pleacă fluviul gândurilor. Bine, ar fi de ajuns un lucru foarte simplu, ar fi de ajuns să punem un dig la râul umflat, să dirijăm gândurile noastre către direcţia recunoştinţei faţă de Dumnezeu, iar noi am pune un pic de dreptate în relaţiile nostre cu el.

Ţintire dificilă

Este uşor să mulţumeşti pentru lucrurile frumoase! Toţi sunt capabili, chiar dacă puţini o fac.

Dar important, ba chiar esenţial este să mulţumeşti pentru spini, pentru contradicţii, pentru suferinţe şi chiar pentru greşelile proprii. Când ajungem acolo, am ajuns în vârf, deoarece cine ajunge să mulţumească pentru lucrurile neplăcute, chiar şi pentru cruci, atunci a învăţat cu adevărat să trăiască. Viaţa este mereu o împletire de lucruri care merg şi de lucruri care nu merg, de bucurii şi de spini, de victorii şi de frustrări.

Creştinul este acela care ştie să convieţuiască cu bucuriile şi suferinţele, cu căldura şi cu frigul, cu calmul şi cu furtuna. Creştinul este acela care este capabil să nu se afunde în furtunile vieţii, sau cel puţin, este capabil, mergând la fund, să se întoarcă mereu la suprafaţă.

Mulţumirea trebuie să ne conducă la această ţintă să ne facă capabili să supravieţuim oricărei furtună.

Cum se face? Poate este oportun să clarificăm că nu este simplu, este o luptă care uneori pare imposibilă, pare o luptă care este disproporţionată împotriva unei forţe care ne striveşte. Cere chiar şi o anumită cunoştinţă a inimii umane. De exemplu, nu este convingător pentru nimeni să-i mulţumească lui Dumnezeu în faţa unei contradicţii, e ca şi cum ar da cu capul de pereţi.

Dar există o tactică: pentru a dărâma un zid nu trebuie deloc să-l izbim cu capul. Este de ajuns să facem astfel: să luăm un drug, să ne aşezăm bine şi apoi să lovim cu drugul, în loc sa lovim cu capul, iar zidul, probabil, va cade afară să ne facă vreun rău.

Ca să ne înţelegem: în faţa anumitor contradicţii sună în gol mulţumirea, este ceva care nu convinge deloc, chiar dacă este un lucru frumos. Dar dacă, înainte de a mulţumi, ne oprim să privim în faţă cu mult calm contradicţia şi, după ce am constatat că nu putem să facem chiar nimic, să o punem în mâna lui Dumnezeu cu simplitatea unui copil, atunci este ca şi cum ai recurge la faimoasa tactică a drugului şi cu ea zidul se va prăbuşi.

Când am încredinţat o problemă insolvabilă lui Dumnezeu şi am făcut-o cu încredere, cu umilinţă, cu adevărată abandonare, atunci, numai atunci, putem să mulţumim. Acela este momentul în care punem în funcţiune drugul. Nu va fi de ajuns o lovitură. Nu va fi de ajuns să mulţumim o singură dată.

Dar vom mulţumi de o sută de ori, vom mulţumi de o mie de ori şi zidul, aproape sigur se va prăbuşi. Trebuie să încercăm pentru a ne convinge.

Prima impresie va fi că mulţumirea noastră va suna a gol. Este logic! Este dificil că anumite lucruri să cadă jos când vrem să le facem să cadă jos. Dar dacă continuăm să mulţumim va sosi momentul în care zidul se va crăpa, va sosi momentul în care vom descoperi "mâna providenţei", vom reuşi să întrezărim anumite rezolvări pozitive în acea situaţie negativă.

Dacă suntem constanţi în a mulţumi, vom ajunge să găsim una, zece, o sută de motive pentru ai mulţumi lui Dumnezeu pentru acea contradicţie şi, la sfârşit, mulţumirea va triumfa, zidul se va prăbuşi! Un mulţumesc adevărat, convins, poate sângerând, dar autentic, care izvorăşte din adâncul fiinţei noastre şi ne eliberează!

Mai ales în acel moment se înţelege forţa mulţumirii.

Ba mai mult, experienţa mulţumirii nu ne va convinge niciodată până când nu vom ajunge acolo: să înţelegem importanţa pe care o are în momentele dificile ale vieţii.

Atunci se va înţelege că a învăţa să mulţumeşti înseamnă a învăţa să trăieşti, pentru că înseamnă a învăţa să înfrunţi toate situaţiile cele mai dramatice ale vieţii, proiectându-le în iubirea lui Dumnezeu. Poate atunci şi numai atunci, se naşte la credinţă pentru că experimentează toată forţa, experimentează iubirea lui Dumnezeu.

Atunci când nu ne mai scandalizăm de Dumnezeu am ajuns la credinţă.

Atunci când pentru noi voinţa lui Dumnezeu contează mai mult decât orice proiect al nostru, atunci am ajuns la iubire.

Şi aici este oportun să mergem gradual. Noi nu suntem capabili să înfruntăm problemele majore ale vieţii dacă nu practicăm rezolvarea micilor contravenţii cotidiane.

Ar trebuie să începem astfel: să ne impunem de a nu ne pierde niciodată pacea în faţa acestor mici contradicţii, ci să le facem să slujească drept exerciţiu pentru recunoştinţa noastră.

Aţi spart un pahar? Cineva v-a rănit? Aţi făcut o gafă? De ce să ne pierdem pacea? Să ne punem în faţa acestei situaţii mici şi să o examinăm calm. Dacă pentru acest spin nu există un remediu, de ce nu-l punem cu încredere în mâinile lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu are grijă de o pasăre care cade, nu va pune la inimă o durere de a noastră?

Şi nu vă mai gândiţi, lăsaţi-l pe Dumnezeu să pună înaintea lui acea problemă, care pentru noi este de nerezolvat. Apoi, imediat, după să mulţumim. Să mulţumim din toată inima, nu atât pentru contradicţie sau pentru spini, ci mai degrabă să mulţumim pentru toate aspectele pozitive, care au urmat acelei dificultăţi.

Primul aspect pozitiv este acela că nu mai consideraţi o tragedie. I-aţi dat măsura dreaptă a unui eveniment obişnuit; iar acesta nu este un dar al lui Dumnezeu pentru care puteţi mulţumi?

Apoi vă veţi cunoaşte mai bine pe voi înşivă după acel incident, sau îi veţi cunoaşte mai bine pe ceilalţi, sau situaţia: acesta este un al motiv de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Apoi mulţumiţi pentru că aţi avut credinţă când în mod normal vă pierdeaţi răbdarea.

Apoi, gândindu-vă veţi găsi alte motivaţii pentru recunoştinţa voastră.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Adresează-te Duhului prezent în tine şi cere cu credinţă darul gratitudinii:
"Duhule Sfânt, învaţă-mă să mulţumesc".

-Adresează-te lui Isus şi imploră vindecarea de lipsa de reflecţie şi de nerecunoştinţa ta. Roagă-te:
"Isuse, vindecă nerecunoştinţa mea".
"Isuse, Mântuitorule, salvează-mă".

- Adresează-te Tatălui, eşti scufundat în iubirea sa infinită. Roagă-te:
"Tatăl meu, Totul meu!".
"Tată, vindecă inima mea împietrită care nu vede darurile tale şi nu ştie să mulţumească!"

- Reciteşte şi urmează cu fidelitate sfaturile de la ultima pagină "Dacă vrei să te rogi bine".

RUGĂCIUNEA ZILEI

Sfinţeşte orice bucurie din zi cu această invocaţie: "Tată, îţi mulţumesc, chiar şi pentru cei care nu-ţi mulţumesc".

Într-un moment potrivit meditează psalmul acesta plin de recunoştinţă:

Psalmul 144

O Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc
şi să binecuvântez numele tău
în veac şi în veacul veacului!
Te voi binecuvânta în toate zilele
şi voi lăuda numele tău
în veac şi în veacul veacului.
Domnul este mare şi vrednic de orice laudă,
măreţia lui este fără margini.
O generaţie va povesti altei generaţii lucrările tale
şi vor istorisi minunile tale.
Vor lăuda strălucirea măririi tale
şi vor reaminti lucrările tale minunate.
Vor povesti puterea faptelor tale înfricoşătoare
şi vor vorbi despre măreţia ta;
vor răspândi amintirea bunătăţii tale fără margini
şi vor proclama dreptatea ta.
Domnul este îndurător şi plin de milostivire,
el este îndelung răbdător şi plin de dragoste;
Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată bunătatea faţă de orice făptură.
Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi sfinţii tăi să te binecuvânteze;
să vestească slava împărăţiei tale
şi să ţi facă cunoscută puterea.
Sfinţii tăi să descopere tuturor oamenilor măreţiile tale
şi gloria plină de strălucire a împărăţiei tale.
Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor
şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie.
Domnul este fidel în toate cuvintele sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
Domnul îi sprijină pe toţi cei care se clatină
şi îi ridică pe toţi cei căzuţi.
Ochii tuturor sunt îndreptaţi spre tine în aşteptare,
tu le dai hrană la vreme potrivită.
Tu deschizi mâinile tale
şi saturi cu dărnicie orice făptură.
Drept este Domnul pe toate căile sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
Domnul este alături de toţi cei care l cheamă,
de toţi cei care l cheamă în adevăr.
El împlineşte dorinţele celor care se tem de el,
le ascultă rugăciunea şi îi salvează;
Domnul îi apără pe toţi cei care îl iubesc,
şi-i nimiceşte pe toţi cei răi.
Gura mea să vestească lauda Domnului,
toată făptura să binecuvânteze numele său sfânt
în veci şi în vecii vecilor.