ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ

Importanţa rugăciunii

4. CĂINŢA

Nu oricine îmi zice "Doamne! Doamne!"
va intra în împărăţia cerurilor,
ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu,
care este în ceruri.
(Mt 7,21)

Rugăciunea căinţei

Problema fundamentală a vieţii mele este aceasta: îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu, adică a fi aşa cum vrea el.

În termeni concreţi, înseamnă să iau din viaţa mea tot ceea ce-i este neplăcut lui, modelând viaţa mea pe fidelitatea absolută faţă de planul lui Dumnezeu.

Dar pentru a ajunge acolo este necesar ca eu să mă cunosc în profunzime; să iau toate măştile pe care le port pe faţă; să îndrept şi să îngrijesc toate neregulile care sunt prezente în mine.

Într-un cuvânt: trebuie să mă cunosc pentru a mă converti. Este o exigenţă de iubire, este o etapă a iubirii mele concrete faţă de Dumnezeu, etapă la care pot şi trebuie să ajung dacă vreau să fiu fidel voinţei sale. Începe aşa rugăciunea căinţei.

Explorarea persoanei mele

Trebuie să fac adevărul în mine dacă vreau să mă cunosc şi dacă vreau să mă corectez. În mine sunt multe zone de umbră, colţuri de întuneric care în privirea mea nu ajung niciodată ori datorită complicităţii, ori datorită nevinovăţiei, ori din obişnuinţă. Colţuri care, dacă nu mă pregătesc să le explorez, fac zadarnică orice voinţă de convertire.

Rugăciunea trebuie să fie mai întâi un pact de onestitate cu mine însumi. Trebuie să mă ajute să văd în faţă răul meu, pentru a-l reproba şi pentru a găsi modul de a-l corecta.

Rugăciunea, adică raportul intim, filial cu Dumnezeu, mi-a fost dat tocmai pentru aceasta: pentru a deveni aşa cum vrea Dumnezeu.

Cu ajutorul psihologiei încercăm să facem lumină înăuntrul răului care îl purtăm în noi.

Omul nu este o persoană armonioasă. În el domneşte o trierarhie, trei principii care interferează permanent, influenţându-se şi deseori păgubindu-se, când ar trebui să se armonizeze pentru fericirea omului.

Este sfera biologică, realitatea fizică, trupul, care ţine drept coajă comorilor celor mai profunde ale omului.

Este sfera psihică, psihicul, care este partea omului care face drept punte între trup şi spirit.

Este sfera spirituală, spiritul, partea cea mai elevată a omului, reşedinţa oricărei comenzi interioare şi exterioare, comoara sa cea mai preţioasă, principiul datorită căruia omul gândeşte, vrea şi iubeşte.

Să lăsăm deoparte bolile fizice sau condiţionarea fizică, adică acele piedici care lucrează pe exteriorul omului. Să le lăsăm deoparte nu pentru că nu sunt importante, dar pentru că în sine nu sunt boli atât de relevante încât să dăuneze conduitei morală a omului în faţa lui Dumnezeu.

Să examinăm însă răul care loveşte psihicul şi acelea care uneltesc împotriva spiritului. Sunt boli foarte îngrijorătoare, deoarece condiţionează comportamentul nostru moral, comportarea noastră în faţa voinţei lui Dumnezeu.

Îndrăznim să afirmăm: până când aceste boli nu sunt bine cunoscute de noi, viaţa noastră de rugăciune nu va fi niciodată bine întemeiată, pentru că nu vor fi înfruntate problemele de fond, adică comportarea noastră practică în faţa voinţei lui Dumnezeu.

Sunt aceste boli la care cu prea multă uşurinţă cedăm, care blochează libertatea noastră şi împiedică voinţa lui Dumnezeu: aceste boli trebuie să devină primele obiective ale rugăciunii noastre. În aceste boli cuibăresc toate meschinăriile şi trădările noastre.

Asupra lor trebuie să opereze mult rugăciunea, pentru că plecând de acolo se ajunge la o autentică maturitate spirituală, o adevărată convertire la Dumnezeu.

Cinci diavoli

Să începem cu bolile care uneltesc în mod normal psihicul.

Psihologul William Parker afirmă că psihicul nostru este întotdeauna asediat de cinci boli, pe care îndrăzneşte să le numească demoni. Sunt ca cinci focare de infecţie. Sunt boli plicticoase, câteodată apăsătoare, împotriva cărora omul declanşează mereu mecanismele sale de apărare, uneori conştient, alteori inconştient.

Prima victorie împotriva acestor rele este să le demascăm, a doua e să descoperim mecanismele de apărare, adesea prea ingenue, cu care le înfruntăm şi să găsim mecanismele juste de apărare.

Cele cinci boli sunt: ura, frica, sentimentul de vinovăţie, sentimentul de inferioritete, victimismul.

William Parker ar afirma că toate bolile care chinuiesc psihicul şi ne cauzează probleme grave de suferinţă, se reduc la aceste cinci focare de infecţie.

În mod natural noi reacţionăm împotriva lor. Principiul conservării ne obligă să o facem. Dar de multe ori instrumentele de apărare sunt nepotrivite. Aparatul de apărare de multe ori se reduce la o eliminare imaginară a bolii, fără să mergem la rădăcină.

Iată principalele noastre mecanisme de apărare: negarea răului, justificarea, proiectarea răului asupra altora sau a altuia, reacţia violentă, deci iraţională.

De multe ori mecanismele noastre de apărare sunt aşa de nepotrivite încât aceste boli ne chinuiesc chiar şi fizic, au efecte distrugătoare chiar asupra trupului nostru.

William Parker le-a analizat aşa: depresia psihică, anxietatea, dezordinea psihosomatică.

În pacienţii săi acest psiholog a notat anumite dezordini psihosomatice care au produs ulcere, astm, migrenă, artrite, turburări cardiace, acnee.

Dar până când nu mergem la rădăcina acestor boli care ameninţă psihicul, este inutilă îngrijirea simptomelor. Rugăciunea are această forţă: să controleze bolile profunde ale psihicului. William Parker chiar a demonstrat ştiinţific prin experimente de mare seriozitate ştiinţifică şi spirituală.

Să începem deci demascarea bolilor care ne deranjează mai mult, ne fac nefericiţi, şi ne blochează calea pentru a fi ceea ce trebuie să fim în faţa lui Dumnezeu. Iată câteva teste simple şi destul de complete pentru a face un lucru serios pentru cunoaşterea de noi înşine.

URA - TEST

Am spirit de răzbunare atunci când sunt jignit?
Critic uşor pe ceilalţi?
Mă fac frumos deasupra celorlalţi?
Mă bucur când vreo nenorocire îl loveşte pe aproapele?
Mă bucur de figurile urâte ale celorlalţi?
Sunt aprehensiv? Sunt nerăbdător la semafoare? Mă enervez cu conducătorii imprudenţi?
Împovărez pe cineva mai slab decât mine?
Îmi place să am oameni supuşi mie?
Mă bucur să umilesc pe alţii? "Să-i pun la respect" pe alţii?
Îi învinuiesc pe alţii pentru dificultăţile mele?
Am convingerea că alţii sunt împotriva mea?
Suspectez că ceilalţi râd de mine?
Că mă vorbesc de rău?
Că nu mă stimează?
Am prejudecăţi rasiste?
Îi suspectez pe alţii? Sunt gelos?
Găsesc cu uşurinţă greşeli în comportamentul altora?
Sunt înclinat spre sarcasm?
Sunt agresiv în gânduri, cuvinte, acţiuni?
Sunt intolerant faţă de o părere contrară mie?
Am spirit de răzbunare?

FRICA - TEST

Ca primă reacţie mă retrag când primesc o sarcină?
Simt de multe ori ispita să renunţ la un lucru care mă expune la o figură proastă?
Sunt timid înaintea superiorilor sau persoanelor importante?
Când sunt contestat prefer să sufăr în tăcere decât să vorbesc?
Mi-este frică să depind de alţii? Refuz colaborarea cu alţii? Prefer să lucrez singur?
Figurile proaste sunt o dramă pentru mine?
Caut întotdeauna să-i pun în valoare pe alţii?
Am nevoie de radio sau TV pentru a mă putea distra?
Mi-este frică de viitor? Sunt superstiţios?
Mi-este frică de nenorociri? Mă gândesc cu teamă la ceea ce poate să mi se întâmple mie şi celor dragi?

SENTIMENTUL DE VINOVĂŢIE (REMUŞCARE IRAŢIONALĂ) - TEST

Cred că în mine ar fi ceva ca nu este iertat?
În trecutul meu am ceva care nu am îndrăznit să destăinui cuiva? Ceva de la care caut întotdeauna să-mi iau gândul?
Sunt probleme la care nu am vrut absolut deloc să mă gândesc şi despre care nu am vrut să vorbesc?
Caut anonimatul când sunt cu alţii? O fac chiar dacă sunt singur?
Fac, sau doresc să fac, lucruri care sunt împotriva convingerilor mele sau a naturii mele?
Am întotdeauna îndoieli asupra responsabilităţilor mele morale?
Sunt chinuit de scrupule în viaţa mea morală?
Mă tem continuu că aş fi făcut pagube aproapelui?
Am o amărăciune nevindecabilă pentru nedreptăţile pe care le-am făcut?

SENTIMENTUL DE INFERIORITATE (TIMIDITATE PERSONALĂ) - TEST

Prefer să fiu mai degrabă singur decât cu alţii?
Sunt agitat în faţa altora? Sau prea rezervat?
Sunt prea susceptibil la critica altora sau în confruntarea cu alţii?
Critic pe alţii în defectele pe care le am eu?
Renunţ repede?
Dau importanţă mare unei figuri frumoase? Acelora care au succes? Acelora care sunt mai inteligenţi?
Înjosesc cu uşurinţă pe cine îmi este inferior ca poziţie, mai tânăr sau lipsit de experienţă?
Caut compensaţii visând lucruri mai mari decât mine?

VICTIMISM - TEST

Mă plâng în interiorul meu că nu sunt înţeles?
Mi-este frică să fiu respins? Sau puţin stimat?
Vorbesc deseori despre nedreptăţi, despre daune adevărate sau imaginare pe care le primesc sau le-am primit?
Mă confrunt întotdeauna cu cei care se descurcă mai bine?
Am obişnuinţa de a bombăni pentru un lucru, pentru o sarcină, persoane, situaţii?
Mă plâng pentru că nu am stima pe care o merit?
Mă gândesc deseori la meritele mele? Vorbesc deseori despre ele?
Mă gândesc că sunt o persoană nenorocoasă? Nedotată?

Bolile spiritului

Dar pentru cunoaşterea de noi înşine nu trebuie să ne oprim aici. După bolile care lovesc sfera psihică a omului, trebuie examinate bolile care atacă direct lumea spiritului.

Am putea spune că toată viaţa spiritului uman se explică în aceste trei operaţiuni: gândire-voinţă-iubire.

Operaţiuni ale spiritului pe care noi în limbajul comun le exprimă de obicei astfel: minte-voinţă-inimă.

Aceste trei minunate facultăţi care înalţă omul peste toate sunt suprema măreţie a omului. Dar omul trebuie să-şi plătească măreţia. Chiar şi în aceste zone inaccesibile omul îşi are luptele sale. Dumnezeu este cel care ne-a făcut aşa. Dar Dumnezeu ne-a dat şi mijloacele pentru a lupta.

Rugăciunea este cel mai puternic mijloc dintre toate. Rugăciunea este energizantul cel mai eficient al spiritului cu care omul poate să-şi întărească mintea, voinţa, inima pentru a deveni ceea ce Dumnezeu doreşte să fie.

Am putea, deci, să spunem că bolile fundamentale ale spiritului sunt: lipsa de reflecţie sau defectul de concentrare, voinţa slabă, iubirea insuficientă şi nestatornică.

Sunt trei boli foarte grave pentru că ameninţă comoara cea mai mare al omului.

Aproape am putea spune că, dacă aceste trei boli, care ameninţă mintea, voinţa şi inima ar fi eliminate, ar fi eliminate, în mare parte, toate bolile spiritului nostru. Ba mai mult, bolile sferei psihice pervertesc tocmai pentru că sunt favorizate de slăbiciunea reflecţiei noastre, de slăbiciunea voinţei noastre şi de defectul de iubire pe care le purtăm în noi.

Ce rol ar trebui să aibă deci rugăciunea? Misiunea de a vindeca lipsa noastră de reflecţie, misiunea de a întări voinţa slabă, misiunea de a vindeca iubirea puţin generoasă.

Cine nu-şi dă seama că de la defectul nostru de concentrare, de la defectul nostru de auto-stăpânire, de la superficialitatea noastră în iubire sunt atinse aproape toate problemele zilnice?

Cine nu ştie că viaţa noastră depinde aproape toată de forţa gândirii noastre, de energia voinţei noastre, de angajamentul iubirii noastre?

Cine nu ştie că sfântul nu este altcineva decât omul cu o capacitate puternică de reflecţie, capacitate puternică de voinţă, capacitate puternică de dăruire?

Să ne convertim cu forţa lui Dumnezeu!

În fond numai aceasta este rugăciunea de căinţă. Rugăciunea este instrumentul convertirii.

Numai cu forţa lui Dumnezeu putem spera să ne convertim. Forţa lui Dumnezeu de obicei ne vine prin rugăciune.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Începe cu semnul crucii făcut bine. Atingând fruntea consacră capacitatea ta reflexivă Tatălui. Atingând pieptul consacră inima ta lui Cristos. Atingând umerii consacră acţiunile, voinţa ta Duhului Sfânt.

- Trebuie să te obişnuieşti cu "rugăciunea trinitară". De două mii de ani Biserica insistă asupra rugăciunii trinitare: toată rugăciunea liturgică este rugăciune trinitară şi totuşi creştinii sunt lenţi să o înveţe şi să o practice.

- Primul spaţiu al rugăciunii tale, oferă-l Duhului Sfânt. Cufundă-ţi în el voinţa, roagă-te:
"Duh al tăriei, educă şi întăreşte voinţa mea".

Repetă:
"Duhule Sfânt, instruieşte-mă pentru rugăciunea de căinţă".

- Al doilea spaţiu oferă-l lui Isus: roagă-te:
"Isuse, revelaţia Tatălui, umple inteligenţa mea cu lumina ta divină".

Sau:
"Isuse, calea, adevărul şi viaţa, mă abandonez ţie, ia-mă în stăpânire".

Repetă:
"Isuse, antrenează-mă pentru rugăciunea de căinţă".

- În al treilea spaţiu adresează-te Tatălui, roagă-te:
"Tată, iubire infinită, formează-mă pentru iubire"

Repetă iar:
"Tată, formează-mă pentru căinţa sinceră şi filială".

- Reciteşte cu atenţie sugestia de la ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine".

RUGĂCIUNEA ZILEI

În orice moment liber repetă această invocaţie: "Tată, nu voinţa mea, ci a ta să se facă".

Într-o pauză din programul tău, recită cu profunzime acest psalm de căinţă:

Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale.
3 El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice boală.
El îţi scapă viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi iubire;
El îţi satură cu bunătăţi bătrâneţea
şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care suferă nedreptatea.
El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate fiilor lui Israel.
Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
El nu ne răsplăteşte după greşelile noastre,
nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este mila sa faţă de cei care se tem de el.
Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre.
Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de elf.
Căci el ştie din ce am fost făcuţi
şi nu uită că suntem ţărână.
Zilele omului sunt ca iarba,
el înfloreşte ca floarea câmpului.
Când suflă vântul, ea dispare,
nici locul în care a stat nu se mai cunoaşte.
Dar mila Domnului rămâne fără încetare
peste cel care se teme de el
şi dreptatea lui peste copiii copiilor lor,
peste cei care păzesc legământul său
şi îşi aduc aminte de poruncile lui, ca să le împlinească.
Domnul şi a aşezat în ceruri tronul său,
stăpânirea sa se întinde peste toate.
Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii lui,
voi, cei puternici, care împliniţi poruncile sale
ascultând de glasul cuvântului său.
Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale,
slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui!
Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate lucrările lui,
în tot locul stăpânirii sale!
Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul!